Grupul austriac Strabag, o asociere formata din Eldiclau Prest (lider) si Habau, dar si un consortiu alcatuit din Bog'Art, Con-A, UTI si Conest au depus oferte pentru proiectarea si executia lucrarilor de modernizare a aeroportului din Iasi. Valoarea contractului este de 351 milioane de lei (fara TVA), iar lucrarile vor include atat serviciile de proiectare (faza PT, DDE), elaborarea documentatiilor tehnice necesare in vederea obtinerii avizelor/ acordurilor/ autorizatiilor, asistenta tehnica din partea proiectantului, verificarea tehnica de calitate a proiectului si a detaliilor de executie, cat si executia propriu-zisa a lucrarilor de constructii.
Pana la data-limita de participare la licitatie, stabilita la 22 decembrie 2021, au fost depuse trei oferte, care implica participarea a peste 30 de companii.
1. Strabag (ofertant unic), avand ca subcintractanti companiile Electroaxa, ACA Zoork Project, Quartz Matrix, DAS Iasi, Artera Proiect, KONE Ascensorul, ABC Best Painting, Mira Technologies Group, Iasicon SA, Via Design, Sonnek Engineering si Tractebel Engineering SA;
2. Asocierea Eldiclau (lider) - Habau, cu subcontractantii ABC Best Painting, Specialist Smart Group, Otis Lift, DAS Iasi, Secunet Project, Electronet Concept, Pegasus Engineering, Tecno Engineering si Optimal Project;
3. Asocierea Bog'Art (lider) - Con-A Operations - UTI Construction & Facility Management - Conest SA, avand ca subcontractanti companiile Pop & Asociatii, KONE Ascensorul, Artera Proiect, Conextrust, Consitrans, Altimate, Miral Instal Company si Coneco Romania.
In prezent, ofertele se afla in etapa de evaluare tehnica si financiara, etapa ce se va incheia la data de 3 martie 2022.
Proiectul de modernizare si extindere a Aeroportului International Iasi prevede construirea unui nou terminal, T4, si extinderea parcarii. Proiectul, intitulat "Construirea de facilitati suplimentare si cresterea capacitatii de procesare a terminalelor existente din amplasamentul actual", are o valoare estimata la 80 de milioane de euro, din care 75% sunt fonduri nerambursabile, ce vor fi alocate prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM). Terminalul T4 va fi construit intre actualul T3 si hangarul Aerostar, pe trei niveluri, cu posibilitate de imbarcare in aeronava prin poduri suspendate. Va avea sapte porti de imbarcare si o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri pe an, pana in 2045. Termenul de finalizare a lucrarilor este stabilit in luna decembrie 2023, restul proiectului urmand a fi implementat etapizat.
Noua constructie va fi legata de o serie de facilitati (hoteluri, restaurante), iar proiect de dezvoltare a aeroportului va acoperi nevoile sale in urmatorii 20 de ani.