RO EN
Coșul este gol

GUVERNUL a alocat 25 de milioane de lei pentru Aeroportul International Maramures

Guvernul Romaniei a alocat judetului Maramures suma de 25 de milioane de lei din rezerva bugetara, pentru plata in continuare a lucrarilor de dezvoltare la Aeroportul International Maramures. La inceputul anului in curs, prin amendament la Legea bugetului de stat, a mai fost alocata judetului suma de 15 milioane de lei pentru Aeroportul International, astfel, doar in anul 2017, pentru acest obiectiv s-au acordat judetului 40 de milioane de lei din finantari guvernamentale. Valoarea totala a lucrarilor pentru reabilitarea si prelungirea pistei Aeroportului International Maramures este de 90 de milioane de lei.
Componentele majore ale acestei investitii care au dus la reconstructia noii piste de aterizare/decolare si prelungirea acesteia la 2150 m cu latimea de 45 m au fost devierea raului Baita pe o distanta de 1,3 km, executia noului drum comunal spre Bozanta Mare, pe o lungime de 1 km si realizarea unui pod care traversa raul Baita pe o lungime de 36 m. Proiectul a avut ca scop principal modernizarea si dezvoltarea infrastructurii aeroportuare pentru a asigura un trafic aerian in conditii de maxima siguranta si care sa faciliteze dezvoltarea economiei locale, respectiv imbunatatirea vietii cetatenilor.
Presedintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea a declarat ca a primit una dintre cele mai bune vesti pentru anul 2017, respectiv acordarea de catre Guvernul Romaniei a unei noi sume de bani judetului nostru. ”Este vorba despre aprobarea sumei de 25 de milioane de lei, care vor fi directionati pentru plata lucrarilor efectuate deja la Aeroportul International Maramures, ceea ce aduce totalul banilor primiti in acest an, doar de la Guvernul Romaniei, la suma de 40 de milioane de lei. Nu inseamna ca am finalizat toate demersurile pe langa Guvern si luptam in continuare pentru ca restul banilor sa fie obtinuti in cel mai scurt timp posibil. Pana atunci, insa, trebuie sa multumim primului-ministru, Mihai Tudose, vicepremierului Marcel Ciolacu, ministrului Dezvoltarii, Paul Stanescu, ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica si celor doi ministri ai Maramuresului, Gheorghe Simon, ministru al Economiei si Liviu Marian Pop, ministrul Educatiei Nationale care au sustinut, astazi, in sedinta de Guvern alocarea acestor bani Maramuresului. Am promis maramuresenilor ca vom face eforturi ca plata lucrarilor la Aeroportul International Maramures sa fie facuta din surse atrase si nu din bugetul propriu si deocamdata ne tinem de cuvant”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter