Prin intermediul unui parteneriat cu oficialii Romexpo SA, cea de-a treia editie a evenimentului Translogistica - salon international de transporturi si logistica, organizat de Distinct Image - isi deschide portile la data de 12 octombrie 2017, reunind in pavilionul C5 al complexului expozitional Romexpo - Bucuresti peste 60 de companii (si reprezentanti ai mediului academic) care asigura servicii de transport rutier, pe calea ferata, naval si aerian, respectiv pun la dispozitie spatii de tip logistic. Totodata, diversi furnizori de utilaje si echipamente logistice, pentru manipularea marfurilor, respectiv producatori de usi speciale, porti, hale logistice isi vor expune oferta. Pana la 14 octombrie a.c., vizitatorii (ce se vor reuni cu cei ai celor patru evenimente ale Romexpo, care au loc in aceeasi perioada), au prilejul sa participe la „cea mai importanta expozitie de logistica si transport din Romania si din Europa de Est si Sud-Est, dedicata produselor, serviciilor si solutiilor inovatoare din transporturi comerciale, expedieri de marfuri si canale logistice”. Potrivit organizatorilor, pentru specialisti - si nu numai, „Translogistica reprezinta scena pe care se poate expune si promova cel mai nou produs, platforma in cadrul careia se fac demonstratii si se testeaza utilaje si echipamente, masa rotunda la care cei prezenti descopera noi parteneri de afaceri, pavilionul expozitional in care se cuceresc noi piete”.
Ca principal eveniment conex, in ziua deschiderii oficiale a targului, de la ora 12.30, este programata conferinta intitulata „Romania - Hub Logistic”, care isi propune sa promoveze oportunitatile de investitii in industria de logistica si transport din tara noastra. Sustinuta de Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltarii si Administratiei Regionale si UNCJR, aceasta conferinta reuneste peste 150 de lideri din zona intr-un eveniment care ofera perspectivele de dezvoltare si directiile strategice operatorilor de logistica si transportatorilor importanti din zona. Cea de-a doua zi a expozitiei este dedicata conceptului Connect din cadrul Translogistica, prin care organizatorii propun celor interesati o serie de intalniri directe intre operatori de marfa si transportatori specializati in transport cu paleti, vrac, frigorific, special, inclusiv in cadrul unor sesiuni de grup. „Evenimentul ofera pentru participanti platforma perfecta de conectare cu partenerii de afaceri potriviti si de interes din domeniul in care activeaza”, mai subliniaza reprezentantii Distinct Image.
Fiind un targ de tip business-to-business, dedicat in principal profesionistilor si mai putin publicului larg, accesul se poate face si gratuit, pe baza invitatiei de specialist (nu numai prin achizitia de bilete de acces in incinta Romexpo), insa pentru prezenta la „Romania - Hub Logistic” si la gala Translogistica este necesara solicitarea unei invitatii VIP. Toate acestea se pot completa si online, fie doar pentru vizitarea expozitiei (click aici!), fie pentru pachetul VIP (click aici!)