Aplicatia Regista pentru digitalizarea administratiei publice a generat in 2021 venituri de peste 1 milion de euro, in crestere cu 60% fata de anul precedent. Totodata, numarul de clienti institutionali ai Regista a crescut cu 55%, in prezent aplicatia fiind utilizata in peste 800 de primarii si institutii din toate judetele tarii.
Pentru anul 2022, compania mizeaza pe mentinerea tendintei de crestere a numarului de clienti si intentioneaza sa creasca si oferta de module software oferite clientilor.
Solutia Regista, dezvoltata de echipa Zitec, este lider de piata pe segmentul aplicatiilor de managementul documentelor si e-Guvernare in administratia publica locala. Rolul aplicatiei este de a automatiza si a eficientiza activitatile din institutiile locale, guvernamentale si din companii prin modulele de Registratura electronica, Managementul documentelor, Formulare electronice, Sesizari, Programari, Plati Online si Monitorul Oficial Local. Regista faciliteaza atat o comunicare optima intre departamentele unei institutii, cat si intre functionari si contribuabili, pentru o rezolvare rapida si mult mai organizata a solicitarilor primite.
Pana in prezent, peste 800 de institutii publice si companii din toate judetele tarii si-au imbunatatit procesele de lucru si au redus birocratia prin intermediul Regista. Din datele companiei, aplicatia are peste 15.000 de utilizatori la nivel national care au inregistrat 7 milioane de documente in 2021.
Potrivit reprezentantilor Regista, pe parcursul anului 2021 echipa a lucrat constant la imbunatatirea modulelor de registratura electronica, managementul documentelor si e-Guvernare, iar o parte dintre rezultatele inregistrate sunt:
- Peste 16.000 de conturi de contribuabil create in portalul e-Guvernare Regista, de la lansarea serviciului in primavara acestui an.
- Cetatenii au completat peste 10.000 formulare electronice.
- S-au raportat peste 3.000 sesizari
- Au fost efectuate peste 9.000 programari online la institutii publice.
Pentru a facilita accesul tuturor utilizatorilor din Romania, incepand din luna ianuarie 2021, portalul e-Guvernare Regista a devenit disponibil in limbile minoritatilor nationale: maghiara, germana, rusa si sarba. De asemenea, a fost dezvoltata si o versiune in limba engleza, pentru a usura accesul cetatenilor straini la informatiile de interes public si la serviciile oferite de primariile unde sunt inregistrati.
O alta noutate introdusa in anul 2021 o reprezinta lansarea Contului contribuabilului in aplicatia Regista. Prin intermediul acestuia, cetatenii isi pot crea un cont de acces si completa datele personale o singura data, pentru ca apoi sa poata trimita rapid cereri catre primarie, ori de cate ori au nevoie. Totodata, in contul propriu vor putea vizualiza intregul istoric al solicitarilor catre institutie, precum formularele electronice, sesizari, programari, dar si istoricul platilor efectuate.
Ca urmare a nevoilor de eficientizare si digitalizare, in a doua jumatate a anului 2021, Regista a lansat modulul de Plati Online, cu ajutorul caruia institutiile pot incasa amenzi si taxe locale direct din portalul e-Guvernare. Astfel, Regista a devenit prima aplicatie din Romania care calculeaza automat valoarea taxelor locale (exista peste 100 de tipuri de taxe locale ce nu nu pot fi achitate in prezent online, nici prin Ghiseul.ro). Modulul de Plati Online permite de asemenea o mai buna transparenta fata de contribuabili, deoarece acestia vor putea consulta mult mai usor actul normativ prin care s-a stabilit formula de calcul pentru taxa de interes pentru ei.
Aplicatia Regista este dezvoltata de Zitec, lider pe piata de IT & digital marketing din Romania, specializat in dezvoltarea de solutii si servicii de transformare digitala. Zitec este una dintre putinele companii romanesti recunoscuta oficial ca Partener Gold Microsoft si este certificata conform standardelor ISO27001:2013 si ISO 9001:2015 pentru Sistemul de management al calitatii.