Globalworth, lider pe piata dezvoltarilor imobiliare din Romania si Polonia, cu un portofoliu evaluat la 3,2 miliarde euro, are in dezvoltare cinci proprietati logistice in tara noastra, acestea urmand a avea o suprafata totala de aproape 100.000 mp. In contextul pandemiei, compania a amanat cele mai multe proiecte de birouri pe care le avea in plan in Bucuresti (Globalworth West, Luterana si Green Court D), concentandu-se pe dezvoltarea portofoliului industrial. Astfel, in 2021 Globalworth a continuat dezvoltarea Timisoara Industrial Park II (faza B, 19.000 mp), Chitila Logistics Hub (fazele B si C, 54.100 mp), Pitesti Industrial Park (faza B, 6.700 mp) si Constanta Business Park (faza B, 19.000 mp). Noile dezvoltari, cu o suprafata cumulata de 98.900 mp, vor fi finalizate pana la sfarsitul acestui an, investitiile alocate fiind de 50 de milioane de euro.
Pe lista de dezvoltari viitoare se afla noi etape de constructie pentru Constanta Business Park (526.600 mp) si Timisoara Industrial Park I & II (156.800 mp), precum si reluarea celor trei proiecte de birouri a caror constructie a fost amanata in contextul pandemiei de coronavirus: Globalworth West (33.400 mp), Luterana (26.400 mp) si Green Court D (16.200 mp). Dezvoltatorul nu a publicat date estimative cand ar putea fi reluate aceste proiecte.
Tot in cadrul diviziei industriale, Globalworth a achizitionat, anul trecut, doua parcuri - Industrial Park West Arad si Industrial Park West Oradea, cu o suprafata totala de 27.000 mp, in urma unor tranzactii cu o valoare totala de 18 milioane de euro. La finalul anului 2021, dezvoltatorul avea un portofoliu industrial cu o suprafata totala de 260.400 mp, distribuit in 6 orase mari: Arad, Bucuresti, Constanta, Oradea, Pitesti si Timisoara.
Consolidarea portofoliului industrial continua si in 2022, recent Globalworth anuntand semnarea unui parteneriat cu alaturi de CATTED pentru dezvoltarea de proiecte logistice de proximitate (small business units). Parteneriatul, avand ca actionar majoritar Globalworth, presupune pentru inceput achizitia unui teren de aproximativ 45.000 mp in Stefanesti, ideal pentru o dezvoltare logistica, dar si preluarea unui proiect logistic de small business units dezvoltat anterior de catre CATTED in Chitila. Proiectul din Stefanesti va cuprinde 3 facilitati industriale cu o suprafata inchiriabila totala de 18.000 mp, ce vor putea oferi pana la 24 de unitati de inchiriat, cu suprafete de depozitare de la 500 la 1.500 mp. Business Park Chitila are 13 cladiri cu o suprafata totala inchiriabila de 7.000 mp si spatii de depozitare cuprinse intre 200 si 600 mp si de spatii de birouri cu suprafete cuprinse intre 50 si 180 mp.
In 2021, Globalworth a raportat un rezultat operational net de 144,3 milioane de euro, in scadere cu 8,3% comparativ cu nivelul din 2020. Totusi, rentabilitatea grupului s-a imbunatatit, compania consemnand un profit net de 47,5 milioane de euro, superior pierderii de 46,8 milioane de euro din anul precedent.