Constructia Terminalului de pasageri din cadrul Aeroportului International Brasov s-a incheiat. Daca 17 martie 2020 reprezinta data oficiala de incepere a santierului la aceasta componenta emblematica a Aeroportului - dupa ce cu o zi mai devreme avusese loc preluarea amplasamentului de catre constructor, iata ca un an mai tarziu Terminalul de la Ghimbav este finalizat.
Singurele lucrari pe care asocierea de firme BOG’ART SRL - UTI Grup SA - UTI Facility Management SA le mai are in desfasurare acum sunt retusurile finale, instalarea echipamentelor si sistemelor necesare functionarii Aeroportului, testarea si punerea in functiune a tuturor componentelor, montarea mobilierului si igienizarea spatiilor.
Joi, 11 martie, presedintele Consiliului Judetean Brasov, Adrian-Ioan Vestea, a vizitat Terminalul pentru a vedea felul in care au evoluat lucrarile in aceasta perioada finala de executie, prilej cu care a trecut in revista functiunile spatiilor din cadrul acestuia. „Vreau sa va prezint cum arata Terminalul la acest inceput de martie, astfel incat sa ramaneti optimisti ca acest obiectiv extrem de important pentru noi, brasovenii, este pe drumul cel bun”, a spus presedintele CJ la inceputul transmisiunii video pe care a realizat-o pe pagina sa de socializare.
Primul spatiu vizitat la parterul Terminalului a fost sala de asteptare, un spatiu generos in care finisajele au ajuns intr-un stadiu foarte avansat, lamelele tavanului au fost montate, grupurile sanitare sunt functionale si in zilele urmatoare vor fi aduse si montate piesele de mobilier. A urmat trecerea in revista a spatiului destinat curselor interne, cu zona de imbarcare pentru VIP-uri care dispune de doua ghisee si o poarta de imbarcare, precum si cu cele opt birouri de Check-In care vor fi la dispozitia pasagerilor, pentru acestia din urmand sa existe trei porti de imbarcare. Tot la parter, in zona de intrare in aeroport vor functiona birouri pentru reclamatii si bagaje pierdute, un cabinet medical, birouri pentru schimb valutar, inchirieri auto si agentii.
Accesul la etaj se realizeaza prin intermediul unei scari rulante care este montata si urmeaza sa fie pusa in functiune, al unor scari clasice si al lifturilor, acestea din urma fiind deja functionale. La etaj sunt amplasate Plecarile Internationale, cu sali de asteptare, spatii pentru controlul pasapoartelor si sapte porti de imbarcare. Din aceasta zona se pot vedea celelalte componente ale infrastructurii Aeroportului International Brasov: apronul, adica parcarea pentru avioane, care in prezent permite stationarea a trei aeronave, iar in viitor, pe masura necesitatilor, poate fi extinsa pana la o capacitate de 15 aeronave. Parcarea continua cu calea de rulare si cu pista, in lungime de 2820 de metri, iar in partea laterala sunt amplasate platformele antisuflu. O parte insemnata din etaj este alocata pentru magazine duty-free, birouri pentru agentii de turism si alte activitati comerciale, dar si pentru un restaurant generos la care vor putea avea acces si brasovenii care nu sunt neaparat pasageri, ci doar asteapta pe cineva. Privelistea pe care o vor putea admira clientii restaurantului este spectaculoasa.
Zona de Sosiri, atat interne, cat si internationale, are asigurat un flux separat. Ea este amplasata la parter, avand patru ghisee destinate controlului pasapoartelor si biroul Politiei de Frontiera. Din aici se ajunge in zona de recuperare a bagajelor, unde au fost deja montate benzile rulante. Trebuie precizat ca peste tot in interior, constructorul a luat toate masurile necesare pentru protejarea pardoselii de gresie, astfel incat sa nu existe riscul de deteriorare pana la darea in folosinta a obiectivului.
Presedintele CJ Brasov a incheiat periplul chiar in fata Terminalului, un spatiu care este in amenajare si unde se monteaza un tavan exterior care va acoperi o viitoare terasa. In fata terminalului va fi amenajata o parcare pentru autoturisme, care va avea asigurat accesul direct din drumul judetean. „Pe viitor va trebui cu siguranta sa gandim o alta varianta de accesibilizare a Aeroportului International Brasov. Am convingerea ca activitatea la aeroport nu se va incheia niciodata si de aceea trebuie sa pregatim din timp proiecte de dezvoltare pentru viitor. Sper ca brasovenii si nu numai ei sa fie convinsi ca lucrurile merg intr-o directie buna, ca Aeroportul este un obiectiv perfect realizabil si ca suntem contemporani cu o mare investitie nu doar pentru judetul nostru, ci pentru intreaga tara: primul aeroport construit de la zero dupa anul 1974”, a incheiat presedintele CJ Brasov, Adrian-Ioan Vestea.