RO EN
Coșul este gol

Safetech Innovations: Crestere de 76% a cifrei de afaceri si triplare a profitului, in S1

Safetech Innovations (BVB: SAFE), o companie romaneasca de securitate cibernetica listata pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti, raporteaza o cifra de afaceri de 9,3 milioane de lei in primele sase luni din 2021, in crestere cu 76% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut si un profit net de 1,3 milioane de lei, cu 202% mai mult fata de primul semestru din 2020.
„Prima jumatate a anului a fost una excelenta pentru sectorul securitatii cibernetice din Romania si pentru Safetech Innvoations. Am castigat noi contracte, contractele recurente pentru serviciile CERT au adus lichiditati semnificative, precum si stabilitate si predictibilitate pentru afacerea noastra. Ne-am extins baza de clienti si am semnat in acelasi timp contracte noi cu clientii existenti. Suntem optimisti in ceea ce priveste viitorul, deoarece pozitia noastra pe piata romaneasca este puternica, iar Safetech Innovations este un furnizor cu reputatie de servicii de securitate cibernetica atat pentru companiile multinationale mari, cat si pentru cele antreprenoriale de dimensiuni medii. Avand in vedere ca rezultatele din primele sase luni ale anului depasesc asteptarile initiale, am decis sa le comunicam actionarilor nostri estimari revizuite ale cifrei de afaceri si a profitului pentru intreg anul 2021,” a declarat Victor Gansac, CEO al Safetech Innovations.
Motivul principal din spatele majorarii semnificative a cifrei de afaceri este legat de cresterea cererii pentru solutii de securitate cibernetica si contractele recurente pe care compania le-a semnat cu clientii, pentru monitorizarea securitatii cibernetice, incepand cu sfarsitul anului 2020. Acestea sunt contracte cu clienti care sunt facturati lunar si care au o durata medie de trei ani. Din cifra de afaceri totala, aproximativ 55% au fost venituri provenite din servicii de securitate, in timp ce restul de 45% au inclus solutii de securitate cibernetica, precum mentenanta, suport si implementare de solutii de securitate.
Datorita performantei din primele sase luni ale anului precum si a perspectivelor promitatoare pentru restul anului, Safetech Innovations si-a revizuit bugetul pentru 2021. Compania estimeaza o cifra de afaceri de 23,5 milioane de lei, o majorare cu 60% fata de rezultatele din 2020 si un profit net de 5,7 milioane de lei, cu 84% mai mult comparativ cu intregul an 2020.
Acreditare de Auditor de Securitate Cibernetica
In data de 26 august 2021, Safetech Innovations a primit acreditarea de Auditor de Securitate Cibernetica pentru operatori de servicii esentiale, in baza Legii 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a retelelor si sistemelor informatice de la Centrul National de Raspuns la Incidente de Securitate Cibernetica (CERT-RO). CERT-RO este autoritatea competenta la nivel national pentru securitatea retelei si a sistemelor de informatii.
In urma primirii acestui atestat, Safetech este una dintre putinele companii din Romania eligibile sa efectueze toate tipurile de audit de securitate cibernetica – special, comun si general pentru operatorii de servicii esentiale care nu si-au indeplinit obligatia de a efectua o autoevaluare a securitatii retelelor si sistemelor informatice si de a notifica CERT-RO. In functie de dimensiunea companiei, realizarea unui astfel de audit dureaza minim 30 de zile, timp in care sunt verificate aspecte, precum guvernanta de securitate, protectia retelelor si sistemelor informatice, apararea cibernetica si rezilienta serviciilor. Conducerea Safetech estimeaza ca aceasta noua linie de business, audit si evaluari de risc securitatea informatiei, va creste semnificativ veniturile companiei in viitor, o parte dintre acestea fiind deja reflectate in bugetul revizuit pentru 2021.
Cifrele din primele sase luni din 2021, nu includ rezultatele generate de filialele din Marea Britanie sau SUA, pe care compania intentioneaza sa le infiinteze ca urmare a aprobarii primite din partea actionarilor in cadrul AGA din iulie 2021 si care vor fi efectiv operationale incepand cu anul 2022. Pentru a incepe procesul de expansiune internationala prin stabilirea de filiale in strainatate, Safetech va efectua operatiunea de majorare a capitalului social in toamna acestui an. La 1 septembrie 2021, in conturile investitorilor erau deja incarcate drepturile SAFER01, iar in perioada urmatoare, compania va depune prospectul de majorare a capitalului social catre institutiile relevante. Suma atrasa va fi utilizata pentru finantarea operatiunilor de infiintare a filialelor Safetech in Marea Britanie si SUA. Cele doua entitati vor fi responsabile cu promovarea si vanzarea solutiilor si serviciilor Safetech Innovations pe pietele externe.
Safetech Innovations este listata pe piata AeRO incepand cu data de 29 ianuarie 2021. Compania are o capitalizare de piata de peste 230 de milioane de lei. Inainte de publicarea rezultatelor financiare din primul semestru al anului 2021, actiunile SAFE erau tranzactionate la 14,84 lei/actiune.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter