Segmentul economic ce implica activitatile de arhitectura si inginerie, respectiv cele de testari si analiza tehnica a crescut ca serie bruta cu 10,6% in anul 2014 (fata de 2013), iar ca serie ajustata datele pentru baza anuala de raportare nu au fost comunicate, dupa cum reflecta cele mai recente informatii ale Institutului National de Statistica (INS). Potrivit cercetarii intitulate „Cifra de afaceri in serviciile de piata prestate in principal intreprinderilor”, incasarile societatilor specializate in ramura economica mentionata anterior (exprimate in termeni nominali) au scazut in decembrie 2014 cu -6,1% ca serie ajustata si cu -7,2% in ceea ce priveste seria bruta, comparativ cu aceeasi luna a anului anterior. In acelasi timp, daca se iau in considerare datele statistice secventiale, companiile ce presteaza servicii de arhitectura si inginerie au raportat in decembrie 2014 o majorare a cifrei de afaceri pe seria bruta, ce a avut o pondere de 109% din nivelul inregistrat in luna noiembrie a aceluiasi an, iar ca serie ajustata s-a remarcat un regres de -3,6% in raport cu precedentele 30 de zile. „In termeni nominali, cifra de afaceri din serviciile de piata prestate in principal intreprinderilor, ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier, in luna decembrie 2014, comparativ cu luna precedenta, a regresat pe ansamblu cu -0,3%, datorita scaderilor inregistrate, printre altele, la alte servicii furnizate in principal intreprinderilor (-2%), la transporturi (-1,7%) si in comunicatii (-1,6%). Cresteri s-au consemnat la activitatile de productie cinematografica, video, TV, difuzare si transmitere de programe (+6,5%) si la cele de servicii informatice si tehnologia informatiei – sectorul IT (+1,2%). Pe baze de comparare anuale (decembrie 2014 fata de decembrie 2013), tot ca serie ajustata, in perioada analizata indicatorul respectiv a crescut pe ansamblu cu +4,1%, datorita sporirilor consemnate in domeniul IT (+12,2%), la activitatile de productie cinematografica, video, programe de televiziune, difuzare si transmitere de programe – industria media (+8,6%), in comunicatii (+2,3%), la alte servicii furnizate in principal intreprinderilor (+1,8%) si la transporturi (+1,7%). De asemenea, in ianuarie-decembrie 2014, comparativ cu anterioarele 12 luni, cifra de afaceri din serviciile de piata prestate in principal intreprinderilor, in termeni nominali, a crescut pe ansamblu ca serie bruta cu o cota de +5,6%. Dintre segmentele mai dinamice s-au remarcat cele de tehnologie a informatiei (+20,2%), serviciile media (cinema, video-TV), cu +11,6%, comunicatiile (+5,1%), transporturile (+3,7%), precum si alte servicii furnizate in principal intreprinderilor (la acest din urma capitol s-a evidentiat o sporire relativ consistenta, de +4,3% ca serie bruta”, se mai precizeaza in studiul INS.
***
Potrivit INS, activitatile de arhitectura si inginerie, de testari si analiza tehnica reprezinta un segment agregat la capitolul „alte servicii furnizate in principal intreprinderilor”, dar care – la fel ca alte subdomenii integrate la capitolul respectiv – se analizeaza si separat. Sursa datelor folosite in analiza cifrei de afaceri a unor companii implicate in sectorul tertiar (servicii de piata prestate in principal intreprinderilor) o constituie capitolul intitulat cifra de afaceri (CA) din cercetarea statistica lunara privind indicatorii pe termen scurt in servicii (SERV TS), in conformitate cu diferite regulamente impuse in UE. Cercetarea statistica este de tip selectiv, tipul de sondaj utilizat si procedeul de extragere a esantionului fiind cele specifice sondajului stratificat cu selectie aleatoare simpla fara revenire in cadrul fiecarui strat, in care variabilele de stratificare sunt reprezentate de activitatea economica si clasa de marime a intreprinderii in functie de numarul de salariati. Datorita necesitatilor privind comparabilitatea rezultatelor pe grupe de activitati omogene, respectiv la nivel de intreprindere, de la o perioada la alta, categoria operatorilor economici cu potential economic ridicat (50 de salariati si peste) se cerceteaza exhaustiv. Baza de selectie a esantionului asigura o reprezentativitate calculata dupa cifra de afaceri de 93,44% din multimea totala a unitatilor active. Datele se colecteaza de la circa 3.602 operatori economici cu activitate principala de servicii de piata prestate in principal intreprinderilor, eroarea maxim admisa a estimatiilor fiind de ± 3%. In fine, cifra de afaceri (exclusiv TVA) reprezinta veniturile totale inregistrate de catre intreprindere in perioada de referinta, provenite atat din activitatea principala, cat si din activitatile secundare exercitate de aceasta. Ponderile utilizate la agregare sunt calculate pe baza cifrei de afaceri conform rezultatelor Anchetei Structurale in Intreprinderi din anul de referinta 2010. Informatii suplimentare, la www.insse.ro