RO EN
Coșul este gol

VISA lanseaza o platforma cu solutii pentru a sprijini digitalizarea IMM din Romania

Visa lanseaza in Romania o platforma integrata destinata intreprinderilor mici si mijlocii, prin care acestea pot accesa atat informatii despre solutiile de digitalizare disponibile pentru afacerile lor, cat si oferte speciale, cu scopul de a oferi ajutor pentru adaptarea la noua realitate economica, generata de impactul pandemic.
Prin accesarea platformei integrata pe www.visa.ro/marileafacerimici, detinatorii de afaceri mici si mijlocii au la dispozitie informatii practice pentru dezvoltarea afacerii in mediul online. Astfel, antreprenorii pot afla cum sa creeze un website pentru afacerea lor, ce trebuie sa faca pentru a-si putea vinde online produsele sau serviciile si cum sa isi promoveze afacerea pe internet astfel incat sa atraga noi clienti. Platforma ofera si informatii despre avantajele platilor digitale pentru comercianti si contributia acestora la dezvoltarea afacerii in general, precum si detalii despre solutiile de acceptare a platilor cu cardul in magazine si online.
Platforma pune la dispozitia IMM-urilor oferte Visa avantajoase si reduceri de pana la 85% pentru optimizarea afacerii lor, precum: oferte de conectivitate mobila si de date sau optiuni prietenoase pentru crearea unui website sau a unui magazine online in parteneriat cu Vodafone Romania; servicii de curierat prin Fan Courier; programe de e-learning, training, coaching si consultanta, atat pentru lideri, cat si pentru echipele lor prin Trend Consult; certificate digitale calificate pentru semnatura electronica si solutii de management a documentelor “EasyStream” in parteneriat cu Trans Sped; servicii medicale prin Reteaua de sanatate REGINA MARIA; servicii de facturare si gestiune a stocurilor prin SmartBill; solutii de vanzare rapida si administrarea afacerii prin Ebriza; solutii de optimizare a productiei prin KFactory. Special pentru platforma, Google a pus la dispozitie un playbook in care antreprenorii vor gasi sfaturi pentru a-si dezvolta afacerea in mediul online, iar parteneri internationali precum Canva, Shopify, Wix, Squarespace, Wordpress, Facebook Blueprint, Sprout Social, Tailor Brands ofera solutii, discount-uri sau o perioada limitata de testare gratuita pentru serviciile lor.
Romania are aproximativ 486.000 de IMM-uri in industrie, constructii, comert si servicii, care reprezinta 99,7% din totalul firmelor din economie si ofera locuri de munca pentru aproape doua treimi din totalul salariatilor, potrivit datelor de la Comisia Europeana . Nevoia de transformare digitala este critica pentru afacerile mici si mijlocii din Romania, care se afla pe ultimele locuri in Europa in privinta integrarii tehnologiilor digitale, conform Indicelui economiei si societatii digitale (DESI) 2020 al Comisiei Europene.
“Impactul pandemiei asupra afacerilor mici si mijlocii este semnificativ, in special in turism, servicii si comertul cu amanuntul, dar unele companii au reusit sa se adapteze la schimbarile rapide din piata cu ajutorul solutiilor digitale. Insa tranzitia la noile tehnologii nu este intotdeauna un proces usor. Initiativa de a lansa o platforma care vine in ajutorul IMM-urilor din Romania face parte din strategia Visa la nivel global de a sprijini afacerile mici sa dobandeasca competente digitale, sa adopte solutii de marketing si vanzari online si sa beneficieze de avantajele platilor electronice. Revenirea economiei locale este corelata puternic cu evolutia afacerilor mici, de aceea ne propunem sa cooperam indeaproape cu toti partenerii nostri si institutiile competente pentru a sustine economia in aceasta perioada plina de provocari”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa in Romania.
Studiul Visa “Back to Business, 2020” arata ca, la nivel global, proprietarii de afaceri mici estimeaza ca perioada necesara pentru ca afacerea lor sa isi revina pe deplin va fi cel putin intre 6 si 10 luni, iar 86% dintre acestia sunt in general ingrijorati cu privire la evolutia din perioada urmatoare. Totodata, comportamentul consumatorilor s-a schimbat semnificativ pe fondul pandemiei si a accelerat adoptarea solutiilor digitale. In acest moment, proprietarii afacerilor mici au ca prioritate adaptarea la un mediu aflat in continua schimbare, insa mai putin de jumatate din IMM-urile din Europa au capacitatea de a accepta plati online.
Potrivit studiului Visa, opt din zece afaceri mici si mijlocii pe plan international au schimbat modul in care isi desfasoara activitatea de business pentru a se adapta la noul context, accesand piata de comert digital prin: vanzarea de produse si servicii online (43%), acceptarea platilor contactless (39%), publicitatea targetata pe retelele de socializare (38%) si digitalizarea anumitor operatiuni, in special cele legate de incasarea platilor (30%).
La nivel global, Romania este pozitionata pe un loc fruntas in ceea ce priveste adoptarea inovatiilor si tehnologiilor noi pentru platile digitale. Infrastructura de acceptare a platilor digitale la nivel national este aproape in totalitate modernizata pentru plati contactless, permitand efectuarea de plati rapide si sigure prin simpla apropiere a cardului sau a telefonului mobil de terminalul de plata. In plus, Visa a lansat in Romania la sfarsitul anului trecut solutia Tap to Phone - o aplicatie mobila simpla care transforma telefoanele si tabletele Android in terminale de plata, fara sa fie nevoie de echipamente suplimentare. In acest moment, tehnologia Tap to Phone este oferita in Romania de Alpha Bank, BCR impreuna cu Global Payments, CEC Bank si OTP Bank, iar interesul comerciantilor si al afacerilor mici pentru aceasta solutie este in continua crestere datorita costurilor reduse si a simplitatii in utilizare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter