Atacurile cibernetice asupra Intreprinderilor Mici si Mijlocii (IMM) au crescut de sase ori, in 2021 fata de 2020, iar aproximativ 70% din totalul breselor de securitate, la nivel global, sunt reprezentate de furtul de date personale, conform datelor Microsoft Romania, prezentate recent in cadrul conferintei "Embrace Proactive Security with Zero Trust".
"Economia datelor din Europa ar urma sa atinga valoarea de 829 de miliarde de euro pana in anul 2025. Aceasta deschide usa unor riscuri de securitate, costul criminalitatii cibernetice fiind estimat sa ajunga la 10 trilioane de dolari tot pana atunci. Securitatea cibernetica nu a fost niciodata mai importanta, cu atat mai mult cu cat le ofera guvernelor sprijin in protejarea infrastructurilor digitale critice, iar mediului de afaceri increderea necesara pentru a se adapta mai usor la schimbarile aduse de economia digitala. Totodata, ne ajuta sa stim ca datele noastre personale, indiferent ca vorbim de persoane fizice, cat si juridice, sunt protejate. Asadar, o companie care vrea sa functioneze si sa se dezvolte are nevoie de o strategie de securitate cibernetica functionala", a declarat Bogdan Putinica, general manager al Microsoft Romania, conform unui comunicat remis AGERPRES.
Prezent la eveniment, Anton Rog - director al Centrului National Cyberint - a realizat o analiza a amenintarilor cu care se confrunta Romania in acest moment, atat la nivelul institutiilor guvernamentale, cat si la nivelului mediului de afaceri.
"In ultima perioada, am resimtit tot felul de amenintari, intre care atacurile tip DDoS (Distributed Denial-of-Service) indreptate impotriva site-urilor guvernamentale, companiilor, dar si institutiilor financiare. Cyberint se ocupa de securitatea cibernetica a infrastructurilor cu valente critice pentru securitatea nationala, iar un pilon important pentru noi in acest moment este pilonul care se ocupa de actorii statali. Pana in 2021, tool-urile utilizate de acesti atacatori cibernetici nu erau atat de complexe, dar incepand cu 2021 am observat o schimbare importanta, amenintarile de tip malware devenind foarte complexe. Este evident ca fenomenul criminalitatii cibernetice este in crestere, este real si se intampla frecvent in Romania. Ceea ce trebuie sa stim este ca luarea de masuri minimale, cum ar fi schimbarea parolelor, un soft antivirus licentiat si avansat, precum si alte sisteme de protectie, ne scutesc de incetarea activitatii", a afirmat Rog.
Potrivit datelor oficiale, in Europa, una din opt companii a fost afectata de atacuri cibernetice, dar mai bine de jumatate dintre cele din Europa Centrala si de Est nu au strategii complexe de securitate cibernetica.
In cazul Romaniei, doar 40% dintre companii au o strategie de securitate cibernetica functionala, sustin specialistii Microsoft Romania.
Evenimentul "Embrace Proactive Security with Zero Trust" a reunit peste 350 participanti si s-a desfasurat in format hibrid.