Plenul reunit al Consiliului Judetean Cluj a aprobat luni, 30 iulie 2018, contractul de asociere al Judetului / Consiliului Judetean cu municipiul Campia Turzii si cu comuna Luna, in vederea realizarii Parcului Industrial Tetarom V din Luna.
„In contextul in care parcurile noastre industriale si-au dovedit deja, din plin, viabilitatea, rolul acestui al cincilea parc industrial Tetarom va fi de a stimula dezvoltatea economico-sociala a judetului intr-o maniera armonioasa si echilibrata, cu atat mai mult cu cat locurile de munca reprezinta inca o problema pentru locuitorii din zona Turda-Campia Turzii”, a declarat presedintele Alin Tise, initiatorul proiectului de hotarare.
Decizia realizarii unui nou parc industrial in partea sudica a judetului Cluj a fost luata atat ca urmare a interesului ridicat al investitorilor pentru initierea sau dezvoltarea de afaceri in zona cat, mai ales, a dorintei Consiliului Judetean de a impulsiona dezvoltarea acestei regiuni si de a oferi locuitorilor din municipiile Turda-Campia Turzii si celor din localitatile limitrofe posibilitatea obtinerii unui loc de munca, cu toate avantajele ce decurg de aici. Parcurile industriale sunt recunoscute, oriunde in lume, ca motoare de dezvoltare locala si instrumente de crestere a investitiilor private, cu efecte benefice asupra mediului economico-social al zonei in care se realizeaza. In acest context, obiectivele urmarite de Consiliul Judetean prin edificarea Tetarom V - stimularea investitiilor, sprijinirea cercetarii stiintifice si tehnologice, impulsionarea dezvoltarii regionale, dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, vor contribui esential la redefinirea zonei sudice a judetului si la transformarea acesteia intr-un semnificativ pol de crestere.
Contractul de asociere aprobat stabileste drepturile si obligatiile fiecareia dintre parti, Consiliului Judetean Cluj revenindu-i rolul de a asigura managementul implementarii proiectului. De asemenea, forul administrativ judetean va intocmi toate documentatiile tehnice, economice si de urbansim necesare infiitarii Parcului Industrial Tetarom V si va realiza efectiv infrastuctura parcului, din bugetul judetului, sens in care Consiliul Judetean a si alocat deja suma de 23.100.000 lei.
In ceea ce priveste Primaria Luna, pe langa garantiile legate de viabilitatea fizica si juridica a terenului de 115 ha pe care il pune la dispozitie, acesta comuna va incasa de la viitorii rezidenti ai parcului toate taxele, impozitele si celelalte obligatii prevazute de legislatia in vigoare, care se fac venit la bugetul local. Nu in ultimul rand, in ceea ce priveste Primaria Campia Turzii, aceasta va infiinta o linie de transport public de persoane care sa lege municipiul de parcul industrial si va finanta realizarea unei investitii de tip „spin-off”.
Similar cazului celorlalte parcuri industriale Tetarom, gestionarea si administrarea viitorului parc din Luna se va realiza de catre societatea comerciala Tetarom S.A., entitate la care Consiliul Judetean Cluj este actionar majoritar.