In urma cu cateva zile, la sediul Institutului de Cercetare-Dezvoltare Urban-Incerc, din Bucuresti, a avut loc prima intalnire de consultare cu privire la implementarea proiectului IBRoad (Individual Building Renovation Roadmaps), un program finantat din fonduri europene, conceput de echipa proiectului pe baza unor exemple de buna practica din Franta, Belgia, Danemarca si Germania si care va fi testat in Germania, Bulgaria, Polonia si Portugalia. Conceptul IBRoad are la baza realizarea unor pasapoarte de renovare a cladirilor, obiectivul acestuia fiind acela de a proiecta, elabora si expune foi individuale de parcurs privind renovarea cladirilor si a unor jurnale ale imobilelor, ca mijloace strategice de stimulare si facilitare a renovarilor majore din sectorul rezidential. Acestea vor permite auditorilor energetici si beneficiarilor finali sa se familiarizeze cu renovarile, sa experimenteze modele functionale si eficiente si, de asemenea, vor putea pune la dispozitia autoritatilor publice studii si analize practice care sustin avantajele renovarilor majore atat ca o strategie pentru cladirile individuale, cat si ca una nationala, realizata pe termen lung. “Renovarea unei cladiri poate fi un proces complex si de durata. Unul dintre principalele obstacole pe care le intampina proprietarii de imobile in ceea ce priveste imbunatatirea performantei energetice a acestora este lipsa de informatii cu privire la ceea ce au de facut si la ordinea in care urmeaza sa aplice masurile de renovare”, a declarat Horia Petran, cercetator stiintific de gradul III la INCD URBAN-INCERC. In cadrul intalnirii iBRoad a fost prezentat de asemenea ENERFUND - un instrument inovator care, pe baza unui set de parametri afisati pe o harta – date din certificatele de performanta energetica (EPC), numarul de profesionisti/instalatori autorizati, schemele guvernamentale in derulare etc. – permite evaluarea oportunitatilor de renovare profunda. ENERFUND (app.enerfund.eu) ofera un rating pentru oportunitati de renovare, ajutand companiile de servicii energetice sa identifice noi segmente de clienti pe baza nevoilor lor si sprijinind sefii departamentelor de mediu sa evalueze si sa compare cladirile atunci cand acorda prioritate renovarii si deciziei de alocare a fondurilor. Proiectul iBRoad este promovat si sustinut de institutii si asociatii specializate in eficienta energetica, printre care se afla: INCD URBAN-INCERC, KAPE, VEA Group - Vlaanderen, Adene, Eneffect, Blue Planet, INZEB, TU Wien, Ifeu, BPIE si Sympraxis. Seminarul de tip workshop a reprezentat prima intalnire de consultare a proiectului in Romania, avand ca scop prezentarea conceptului de "Foaie de parcurs individuala pentru renovarea cladirilor de locuit unifamiliale", precum si consultarea activa in vederea coordonarii politicilor romanesti in domeniul eficientei energetice in cladiri, urmarind sprijinirea actiunilor nationale cu privire la renovarea energetica a fondului imobiliar. Informatii suplimentare, la www.iBRoad-project.eu si www.enerfund.eu
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.