RO EN
Coșul este gol

BONTON Luxury Villas: 40% din proprietari au optat pentru instalarea de lift interior

Segmentul rezidential premium si de lux al capitalei se afla pe un trend ascendent, odata cu orientarea cumparatorilor catre locuinte care ofera un standard ridicat de confort, prin dotari calitative si facilitati variate. Una dintre cele mai noi facilitati care prezinta interes pentru clientii imobiliari este dotarea locuintei cu lift interior. O analiza imobiliara realizata de City Garden Residence, dezvoltatorul Bonton Luxury Villas, arata ca 40% dintre cumparatorii unei vile in ansamblul din nordul capitalei au ales optiunea de instalare a unui lift in locuinta achizitionata.
Desi in general sunt privite ca o necesitate pentru cladirile comerciale si publice, ascensoarele servesc unui scop bine definit si in cazul proprietatilor rezidentiale. Prezenta unui lift imbunatateste functionalitatea, siguranta, precum si valoarea unei case. Ansamblul Bonton Luxury Villas dezvoltat de City Garden Residence in zona Pipera, in spatele Scolii Americane, ofera viitorilor rezidenti posibilitatea de a-si echipa vila cu lift din stadiu de constructie, o facilitate care prezinta un interes crescut in randul clientilor.
„In calitate de dezvoltator cu experienta pe piata rezidentiala, incercam intotdeauna sa intampinam nevoile cumparatorilor, prin facilitati care sa-i ajute sa-si gestioneze mai eficient activitatile zilnice si sa le asigure o experienta de locuire la standarde ridicate. Un lift interior este un upgrade practic pentru o vila de dimensiuni mari, utilitatea sa depasind ideea de obiect al luxului. Noi oferim suport complet clientilor care isi doresc aceasta dotare, incepand de la faza de proiectare si instalare, la mentenanta periodica, printr-un parteneriat cu un furnizor de top in domeniu”, a declarat Andrei Cantaragiu, CEO-ul dezvoltatorului City Garden Residence.
Principalele avantaje pentru care noii proprietari au decis sa investeasca in dotarea locuintei cu lift sunt:
 
Confortul sporit in viata de zi cu zi
Un ascensor simplifica activitatile desfasurate in cadrul locuintei si treburile casnice, asigurand astfel un confort sporit in viata de zi cu zi. Acesta poate fi utilizat pentru transportarea obiectelor voluminoase de la un etaj la altul, cum ar fi sacose de cumparaturi, bagaje de calatorie, cutii de depozitare voluminoase sau echipamente de curatenie, care altfel ar solicita mai mult efort si timp pierdut.
Deplasarea sigura si rapida
Deplasarea pe scari intr-un imobil cu mai multe etaje poate fi o provocare pentru persoanele cu probleme de mobilitate, varstnici sau copii. Instalarea unui ascensor ajuta membrii vulnerabili ai familiei sa se deplaseze mai usor si in siguranta de la un etaj la altul si, in acelasi timp, faciliteaza tuturor accesul la etajele superioare ale locuintei.
 
Cresterea valorii proprietatii
Un alt avantaj luat in considerare de proprietari este valoarea pe care un lift o adauga imobilului, ceea ce il va face mai atractiv pentru potentiali chiriasi sau viitori cumparatori. Potrivit unor studii de piata, o astfel de dotare poate creste valoarea proprietatii cu cel putin 10%, contribuind astfel la obtinerea unui randament investitional cat mai avantajos.
Bonton Luxury Villas este un proiect rezidential exclusivist dezvoltat in apropierea Padurii Baneasa, alcatuit din 66 de vile cu un regim de inaltime de P+2E si un club privat dotat cu piscina si sala de fitness. Vilele ansamblului sunt unele dintre cele mai mari locuinte existente pe piata, avand suprafete construite intre 353 si 442 mp, pana la 7 camere spatioase, 2 terase si gradina proprie. In prezent proiectul se afla in faza de pre-sale a primei faze, pretul unei vile pornind de la 369.000 €(+TVA).
Cumparatorii au la dispozitie optiunea de echipare a vilei cu lift incepand de la 20.000 euro, in functie de finisajele alese.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter