Managerii holdingului Grundfos – important furnizor de solutii pentru instalatii, pompe si sisteme de pompare – considera ca toate principiile sustenabilitatii pot fi aplicate in cadrul a doua grupe majore ce includ factorii interesati (stakeholders) – si anume in ceea ce priveste mediul inconjurator si cel social. „Incalzirea globala, precaritatea resurselor de apa si consumul tot mai mare de resurse fosile, din cauza cresterii demografice si procesului de urbanizare, constituie principalele provocari actuale, cu impact semnificativ asupra viitorului. In cadrul Grundfos, consideram ca avem un rol important din punct de vedere al solutionarii multor probleme ce deriva din aceasta situatie, astfel incat anul trecut am lansat o strategie de dezvoltare durabila, care include masuri punctuale in acest sens. Pentru prima componenta (a ambientului), datele din 2012 indica faptul ca activitatile proprii au generat emisii de gaze cu efect de sera de 106.170 tone echivalent dioxid de carbon, ceea ce inseamna o reducere de 16% comparativ cu 2008 si de 10% raportat la 2011. De asemenea, am reusit sa diminuam consumul de energie pana la 320.264 mWh (-8%, respectiv -1%), in timp ce firmele integrate in grup au folosit 509.468 mc de apa pe an (-22% si -4%). Prin intermediul pompelor incadrate in categoria A, livrate intre 2005 si 2012, am contribuit la economii de energie (realizate de clientii nostri) evaluate la 1,8 miliarde kWh pe an. Aspectul social are numeroase fatete, insa trebuie precizat ca numarul de angajati cu norma intreaga s-a majorat de la un an la altul, pana la 17.984 de persoane, iar componenta echipelor manageriale arata faptul ca o cota de 17% din personalul cu functii de conducere revine genului feminin. In plus, investitiile in dezvoltarea noilor produse – care contribuie la bunastarea sociala – reprezinta 6,1% din cifra de afaceri. Tot in scop social s-a definit un cod de conduita in afaceri, a carui aplicare se afla in responsabilitatea comitetului de etica din cadrul Grundfos, principiile din document fiind elaborate astfel incat toti angajatii sa fie capabili ca, in urma respectarii unor linii directoare, sa solutioneze orice problema aparent de nesurmontat”, a declarat Pernille Blach Hansen, director de sustenabilitate in cadrul corporatiei. Informatii suplimentare, la www.grundfos.com
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.