RO EN
Coșul este gol

CE: 500 milioane euro prin planul de coeziune, pentru extinderea relelei de apa

Comisia Europeana a aprobat un pachet de investitii in valoare de peste 1,4 miliarde EUR din fonduri UE in 14 proiecte mari de infrastructura din 7 state membre, si anume Croatia, Cehia, Ungaria, Polonia, Portugalia, Romania si Spania. Proiectele acopera mai multe domenii-cheie, cum ar fi mediul, sanatatea, transportul si energia, pentru o Europa mai inteligenta si cu emisii scazute de carbon. Acestea reprezinta o investitie masiva pentru a stimula economia, pentru a proteja mediul si pentru a imbunatati calitatea vietii cetatenilor si bunastarea sociala.
Comisarul pentru coeziune si reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „In vremuri care pun greu la incercare continentul nostru, este esential ca politica de coeziune sa isi mentina rolul de a sprijini economia in beneficiul cetatenilor. „Adoptarea proiectelor majore demonstreaza ca finantarea UE si, in special, politica de coeziune ofera rezultate concrete, ajutand regiunile si orasele sa devina un spatiu mai sigur, mai curat si mai confortabil pentru locuitori si intreprinderi. Multe dintre proiectele aprobate contribuie, de asemenea, la indeplinirea obiectivelor Pactului verde european. In momentul in care Comisia Europeana, statele membre si regiunile isi unesc fortele, putem obtine rezultate importante.”
Asigurarea accesului la apa curata si la asistenta medicala mai buna in Romania
486,6 milioane EUR din Fondul de coeziune vor asigura accesul la o mai buna apa potabila si la tratarea adecvata a apelor reziduale, de care vor beneficia peste 400 000 de persoane din sud-vestul Romaniei. precum si prevenirea contaminarii apelor subterane in judetul Suceava, de care vor beneficia 220 000 de locuitori.
Apoi, UE va investi 47 de milioane EUR din Fondul european de dezvoltare regionala pentru a imbunatati calitatea si eficienta serviciilor medicale in regiunea de nord-est. Datorita acestei investitii, care va fi in beneficiul a 90 000 de locuitori, pacientii vor primi un tratament de inalta calitate, iar numarul deceselor si al dizabilitatilor pe termen lung va fi redus.
Imbunatatirea retelei feroviare din Croatia
Peste 119 milioane EUR din Fondul de coeziune vor finanta achizitionarea a 21 de noi trenuri electrice pentru a imbunatati calitatea serviciilor pentru a reduce intarzierile si pentru a incuraja mai multe persoane sa utilizeze un tip de transport durabil. Acest proiect va contribui la modernizarea materialului rulant al tarii si la imbunatatirea conectivitatii si mobilitatii, cu consecinte economice pozitive. Se vor reduce timpul de deplasare, zgomotul, vibratiile si costurile de exploatare, iar siguranta va creste.
O aprovizionare cu energie mai fiabila si mai eficienta in Cehia
Datorita unei investitii de aproape 37 de milioane EUR din Fondul european de dezvoltare regionala, se va construi o noua linie electrica cu dublu circuit, eficienta si fiabila intre Přestice si Vitkov in regiunile Plzeň si Karlovy Vary din Cehia. Pe langa faptul ca este o infrastructura esentiala care conecteaza sistemele energetice din diferite tari ale UE, acest proiect va spori securitatea energetica si generarea de energie din surse regenerabile. Intreruperile regionale si caderile de retea se vor rari.
Cresterea sigurantei in caz de inundatii si imbunatatirea gestionarii durabile a apei in Ungaria
Peste 49 de milioane EUR din Fondul de coeziune vor creste siguranta impotriva inundatiilor pentru populatia si economia din valea raului Tisa, in special ca raspuns la inundatiile extreme din ultimele decenii.
In plus, aproape 96 de milioane EUR din Fondul de coeziune vor proteja, de asemenea, peste 132 000 de locuitori impotriva riscului de inundatii in partea superioara a raului Tisa. Acest proiect include, de asemenea, imbunatatirea gestionarii durabile a apei, sprijinind astfel economia bazata pe apa.
Energie curata si servicii de transport mai bune in Polonia
Datorita unei investitii a UE de peste 54 de milioane EUR din Fondul de coeziune, vor fi construite o linie de transport al energiei electrice si substatii electrice in nordul si in nord-vestul Poloniei. Acoperind o zona de aproape 380 km, proiectul va sprijini generarea si distributia de energie curata si sigura, reducand emisiile de gaze cu efect de sera si poluarea aerului.
In plus, aproape 85 de milioane EUR din Fondul european de dezvoltare regionala vor imbunatati transportul public in Olsztyn prin extinderea rutelor existente de transport cu tramvaiul si autobuzul si prin instalarea unui sistem inteligent de transport. In acest fel, mai multe persoane vor fi incurajate sa utilizeze transportul public, iar congestionarea traficului va fi redusa cu consecinte pozitive pentru mediul urban.
Apoi, Fondul de coeziune va investi peste 38 milioane EUR pentru modernizarea retelei de tramvaie in Bydgoszcz, in regiunea Kujawsko-Pomorskie. Datorita acestui proiect, aproximativ 350 000 de locuitori vor profita de cresterea confortului si a accesibilitatii pentru persoanele cu mobilitate redusa, precum si de reducerea traficului si a emisiilor de gaze cu efect de sera.
In plus, cu o investitie de peste 76 de milioane EUR din Fondul european de dezvoltare regionala, Polonia va moderniza patru linii de cale ferata, cu o lungime totala de aproape 52 km in regiunea Slaskie. Astfel se vor reduce timpii de deplasare si poluarea aerului, asigurand totodata o mai buna interoperabilitate si siguranta a sistemului feroviar.
Modernizarea transportului public in Portugalia
Fondul de coeziune va investi 107 milioane EUR pentru modernizarea sistemului de linii de metrou din Porto. Acest lucru va face ca transportul public al orasului sa devina mai atragator, va reduce traficul si poluarea si va garanta calatorii mai sigure, mai rapide si mai confortabile.
Imbunatatirea conexiunii feroviare in coridorul atlantic
Fondul european de dezvoltare regionala va investi 265 de milioane EUR pentru a imbunatati peste 178 km din legatura feroviara pe linia de mare viteza de 715 km Madrid-Lisabona, in special in zona Extremadura. Acest lucru va fi benefic pentru transportul de persoane pe distante mari si pentru transportul de calatori, cu beneficii economice si de mediu pozitive. Acest proiect face parte din coridorul atlantic al retelei TEN-T care leaga Europa de sud-vest de restul UE.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter