Intr-o lume tot mai preocupata de reducerea consumului de energie, imbunatatirea eficientei energetice in sectorul industrial este una dintre principalele preocupari ale managementului companiilor. Sunt urmarite identificarea exacta a costurilor cu energia, evidentierea pierderilor si stabilirea masurilor pentru reducerea acestora, precum si implementarea unor tehnologii si echipamente economice.
Sunt obiective care, odata indeplinite, duc la cresterea competitivitatii si a calitatii productiei, dar si la reducerea costurilor de productie si a impactului asupra mediului. Pentru imbunatatirea eficientei energetice, un prim pas important il reprezinta efectuarea unui audit energetic industrial.
In Romania, legea 121/2014 privind eficienta energetica (modificata prin Legea 160/2016) ii obliga pe operatorii economici care consuma anual o cantitate de energie de peste 1.000 tone echivalent petrol sa efectueze, o data la 4 ani, un audit energetic pe 51% din totalul consumului energetic. La acesta se adauga intocmirea unor programe de imbunatatire a eficientei energetice care includ masuri pe termen scurt, mediu si lung.
In plus, este propusa numirea unui manager energetic atestat de departamentul pentru eficienta energetica, potrivit legislatiei in vigoare, sau incheierea unui contract de management energetic cu o firma prestatoare de servicii energetice agreata in conditiile legii.
Echipa Senys a companiei Quartz Matrix a efectuat peste 250 de audituri energetice pentru clienti din industria petroliera, automotive, productie, ciment si constructii, energie si utilitati, precum Continental Powertrain Romania, Delphi Diesel Systems Romania, OMV Petrom Gas, Antibiotice SA, Romaero, Azomures sau Turbomecanica.
Autorizati ANRE si beneficiind de echipamente de ultima generatie, expertii Quartz Matrix realizeaza bilanturi electroenergetice, bilanturi termoenergetice si bilanturi energetice complexe.
Un exemplu concret al utilitatii unui audit energetic industrial este oferit de o firma producatoare de pulberi. In urma punerii in aplicare a masurilor propuse de auditorii energetici autorizati, compania a realizat economii de 32% in ceea ce priveste energia utilizata – adica 8.700 MWh. Investitia in echipamentul necesar a fost de 232.000 de euro, iar economiile financiare anuale au ajuns la 81.820 de euro. Asadar, banii investiti pot fi recuperati din economii in mai putin de trei ani.
In urma unui audit efectuat la un producator din domeniul industriei automotive s-a constatat ca pierderile de volum de aer comprimat prin neetanseitatile retelei reprezinta mai bine de 20% din volumul de aer comprimat produs de compresoare. Aceasta inseamna ca o cantitate de energie electrica in valoare de peste 5.000 de euro pe an este pierduta prin functionarea suplimentara a compresoarelor pentru a compensa pierderile provocate de neetanseitatile din elementele de retea.