RO EN
Coșul este gol

BAIA MARE: ARL-Strabag & Costrurom intretin si repara strazile timp de 4 ani

La Centrul de Afaceri “Millenium”, primarul Catalin Chereches a semnat marti 6 martie acordul cadru pentru gestiune, intretinere si reparatii strazi in Municipiul Baia Mare pe o perioada de 4 ani, investitia fiind evaluata la aproximativ 40 de milioane de euro.
Alaturi de domnia sa au fost prezenti Dan Lucian Mihancea, reprezentantul liderului de contract ARL-Strabag, reprezentantul firmei care a castigat licitatia organizata, si Marcel Zoicas, administratorul firmei Costrurom Baia Mare.
„Consider ca parteneriatul cu municipalitatea baimareana este cel mai bun parteneriat al nostru. In acest sens ne dorim sa manageriem cu eficienta maxima acest contract, sa derulam lucrarile intr-un interval de timp cat mai scurt si la calitatea ceruta de autoritatea locala din Baia Mare. La finalul contractului ne dorim ca baimarenii sa fie multumiti de prestatia noastra” - Dan Lucian Mihancea, reprezentantul liderului de contract ARL-Strabag.
“Ii multumesc domnului primar pentru aprecieri si cred ca am incercat sa fiu cat mai explicit in tot ceea ce am dorit si am facut pentru comunitatea baimareana. Am o experienta de peste 12 ani in Portugalia unde am acumulat o experienta bogata in ceea ce inseamna astfel de lucrari si obisnuinta mea este de a face lucrurile odata si bine. Consider ca am adus un aport de experienta de calitate pe care l-am impartasit autoritatii locale. Pe viitor speram sa fim la fel de seriosi si sa realizam lucrari de calitate alaturi de partenerii nostri astfel incat baimarenii sa fie multumiti de drumurile pe care circula” - Marcel Zoicas, administratorul societatii Costrurom Baia Mare.
“Pentru mine este foarte important sa abordam lucrurile cu viziune si dinamism. Ma intereseaza foarte mult ca lucrarile de infrastructura sa nu fie niste carpeli, ci sa facem lucrari serioase, chiar daca ele sunt la valori financiare mai ridicate decat lucrarile pe care le facem in mod obisnuit provizoriu si care constatam, in final, ca ne costa mai mult decat lucrarile serioase, ample si consolidate. Din aceasta perspectiva vreau sa intram odata cu acest contract intr-o noua logica a abordarii lucrarilor de investitii in municipiul Baia Mare, dar si a lucrarilor de intretinere nu doar pentru drumuri, ci si pentru alte tipuri de lucrari pe care le avem (cladiri, amenajari publice, zone verzi) astfel incat standardul sa fie unul ridicat. Avem in acest moment documentatiile pregatite pentru fiecare cartier pentru intretinerea si dezvoltarea infrastructurii. Va dau exemplu cartierele Dragos Voda, Cuza Voda, Garii, intreg cartierul Sasar, Vasile Alecsandri, Bilascu-Moldovei, zona Oituz Rozelor, Ferneziu - Firiza, Valea Borcutului si toate strazile cu macadam, cu toate detaliile pentru zonele de alei de blocuri, de accese, de parcari, de zone verzi, artere de circulatie si pietonale. Asadar, sunt documentatiile necesare pentru a interveni intr-un mod logic si unitar astfel incat, repet, sa nu existe carpeli. Am introdus, acum, la inceput de an o suma considerabila pentru reparatii de drumuri si aceasta suma vreau sa fie utilizata pina la mijlocul anului, in luna iulie, dupa care vom veni cu o suplimentare a fondurilor, respectiv cu cresterea bugetului pentru intretinerea de drumuri astfel incat tot ceea ce inseamna lucrari incepute si neterminate sa fie finalizate.” - Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter