Radu Corabian s-a alaturat echipei Kastamonu Romania in anul 2011 detinand de atunci functia de director vanzari si marketing. Inainte de aceasta, a acumulat o experienta de peste 12 ani in domeniul productiei de mobilier si productiei placilor pentru industria mobilei, in cadrul diviziei de Vanzari.
De-a lungul celor opt ani in care Radu Corabian a condus departamentul de Vanzari si Marketing al companiei, Kastamonu Romania a devenit una dintre cele mai bine cotate companii din sectorul placilor pe baza de lemn din tara si regiune.
Radu Corabian: „Multumesc pentru increderea acordata”
“Sunt onorat sa preiau conducerea Kastamonu Romania SA. Compania noastra se afla in momentul de fata pe primele locuri pe multe dintre pietele pe care activam, pozitie pe care dorim sa o mentinem si chiar sa o imbunatatim acolo unde este posibil. Acest lucru nu este realizabil decat prin implicarea intregii echipe de management in imbunatatirea proceselor si dezvoltarea produselor, in asa fel incat sa oferim clientilor nostri calitate la un pret corect, cu maxima eficienta. Ii multumesc domnului Esat Özoğuz pentru tot ce a facut pentru Kastamonu Romania. Datorita efortului sau, preluarea acestei functii este un job mult mai usor pentru mine acum, decat a fost pentru dansul in 2011. Multumesc, de asemenea, si conducerii grupului pentru increderea acordata si vreau sa ii asigur pe toti colegii mei din cadrul Kastamonu Romania ca voi face tot ce imi sta in putinta pentru a garanta stabilitatea si dezvoltarea continua a companiei, respectand misiunile si valorile grupului Kastamonu”.
Haluk Yildiz: „Reusim sa oferim calitate si sa fim competitivi”
“Istoria Kastamonu Romania a inceput in 1998, cu mai mult de 20 de ani in urma. Aceasta este prima investitie a grupului in afara Turciei. In acesti ultimi 20 de ani am avut si obstacole in drumul nostru, dar am trecut cu bine peste ele si astazi reusim sa oferim calitate si sa fim competitivi atat pe partea de fete de usi cat si la PAL melaminat si blaturi de lucru.
Am inceput investitia de aici cu multi angajati turci, dar numarul lor a scazut odata cu trecerea timpului. Pastrand aceeasi directie, ma bucur sa va spun ca ne aflam intr-un moment de mare schimbare, o premiera chiar pentru grupul nostru - directorul general al companiei este de astazi un cetatean al tarii in care se desfasoara activitatea, si nu un cetatean turc.
Domnul Özoğuz, care a condus Kastamonu Romania aproape 8 ani - un record de longevitate ca director general aici - va conduce de astazi Kastamonu Italia. Ii multumesc pentru efortul depus si ii doresc succes si putere de munca in continuare. Domnul Corabian preia de astazi responsabilitatile functiei de director general si sunt convins ca va stabili un nou record de longevitate. Avem aici o echipa buna de profesionisti, care lucreaza armonios impreuna. Ii rog pe toti sa ii acorde tot sprijinul noului director general, si sa ne asiguram ca vom deveni tot mai buni si mai performanti in fiecare an”, a afirmat Haluk Yıldız.
Despre Kastamonu Romania
Dupa peste 20 de ani de investitii continue, Kastamonu Romania se poate mandri astazi cu o platforma industriala de prelucrare a lemnului moderna si complexa, cu o pozitie recunoscuta la nivel regional in randul producatorilor de PAL brut, melaminat si blaturi de lucru, si la nivel mondial in randul producatorilor de fete de usi din HDF texturat. Compania este rezultatul de succes al unui plan de investitii impresionant, atat din punct de vedere financiar cat si uman, care a fost demarat in 1998, cand fabrica din Reghin a fost preluata de catre Kastamonu Entegre - cel mai mare trust turcesc din industria lemnului si unul dintre jucatorii de top la nivel mondial in acest domeniu.
Pe platforma de la Reghin functioneaza o linie de productie pentru PAL cu o capacitate de 500.000 de metri cubi pe an, trei linii de melaminare cu o capacitate de 27.000 000 de metri patrati pe an, o linie de impregnare hartie cu o capacitate de 50.000.000 de metri patrati pe an, o linie de productie blaturi de lucru cu o capacitate de peste 200.000 de bucati pe an, doua linii de productie fete de usi cu o capacitate de peste 17.000.000 de bucati pe an si o unitate de productie foi de usi cu o capacitate de peste 100.000 de bucati pe an.
Forta de munca locala cu traditie in exploatarea si industrializarea lemnului coroborata cu potentialul financiar semnificativ al grupului Kastamonu, faciliteaza pentru Kastamonu Romania abordarea unei game variate de produse, raspunzand cu eficienta maxima nevoilor consumatorilor si fiind un partener de baza pentru producatorii de mobila si distribuitorii de materiale destinate industriei mobilei.