Pana la data de 17 iunie 2019, oficialii Ministerului Transporturilor (MT) supun dezbaterii publice proiectul de ordin al ministrului Transporturilor de modificare a anexei la Ordinul ministrului Transporturilor nr. 1532 din 17.10.2017, privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investitii in infrastructura portuara si in infrastructura locala intermodala/ multimodala, aferenta Programului Operational Infrastructura Mare (POIM 2014-2020), Axa Prioritara 1, Obiectivul specific 1.3 - Cresterea gradului de utilizare a cailor navigabile si a porturilor situate pe reteaua TEN-T centrala, si Axa Prioritara 2 - Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil si eficient, obiectivul specific 2.4 - Cresterea volumului de marfuri tranzitate prin terminale intermodale si porturi.
In descrierea reglementarii propuse pentru dezbatere publica, expertii MT arata ca modificarea anexei la ordinul privind schema de ajutor de stat pentru investitii in infrastructura portuara si in infrastructura locala intermodala/ multimodala are in vedere acordarea posibilitatii ca operatorii portuari sa beneficieze de finantare nerambursabila pentru realizarea de investitii in infrastructura portuara, cu scopul de a contribui la cresterea volumului de marfuri manipulate in porturile maritime si interioare. Aceasta modificare are la baza Decizia C(2018) 8890, din 12 decembrie 2018, de modificare a Deciziei de punere in aplicare C(2015) 4823 de aprobare a anumitor elemente din Programul Operational „Infrastructura Mare”, pentru sprijinul din partea Fondului European de Dezvoltare Regionala si a Fondului de Coeziune, in temeiul obiectivului referitor la investitiile pentru crestere si locuri de munca din Romania.
„Viziunea strategica pentru porturile din Romania este legata de o retea de baza de porturi, care va deservi in mod strategic Romania cu infrastructura sigura, echipamente si practici logistice moderne si eficiente. Aceste porturi au fost alese pe baza unor criterii specifice, precum incadrarea lor in reteaua de porturi TEN-T, in functie de dimensiune, operarea curenta si potentiala de marfuri si amplasament. Totodata transportul naval contribuie la reducerea emisiilor provenite din transporturi prin transferarea fie partiala, fie in totalitate a marfurilor de la modul rutier la moduri de transport mai sustenabile. Acest transfer presupune, de asemenea, o eficienta mai mare si reduceri de costuri pentru transportul de marfa. Obiectivul noii scheme de ajutor de stat consta in sprijinirea realizarii de investitii in porturile maritime si interioare, in vederea atingerii obiectivelor asumate de Romania in cadrul Axelor prioritare 1 si 2 din cadrul Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020, cu respectarea prevederilor schemei de ajutor de stat. Schema de ajutor de stat are ca scop modernizarea si dezvoltarea porturilor maritime, interioare si a terminalelor locale intermodale/ multimodale din Romania, in conformitate cu cerintele Master Planului General de Transport al Romaniei”, se mai arata in descrierea masurii legislative.
Specialistii MT sustin ca bugetul total estimat al schemei, alocat pentru investitiile in infrastructura portuara, este de 729.950.000 de euro (echivalent in lei) si reprezinta fonduri europene nerambursabile, asigurate prin Fondul de Coeziune (328.015.000 de euro) si prin Fondul European de Dezvoltare Regionala (292.442.500 de euro), respectiv prin fonduri de cofinantare publica asigurate de la bugetul de stat/ bugetul local (109.492.500 de euro).
Bugetul total estimat, alocat pentru investitiile in infrastructura locala intermodala/ multimodala a schemei, este de 40.000.000 de euro (echivalent in lei) si reprezinta fonduri europene nerambursabile, asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regionala (34.000.000 de euro) si fonduri de cofinantare publica asigurate de la bugetul de stat/ de la bugetul local (6.000.000 de euro).
Tinand cont de acordul privind delegarea functiilor aferente gestionarii axelor prioritare de transport din Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020, semnat intre Ministerul Fondurilor Europene si Ministerul Transporturilor la data de 26 Iulie 2016, avand in vedere ca Ministerul Transporturilor, in calitate de minister de specialitate, trebuie sa contribuie in mod sustinut la implementarea proiectelor din domeniul transporturilor finantate din fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene in perioada de programare 2014-2020, avand in vedere Hotararea Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate in cadrul operatiunilor finantate prin Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european si Fondul de coeziune 2014-2020, precum si prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, precum si pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 20/2015, tinand cont de prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piata interna in aplicarea art. 107 si 108 din tratat si cele ale Regulamentului (UE) 1084/2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 651/2014 in ceea ce priveste ajutoarele pentru infrastructurile portuare si aeroportuare, pragurile de notificare pentru ajutoarele pentru cultura si pentru conservarea patrimoniului, ajutoarele pentru infrastructurile sportive si pentru infrastructurile de agrement multifunctionale, precum si schemele de ajutoare regionale de exploatare pentru regiunile ultraperiferice si de modificare a Regulamentului (UE) nr. 702/2014 in ceea ce priveste calcularea costurilor eligibile, modificarea schemei de ajutor de stat pentru investitii in infrastructura portuara si in infrastructura locala intermodala/ multimodala are in vedere acordarea posibilitatii ca operatorii portuari sa beneficieze de finantare nerambursabila pentru realizarea de investitii in infrastructura portuara, cu scopul de a contribui la cresterea volumului de marfuri manipulate in porturile maritime si interioare.
In fine, dar nu in ultimul rand, schema de ajutor de stat va contribui la cresterea volumului de marfuri manipulate in unitati intermodale si porturi, urmarind cresterea economica si o utilizare si functionare mai eficiente ale retelei transeuropene de transport. Pentru a descarca textul proiectului si instrumentul de motivare, click aici!