RO EN
Coșul este gol

Departamentul Dezvoltarii Durabile va coordona fonduri PNRR de 2,2 miliarde euro

Romania va avea un Cod al sustenabilitatii, cu idei din modelul german, iar o lege in acest sens va fi aprobata pana in anul 2022, a declarat intr-o conferinta de specialitate, Laszlo Borbely, consilier de stat si coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabila din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
"Ce avem noi de facut? Cheia e la noi, la Departamentul de Dezvoltare Durabila. Vom avea un Cod al sustenabilitatii in Romania care tine de economia circulara. Preluam modelul german. Vom avea un Cod transparent, un site din care toti cetatenii pot sa-si dea seama ce fac entitatile private pentru economia circulara, pentru a recicla mai mult, pentru a lupta impotriva coruptiei, pentru egalitate de gen si altele. Intr-un an de zile avem un proiect mare cu Uniunea Europeana. Deja avem un draft de lege care va fi implementat cel putin din anul anul 2023. Pana anul viitor vom avea legea. Suntem coordonatori in domeniul de renovare a cladirilor. 2,2 miliarde de euro sunt din PNRR (Planul National de Redresare si Rezilienta, n.r.) pentru renovarea cladirilor care nu inseamna numai izolarea cladirilor, ci un nou concept: cum sa faci aceste cladiri sa fie aproape Zero Energy Building? Trebuie un complex de factori: autoritatile publice locale, un inventar al cladirilor pe care nu il avem finalizat, din pacate, elemente de constructii noi si altele. Sper ca, intr-o saptamana, sa inaintam la Guvern un plan de actiune pana in 2030 ca sa stie toata lumea ce are de facut", a spus Borbely.
Oficialul de la Guvern a punctat, totodata, ca Romania a facut foarte mult, in ultimii ani, pentru a pregati terenul in vederea punerii in aplicare a planurilor de dezvoltare durabila pana in anul 2030.
"Eu conduc un Departament al Dezvoltarii Durabile din 2017. Avem o noua strategie de dezvoltare durabila, din 2018, si eu sper ca am finalizat practic o retea inter-institutionala privind dezvoltarea durabila. Avem un comitet inter-departamental, Guvernul Romaniei. Acum avem o situatie mai speciala si sper sa avem o stabilitate cat de curand. Foarte important e ca avem si o coalitie sustenabila, care e partener al nostru. De asemenea, sunt ONG-urile, mediul privat cu mai mult de 50 de entitati si avem o discutie cu retelele de magazine din zona alimentara si din zona industriala. Trebuie sa avem o atitudine pozitiva si sa vedem care sunt, de fapt, specificitatile Romaniei. Pana unde putem sa ne angajam in aceste domenii foarte angajante si foarte provocatoare? Imi aduc aminte cand eram ministru al Mediului, intre 2010 si 2012, ca fostul comisar de Mediu, Connie Hedegaard, "fugea" dupa noi si dupa ministrul polonez sa acceptam reducerea cu 30% a emisiilor, in 2011. Si noi ne gandeam atunci daca putem face asta. Iata ca acum suntem Fit to 55 (Planul UE pentru o tranzitie verde, n.r.). Suntem sau nu Fit to 55? Totusi, Romania a facut foarte mult in ultimii ani pentru a pregati terenul pentru a aplica aceste deziderate pana in 2030", a subliniat consilierul de stat.
Retailerul de mobila Ikea organizeaza, luni, evenimentul cu tema "One Home, One Planet 2021", in care dezbat la aceeasi masa lideri din mediul ONG, de business, academic, administratie publica si reprezentanti ai companiei suedeze.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter