Plenul Senatului a adoptat, miercuri, un proiect initiat de Guvern, o Ordonanta de urgenta (OUG) care vizeaza simplificarea avizarii unor obiective de investitii pentru realizarea de amenajari hidroenergetice in curs de executie, precum si a altor proiecte de interes public major care utilizeaza energie regenerabila.
Ordonanta a fost aprobata cu 60 de voturi "pentru", patru "impotriva" si 33 de abtineri.
"La sfarsitul anului trecut, a venit Guvernul cu o OUG extrem de importanta, chiar as spune strategica pentru Romania, prin care practic a punctat 11 proiecte esentiale pentru Romania, dintre care multe hidroenergetice, si a introdus aceasta lista in OUG pentru a putea obtine bani din Programul Power EU, care in contextul crizei energetice a fost lansat de Comisia Europeana. Practic, prin aceasta OUG vrem si Guvernul doreste sa simplifice avizarea acestor proiecte, iar prin intrarea in vigoare a acesteia speram ca putem sa urgentam finalizarea acestor santiere extrem de importante pentru Romania", a explicat Antal Lorand, presedintele Comisiei pentru energie din Senat.
Potrivit OUG, lucrarile la aceste proiecte trebuie sa fie finalizate pana in anul 2026, insa acest lucru depinde viteza cu care sunt obtinute avizele de mediu pentru finalizarea lucrarilor incepute, a explicat senatorul.
"Conform OUG, este o limita de timp nominalizat pana in 2026, cand trebuie sa fie finalizate aceste lucrari. Este clar ca depinde foarte mult si de administratie, in sensul ca deja exista o comisie interministeriala, in speta Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, MIPE si bineinteles si Hidroelectrica si companiile de stat strategice in domeniul energiei, care lucreaza impreuna in aceasta comisie, sa urgenteze avizarile si sa poata sa termine companiile cat mai repede lucrarile incepute", a subliniat Antal Lorand.
Potrivit raportului comun de admitere intocmit la comisiile de specialitate, proiectul de lege are ca obiect "exceptarea obiectivelor de investitii prevazute, declarate proiecte de interes public major, respectiv proiecte de interes national/importanta/securitate nationala, de la aplicarea prevederilor Legii nr. 292/2018, respectiv de la aplicarea prevederilor Legii nr.18/1991, precum si de la aplicarea prevederilor art.35 din Legea nr. 46/2008, potrivit caruia suprafata fondului forestier national este interzisa. Totodata, actul normativ modifica si completeaza Ordonanta de urgenta a Guvernului 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic".
"Avand in vedere caracterul strategic al proiectelor de investitii pentru realizarea de amenajari hidroenergetice si faptul ca finantarea europeana prin planul de masuri REPower EU presupune o perioada redusa de timp pentru evaluare, este necesara asigurarea posibilitatii realizarii acestora pana in anul 2026 prin finalizarea si punerea in valoare a proiectelor hidroenergetice din Anexa la actul normativ, respectiv: Amenajarea hidroenergetica a raului Jiu pe sectorul Livezeni - Bumbesti, Amenajarea hidroenergetica a raului Olt defileu pe sectorul Cornetu - Avrig, Amenajarea hidroenergetica Pascani pe raul Siret, Amenajarea hidroenergetica Rastolnita, Amenajarea hidroenergetica Surduc Siriu, Amenajarea hidroenergetica a raului Siret pe sectorul Cosmesti - Movileni. Complexul hidrotehnic si Energetic Cerna Motru Tismana, Etapa a II-a AHE a raului Olt pe sectorul Izbiceni - Dunare Centrala hidorelectrica Islaz, Amenajarea hidroenergetica Cerna Belareca, Valorificarea potentialului energetic solar din zona Sadova - Dabuleni, Dolj - UAT Sadova, Dezvoltarea CTE Iernut prin construirea unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze cu o putere instalata de 430 MW. De asemenea, se adauga astfel, productiei anuale romanesti aproape 2 TWh/an energie verde regenerabila, ceea ce conduce la atingerea dezideratului actual al independentei energetice in conditiile respectarii si protejarii mediului", subliniaza raportul.
Referitor la capacitatea energetica obtinuta prin finalizarea acestor obiective, Antal Lorand, presedintele Comisiei pentru energie din Senat, a spus ca aceasta s-ar putea ridica la 1.750 de MW, dupa cum a mentionat presedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Nicolae Badea, prezent la comisia de raport.
"Vorbim de 1.750 de MW. Daca luam in considerare ca astazi Romania consuma 7.500 de MW/zi, asta inseamna ca undeva la 20% din capacitatea actuala de consum de energie electrica a Romaniei putem sa satisfacem numai cu hidro. Daca introducem si Iernutul, care inseamna 400 de MW, sau daca vorbim si de Complexul energetic Oltenia sau daca vorbim si de Mintia, care prevede un sistem de generatoare de energie electrica bazate pe gaze naturale cu o capacitate de 1.700 de MW, atunci putem sa punem in siguranta capacitatile de productie", a concluzionat senatorul.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.175/2022 pentru stabilirea unor masuri privind obiectivele de investitii pentru realizarea de amenajari hidroenergetice in curs de executie, precum si a altor proiecte de interes public major care utilizeaza energie regenerabila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative va fi dezbatut in Camera Deputatilor, for decizional in acest caz. Pentru informatii suplimentare, click aici!