Acum ca Anul european al tineretului este in plina desfasurare si Conferinta privind viitorul Europei – in care tineretul a jucat un rol esential – a luat sfarsit, sondajul ne indica starea de spirit a tinerei generatii.
Noul sondaj Eurobarometru arata o implicare tot mai mare a tinerilor: in prezent, majoritatea tinerilor romani (61 %) sunt activi in societatile in care traiesc si au participat la activitatile uneia sau mai multor organizatii de tineret in ultimele 12 luni.
Majoritatea tinerilor romani isi doresc de la Anul european al tineretului 2022 sa fie ascultati cu mai multa atentie de catre factorii de decizie, care sa le concretizeze initiativele si sa le sprijine dezvoltarea personala, sociala si profesionala (76%).
Astazi, Comisia lanseaza un nou instrument online, platforma intitulata „Voice your Vision” (Da glas ideilor tale), menita sa-i ajute pe tinerii europeni sa isi faca auzita vocea. In plus, in cadrul Anului tineretului se organizeaza dialoguri de politica intre membrii colegiului si tineri. Acestea ofera tinerilor o oportunitate unica de a obtine acces direct la factorii de decizie si de a-si exprima direct viziunea si ideile despre toate domeniile de politica.
Vicepresedintele pentru promovarea modului nostru de viata european, Margaritis Schinas, a declarat: „Anul european al tineretului ar trebui sa schimbe modul in care ii includem pe tineri in procesul strategic si decizional. Anul isi propune ca obiective ascultarea si implicarea tinerilor europeni, precum si promovarea unor oportunitati concrete pentru ei. Sondajul Eurobarometru Flash arata clar ca exact asta isi doresc tinerii din UE.”
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultura, educatie si tineret, a declarat: „Dupa cum putem vedea astazi, tinerii sunt din ce in ce mai implicati si angajati in viitorul societatilor. Ei se preocupa de aspecte precum pacea, cooperarea internationala, bunastarea si mediul. Isi doresc sa fie ascultati si sa isi faca auzita vocea mai bine. In contextul Anului european al tineretului, facem tot ce ne sta in putinta pentru a le face auzita vocea. Ma bucur sa anunt ca am lansat un nou instrument online, platforma „Voice your Vision” (Da glas ideilor tale), care le permite tinerilor sa isi inregistreze parerile si ideile despre viitorul proiectului european.”
Sondajul Eurobarometru Flash despre tineret
Razboiul de agresiune al Rusiei impotriva Ucrainei a consolidat convingerea tinerilor ca mentinerea pacii, consolidarea securitatii internationale si promovarea cooperarii internationale reprezinta primul obiectiv al UE (37%). Urmatoarele asteptari ale lor sunt ca UE sa sporeasca oportunitatile de angajare pentru tineri (33%), sa combata saracia si inegalitatile economice si sociale (32%), precum si sa promoveze politici ecologice si sa combata schimbarile climatice (31%).
Tinerii considera ca domenii de interes pentru Anul european al tineretului sanatatea mintala si fizica si bunastarea (34%), protectia mediului si combaterea schimbarilor climatice (34%), precum si educatia si formarea, inclusiv libera circulatie a cursantilor (33%).
In pofida pandemiei, sondajul arata o crestere a mobilitatii transnationale a tinerilor in comparatie cu 2019, reflectand dorinta puternica de recreare a legaturilor intre tineri peste granite. Aproximativ patru din zece tineri (39%) au participat la o activitate profesionala, de voluntariat, de invatare sau sportiva intr-o alta tara a UE, comparativ cu putin peste trei din zece (31%) in 2019. Lipsa mijloacelor financiare ramane un motiv esential pentru neparticiparea la proiectele de mobilitate, desi obstacolul financiar este in scadere (36% fata de 42% in 2019).
In cele din urma, rezultatele Eurobarometrului confirma ca programul Erasmus +, care in 2022 aniverseaza 35 de ani de la infiintare, este cunoscut de mai mult de jumatate dintre respondentii tineri, desi persista unele diferente intre statele membre: proportia tinerilor care cunosc Erasmus + este cea mai mare in Grecia (72%) si Cipru (70%) si cea mai mica in Suedia (26%).
Comisia a lansat si un nou instrument online, care va fi un element central al Anului european al tineretului. Pe platforma „Voice your Vision” (Da glas ideilor tale), europenii isi pot inregistra opiniile si ideile pentru viitorul proiectului european. Ei pot aborda orice aspect care li se pare important, de la ocuparea fortei de munca, incluziune, pace si securitate la schimbarile climatice, educatie, sanatate mintala etc. Platforma „Voice your Vision” (Da glas ideilor tale) se apropie de dezideratul Anului European al Tineretului de a oferi tinerilor mijloacele necesare pentru a contribui la dezbaterea publica si la procesul decizional.
***
Sondajul Eurobarometru Flash 502 „Tineretul si democratia in Anul european al tineretului” a fost realizat intre 22 februarie si 4 martie 2022, vizand un esantion reprezentativ de 26 178 de tineri cu varste cuprinse intre 15 si 30 de ani din cele 27 de state membre, fiind comandat de Comisie. Sondajul a fost realizat prin interviuri online asistate de calculator (CAWI).