Conferinta Internationala despre Tamplarie si Pereti Cortina EURO-Fereastra (eveniment aflat la editia a cincea si devenit deja traditional pentru bransa autohtona de profil) isi deschide portile la data de 14 mai 2013, in cadrul Salii Atlas a Radisson Blu Hotel – Bucuresti, incepand cu ora 8.00, cand este programata inregistrarea participantilor. Temele prezentate in doua sesiuni plenare (comune cu lucrarile Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii, editia a doua) au fost concepute astfel incat sa suscite interesul auditoriului, format – dupa cum arata datele finale – din aproape 500 de reprezentanti ai companiilor ce activeaza pe piata de constructii, in domeniul tamplariei termoizolante, respectiv in sectoarele conexe. Evenimentul este organizat in colaborare cu prestigiosul Institut pentru Tehnica Ferestrelor IFT Rosenheim, din Germania, fiind sustinut de numerosi parteneri, inclusiv institutionali, printre care se afla AGC Flat Glass, DualSoft si Habitat for Humanity. Conferinta isi propune sa aduca in dezbatere publica problematica pietei de ferestre si fatade cortina, evidentiind situatia curenta si perspectivele acesteia, pe plan national si european, rezultate ca urmare a analizei principalilor indicatori macroeconomici. Din acest punct de vedere, evenimentul asigura – la fel ca si manifestarile precedente – informatii de actualitate pentru eficientizarea activitatii si cresterea competitivitatii firmelor din bransa. In cadrul EURO-Fereastra sunt dezbatute aspecte teoretice si practice referitoare la stadiul armonizarii standardelor nationale cu legislatia europeana, noutati tehnice, solutii tehnologice si economice privind productia si investitiile, modalitati de crestere a vanzarilor etc. De asemenea, o serie de teme suplimentare au ca scop informarea obiectiva a participantilor cu privire la experienta in domeniu a unor firme si organizatii consacrate. Conferinta ofera un spatiu optim de intalnire si interactiune intre publicul avizat si reprezentantii autoritatilor competente. Informatii suplimentare, la www.euroconferinte.ro
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.