Conducerea Primariei Municipiului aduce la cunostinta opiniei publice stadiul proiectului Spitalului Regional de Urgenta de la Iasi.
In ceea ce priveste starea terenului, prin Hotararea Consiliului Local nr. 373 / 25.11.2016, modificata prin Hotararea Consiliului Local nr. 170 / 05.05.2017, s-a aprobat transmiterea terenului in suprafata de 120.000,00 mp situat in zona Moara de Vant din domeniul public al Municipiului Iasi si administrarea Consiliului Local Iasi in domeniul public al Statului si administrarea Ministerului Sanatatii, in vederea construirii Spitalului Clinic Regional de Urgenta Iasi. De asemenea, prin Hotararea de Guvern nr. 681 / 2017 s-a aprobat inscrierea in inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului si darea in administrarea Ministerului Sanatatii a unui imobil trecut in proprietatea publica a statului prin Hotararea Consiliului Local al Municipiului Iasi nr. 373 / 25.11.2016.
La aceste lucruri se adauga incheierea protocolului privind transmiterea imobilului teren cu numarul cadastral 155218 in suprafata de 120.000,00 mp din domeniul public al Municipiului Iasi si administrarea Consiliului Local Iasi in domeniul public al statului si administrarea Ministerului Sanatatii, inregistrat la Municipiul Iasi sub numarul 106186 / 24.10.2017 si la Ministerul Sanatatii sub numarul FB 10965 / 26.10.2017. De asemenea, a fost incheiat Procesul verbal de predare-preluare a imobilului teren cu numarul cadastral 155218 in suprafata de 120.000,00 mp transmis din domeniul public al Municipiului Iasi si administrarea Consiliului Local Iasi in domeniul public al statului si administrarea Ministerului Sanatatii prin Hotararea de Guvern nr. 681 / 21.09.2017, inregistrat la Municipiul Iasi sub numarul 106185 / 24.10.2017 si la Ministerul Sanatatii sub numarul 58373 / 24.10.2017.
Planul Urbanistic Zonal pentru Spitalul Clinic Regional de Urgenta Iasi a fost elaborat de Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” Iasi. Pana in prezent au fost parcurse urmatoarele etape: s-a analizat documentatia in Comisia Tehnica de Amenajarea Teritoriului si Urbanism, a fost emis Avizul de Oportunitate, este in desfasurare etapa de informare a publicului, proiectul fiind afisat si pe site-ul Primariei Municipiului Iasi. In luna noiembrie 2017 a fost finalizat Studiul geotehnic pentru faza de proiectare a Studiului de fezabilitate de catre proiectantul general Asocierea Planet S.A. - Conseil Sante S.A. - Tieg EEIG.
Cu adresa inregistrata sub numarul 4805 / 16.01.2018, Municipiul Iasi a comunicat Ministerului Sanatatii demersurile intreprinse pentru implementarea proiectului Spitalul Clinic Regional de Urgenta Iasi, solicitand totodata sa fie transmis stadiul elaborarii documentatiilor de catre consortiul desemnat (adresa comunicata prin e-mail si posta).
„Proiectul Spitalului Regional de Urgenta continua in ritm sustinut. Am intrecut Clujul si Craiova in ceea ce priveste stabilirea amplasamentului si transferul terenului din proprietatea municipalitatii in proprietatea statului roman si in administrarea Ministerului Sanatatii. De altfel, am primit recent si confirmarea de la comisarul european Corina Cretu ca autoritatile de la Bruxelles sunt multumite de eficienta si rapiditatea cu care avanseaza administratia locala in derularea proiectului. Prin construirea acestui mare spital, Iasul - cunoscut si recunoscut pe plan national si international pentru exceptionala sa scoala de medicina -, va deveni si un centru medical de importanta europeana, asa cum merita!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Marius Bodea: Primarul Mihai Chirica trebuie sa raspunda, urgent, daca exista riscul ca sumele pentru finantarea Spitalului Regional de Urgenta sa fie dezangajate de catre Comisia Europeana
'Spitalul Regional de Urgenta (SRU) este unul dintre principalele obiective sociale din Moldova, cu impact asupra a minimum 5 milioane de oameni. In conditiile in care in spatiul public s-a pus in discutie, explicit, riscul ca acest obiectiv de investitii sa nu mai fie finantat de catre Uniunea Europeana pentru ca amplasamentul din zona Moara de Vant, votat in plenul Consiliului Local, nu respecta prevederile Planului de Mobilitate Urbana Durabila (PMUD), consider ca dl. Mihai Chirica are obligatia sa ofere iesenilor raspunsuri la urmatoarele intrebari:
1. Primaria Municipiului Iasi a fost instiintata de riscul dezangajarii sumelor pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenta din cauza amplasamentului din zona Moara de Vant care nu respecta conditiile de accesibilitate?
2. Care este explicatia pentru care, in prima varianta a Planului de Mobilitate Urbana Durabila (februrarie 2016), realizat pe baza unui contract de asistenta incheiat in 2014 intre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, amplasamentul Spitalului Regional de Urgenta era prevazut in zona Era, iar in varianta actualizata a acestui document, din septembrie 2017, amplasamentul SRU este la Moara de Vant? Cum a fost realizata aceasta modificare de catre Primaria Municipiului Iasi, in conditiile in care PMUD nu a fost predat Primariei pe baza de proces verbal sau prin alt mod care sa asigure transmiterea dreptului de modificare/completare a documentului.
3. Care sunt explicatiile publice ale primarului Chirica cu privire tranzactiile imobiliare ale familiei viceprimarului Harabagiu cu terenurile din Moara de Vant, fix de langa amplasamentului actual al Spitalului Regional de Urgenta?
4. Cunoaste dimensiunea uriasa a tranzactionarii terenurilor private din jurul amplasamentului SRU, a valorilor speculative foarte mari a terenurilor in cauza, stimulate exclusiv prin insistenta si garantiile acordate de domnia sa privind amplasarea acestui obiectiv in zona Moara de Vant?
5. Daca se va confirma ca finantarea Spitalului de Urgenta va fi dezangajata de catre Comisia Europeana, isi asuma primarul Chirica raspunderea si demisioneaza, in conditiile in care a ales singur aceasta propunere, in ciuda opozitiei specialistilor din domeniul medical, alterantivelor oferite de opozitie si expertilor care au intocmit Planul de Mobilitate Urbana?
Il rog pe dl. Primar Chirica sa raspunda la aceste intrebari pentru ca nu poate minimaliza un subiect atat de important, iar in ultimele luni si-a asumat, de fiecare data, rolul de 'parinte' al acestui proiect.'