Directia Regionala de Drumuri si Poduri Cluj (DRDP Cluj), ca autoritate contractanta, a publicat recent un anunt in cadrul SEAP in care arata ca doreste contractarea lucrarilor aferente reparatiilor periodice la drumurile publice pe timp de vara - si anume prin turnarea de covoare asfaltice BA 16 si MAS 16 (cu frezare la o adancime de 4 cm) si realizarea de marcaj rutier, in scopul satisfacerii cerintelor desfasurarii traficului rutier in conditii de siguranta si de confort, precum si pentru conservarea patrimoniului rutier. Conform OUG nr. 107/2017, autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire in termen de maximum 5 zile.
Finantate din fonduri publice, cu o valoare estimata ce depaseste 126 milioane de lei (circa 27,2 milioane de euro), lucrarile se vor executa la drumurile de pe raza sectiilor de drumuri nationale (SDN) din administrarea DRDP Cluj, mai precis: SDN Cluj, SDN Oradea, SDN Alba, SDN Satu Mare si SDN Zalau. In acest sens, se va incheia un acord-cadru cu un singur agent economic, durata acordului-cadru fiind de trei ani. Insa, autoritatea contractanta intentioneaza sa incheie contracte subsecvente pentru fiecare lot in parte (respectiv, cinci loturi pentru fiecare SDN). Procedura atribuirii va fi licitatia deschisa, avand drept criteriu de adjudecare pretul cel mai scazut, iar ofertantii trebuie sa-si trimita ofertele (impreuna cu formularul DUAE completat) pana la data de 12 februarie 2018, ora 16.00. Data-limita de evaluare a ofertelor a fost stabilita la 12 iunie 2018, ora 18.00. Pentru operativitate, Documentatia de atribuire poate fi descarcata si de pe site-ul autoritatii contractante (DRDP Cluj), dar solicitarile de clarificari referitoare la documentatia de atribuire se vor adresa, pana la data de 5 februarie a.c., in mod exclusiv in cadrul SEAP, la sectiunea Documente, clarificari si decizii din cadrul invitatiei de participare, autoritatea contractanta urmand sa nu dea curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare. De aceea, pentru transmiterea solicitarilor de clarificari privind documentatia de atribuire, operatorii economici se vor inregistra in SEAP ca operatori economici si ca participanti la procedura de atribuire. Dupa cum mai detaliaza oficialii DRDP Cluj, in situatia in care mai multe oferte considerate admisibile sunt clasate pe primul loc si au preturi egale, autoritatea contractanta va solicita clarificari prin intermediul SEAP, in vederea incarcarii electronice de catre operatorii economici de documente care contin preturi noi. Pentru informatii suplimentare, click aici!