RO EN
Coșul este gol

Noutati incluse in Codul de Amenajare al Teritoriului, Urbanismului si Constructiilor

Dupa ani indelungati in care s-a tot discutat despre Codul de Amenajare al Teritoriului, Urbanismului si Constructiilor, prescurtat CATUC, incepand cu date de 4 aprilie 2022, acest cod a intrat in dezbatere publica prin publicare pe site-ul Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA), institutia indemnand atat prin canale oficiale de comunicare cat si prin intermediul breslelor de profesionisti sa il studieze si sa emita parere, propuneri si sugestii pentru analiza si imbunatatire, vor fi considerate fundamentate parerile primite, termenul de receptia a opiniilor fiind data de 16 mai 2022. Unii ar spune ca este o perioada prea scurta, dar pentru un profesionist, cele aproape 300 de pagini format A4 pot fi citite in decursul unui weekend, iar aprofundarea se poate realiza in decurs de una-doua saptamani, astfel ca perioada de 40 de zile este acoperitoare pentru analiza din partea celor implicati in domeniul constructiilor.
De la bun inceput am refuzat orice discutie sau dezbatere pe tema Codului pana cand acesta nu a ajuns in consultare publica si pana cand nu l-am parcurs integral. Consider ca cititorii nostri au dreptul la o corecta informare din partea specialistilor si asa cum am procedat in ultimii 19 ani de activitate, ne pronuntam asupra unui subiect doar dupa analiza documentelor oficiale si legislatiei in vigoare sau in analiza publica.
 
Informatii generale despre Codul de Amenajare al Teritoriului, Urbanismului si Constructiilor
In urma analizei Codului de Amenajare al Teritoriului, Urbanismului si Constructiilor am decis impreuna cu colectivul ONE DESIGN sa realizam o mini serie de articole privind modificarile legislative care se propun, aceasta decizie fiind fundamentata pe complexitatea acestui proiect de act normativ si diversele domenii pe care le acopera, astfel ca in urmatoarele saptamani vom publica diverse analize structurate pe capitolele codului pentru a raspunde cat mai bine tuturor celor interesati, in functie de domeniul de interes.Codul de Amenajare al Teritoriului, Urbanismului si Constructiilor este un document asteptat de foarte multi specialisti din domeniul constructiilor, mai ales de catre arhitecti, urbanisti, ingineri, verificatori, experti tehnici si in general specialisti implicati in amplul proces al proiectarii. Codul propune inlocuirea prin comasare si sistematizare a 10 acte normative intr-unul singur si desigur modificarea altor peste 10 acte care vor actiona in completarea Codului prin detalierea unor aspecte particulare privind protectia monumentelor istorice, cadrului natural si antropic, protectia mediului, sanatatea populatiei, securitatea la incendiu, etc.
Asa cum exista Codul Civil, Codul Penal sau Codul Muncii este absolut normal ca un domeniu atat de important precum dezvoltarea nationala, regionala si locala, amenajarea teritoriului, urbanismul si constructiile sa aiba un Cod propriu, un act normativ integrat, actualizat si adaptat situatiilor actuale, in baza caruia sa poata fi realizate documentatii strategice, de planificare, de urbanism, autorizarea executiei lucrarilor si mai ales modul de executie si controlul exercitat de catre stat asupra intregului proces.
Codul de Amenajare al Teritoriului, Urbanismului si Constructiilor urmeaza sa inlocuiasca cateva legi importante dintre care putem enumera: Legea 50/1991 privind autorizarea lucrarilor de constructie, Legea 10/1995 privind calitatea in constructii si Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul. Toate acest acte normative sunt invechite si nu mai pot fi actualizate si completate pentru a raspunde solicitarilor actuale in scopul rezolvarii situatiilor care apar.
 
Clarificari privind POT, CUT si mansarda
Lista noutatilor introduse de CATUC este destul de mare dar in primul rand Codul introduce un glosar de termeni foarte cuprinzator, mult mai amplu decat cel existent in legislatia actuala si care defineste foarte clar termeni a caror interpretare a constiuit baza nenumaratelor discutii. Asadar prin acest Cod este definit foarte clar ce inseamna si cum se interpreteaza si cum se calculeaza POT (procentul de ocupare al terenului), CUT (coeficientul de utilizare al terenului), inaltimea maxima a unei cladiri. Se aduc clarificari si termenilor „mansarda”, „pod locuibil”, „pod mansardabil”, toate pentru a veni in sprijinul autoritatilor publice locale prin serviciile de urbanism si arhitectilor in scopul evitarii interpretarilor personalizate enuntate de diversi beneficiari.
 
Clase de consecinta prin raportare la numarul de victime
O alta noutate importanta este noua clasificare a cladirilor pe clase de consecinte, astfel ca actuala codificare respectiv categoria D – importanta redusa, C – importanta normala, B – importanta deosebita si A – importanta exceptionala primesc noile coduri, in ordine CC4, CC3, CC2 si CC1. Extrem de important este faptul ca aceste clase de consecinte se stabilesc de beneficiar impreuna cu proiectantul, nu doar de catre proiectant ca in prezent si presupun asumarea unor riscuri pe care beneficiarul si le va asuma in cazul executiei eronate si aparitiei unor probleme in exploatare sau in caz de seism, referinta fiind numarul de victime rezultate in urma unui incident.
 
Agentii de amenajarea teritoriului si urbanismului
Codul de Amenajare al Teritoriului, Urbanismului si Constructiilor introduce o noutate prin definirea unor noi structuri la nivel judetean denumite Agentii de Amenajarea Teritoriului si Urbanism, care vor avea multiple roluri si activitati precum implicarea in elaborarea unor documente de planificare, strategii de dezvoltare, studii sau documentatii de tip plan urbanistic metropolitan sau plan urbanistic general, cat si activitati de monitorizare a implementarii documentatiilor, evolutiei acestora si actualizarea continua a acestora in functie de evolutia unui teritoriu si dezvoltarea acestuia.
Agentiile de Amenajarea Teritoriului si Urbanism vor avea personalitate juridica, conducere si personal angajat contractual, fiind finantate din bugetele locale sau alte surse legal constituite. Agentiile vor avea ca sarcina inscrierea tuturor planurilor de amenajare, documentatiilor de urbanism, certificatele de urbanism si autorizatiilor in platformele electronice ce deja se afla in faza de testare, precum Observatorul Teritorial, Geo-portalul national de urbanism, Ghiseul Unic National de autorizare a constructiilor.
 
Comisia de Acord Unic (CAU)
O alta noutate este reprezentata de infiintarea Comisiilor de Acord Unic la nivel national, judetean si municipal. Rolul acestei comisii este de a aduna intr-un singur loc toti avizatorii pentru a-si exprima opiniile tehnice asupra tuturor documentatiilor de urbanism si pentru obtinerea autorizatiilor de construire, in vederea emiterii unui acord unic. Comisia va avea ca rol scurtarea timpului de avizare si eficientizarea procesului de avizare a documentatiilor inaintate. In functie de nivelul la care este constituita fiecare tip de comisie avizeaza anumite tipuri de documentatii, iar in cazul oraselor si comunelor, documentatiile vor fi analizate de catre Comisia Judetean de Acord Unic. Toate aceste comisii vor functiona in cadrul consiliilor judetene sau primariilor de municipii, in timp ce comisia nationala isi va desfasura activitatea in cadrul ministerului ce gestioneaza activitatea de dezvoltare si amenajare a teritoriului.
Iata, doar cateva dintre noutatile legislative pe care le aduce Codul de Amenajare al Teritoriului, Urbanismului si Constructiilor si care daca vor fi avizate si adoptate, la inceptul anului 2023, estimarea fiind pentru luna martie ar putea inlocui actuala legislatie. Despre alte noutati, modificari si clarificari pe care le aduce Codul le vom prezenta in articolele din saptamanile urmatoare.
 
Un material de Arh. urb. Alexandru-Cristian Balan, fondator One Design, societate de proiectare in urbanism, arhitectura, inginerie si design.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter