RO EN
Coșul este gol

CONSITRANS: Definitivare traseu Drum Expres Oradea - Arad, de 1,38 miliarde euro

Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, si presedintele Consiliului Judetean Arad, Iustin Cionca, au prezentat, intr-o conferinta de presa, traseul drumului expres Oradea - Arad.
Comisia tehnico-economica din cadrul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avizat varianta cu cel mai mare punctaj, dupa ce au fost analizate patru trasee din punct de vedere tehnic, financiar, mediu si social.
Drumul expres (DX) Oradea - Arad va avea o lungime de 119 kilometri, cu doua benzi de circulatie pe sens. Vor fi construite 75 de pasaje supraterane si poduri peste cursuri de apa si intersectii cu alte drumuri. Sunt propuse opt noduri rutiere, patru in judetul Bihor si patru in judetul Arad.
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a explicat traseul drumului expres in judetul Bihor: „Drumul pleaca din legatura dintre Centura Oradea si Autostrada Transilvania. Primul nod rutier este la aproximativ 8 kilometri de Oradea, la intersectia dintre drumul comunal care asigura accesul in localitatea Livada, comuna Nojorid. Urmatorul nod rutier este la intersectia dintre DX si Drumul National 19, in zona localitatilor Cefa si Gepiu. Al treilea nod rutier este in zona Municipiului Salonta, la intersectia cu drumul judetean care leaga Salonta de Tinca si Beius, iar al patrulea nod este la limita cu judetul Arad, in zona comunelor Avram Iancu si Zerind”.
Valoarea estimata a proiectului este de 1,38 miliarde de euro, iar perioada de executie este de 36 de luni.
„Incepand de luni, echipele de topografi care sunt parte a echipei Consitrans vor fi in teren si vor incepe lucrarile topografice. Peste doua saptamani isi incep activitatea echipele care realizeaza studiile geologice. Estimam ca pana in primavara anului viitor studiul de fezabilitate va fi gata, ca in primavara anului 2023 sa avem un contract cu un constructor pentru inceperea lucrarilor. Conform proiectantului, durata de executie va fi de 36 de luni, deci spre finalul anului 2025 am putea deja circula pe unele structuri din drumul expres Oradea - Arad”, a mai adaugat Ilie Bolojan in conferinta de presa,
„Ma bucur foarte mult ca intr-un timp atat de scurt s-a realizat acest obiectiv. Drumul acesta expres este unul dintre proiectele de fond importante ale Aliantei Vestului. Ii multumesc inca o data domnului presedinte Ilie Bolojan nu doar pentru colaborare, ci si pentru prietenia sa, pentru faptul ca suntem impreuna intr-o echipa care lucreaza la un proiect unic in Romania si ca in aceeasi echipa lucram la dezvoltarea zonei de vest a tarii. Si aici este un aspect important de subliniat. Aceasta dezvoltare trebuie vazuta in ansamblu si abordata in ansamblu, fiindca muncind impreuna putem accesa mai usor finantarea necesara, putem grabi implementarea proiectelor si putem intari pozitia judetelor noastre la nivel euro-regional”, a declarat Iustin Ciona, presedintele Consiliului Judetean Arad.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter