RO EN
Coșul este gol

CLUJ: Nou complex rezidential, dezvoltat in municipiul resedinta de judet

In municipiul Cluj-Napoca se dezvolta un nou complex rezidential, cu opt imobile multietajate (P+8E, P+3E), lucrarile fiind initiate in martie 2015 si sunt programate sa se finalizeze in martie 2018. Autorizat la inceputul acestui an, proiectul denumit „Andrei Muresanu Sud” va deveni, dupa definitivare, un adevarat cartier aflat in perimetrul delimitat de strazile Bradutului, Plaiuri, Mikszath Kalman, Constantin Nottara, Carmen Silva si Mozart, obiectivul urmand sa ocupe un teren viran cu o arie de mai multe hectare (aflat in proprietatea omului de afaceri Sorin Dan), amplasat intre zonele Andrei Muresanu si Buna Ziua. Planul Urbanistic Zonal pentru acest complex rezidential – care are ca proiectant societatea locala Planwerk, ca antreprenor compania Betasil – Baia Mare si ca beneficiar firma TDV Transilvania Development, din Cluj-Napoca – a fost aprobat de autoritatile locale inca din anul 2008. Potrivit initiatorilor sai, nota ansamblului Andrei Muresanu Sud este data de imobilele cu un regim de inaltime P+3E, ponderea celor P+8E urmand a fi de 15%, iar in total este planificata executia a circa 800 de apartamente. Cristina Irimie, responsabil de proiect in cadrul TDV Transilvania Development, a explicat ca „pentru prima cladire, cu 97 de apartamente, avand una, doua si trei camere, lucrarile se vor finaliza rapid, intregul proiect urmand sa se dezvolte in etape. De asemenea, fiecare unitate locativa va avea loc de parcare subteran, fiind prevazute si investitii pentru spatii de birouri si comerciale. Intregul obiectiv va necesita fonduri evaluate la aproape 50 de milioane de euro”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter