RO EN
Coșul este gol

CTP si Enel X instaleaza centrala fotovoltaica de 1,5 MW in cadrul CTPark Bucharest

CTP, cel mai mare proprietar si dezvoltator de spatii industriale si logistice din Romania, continua investitiile in energie verde prin instalarea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate de 1,5 MW in parcul industrial CTPark Bucharest, amplasat in vestul Bucurestiului.
Instalatia va fi dezvoltata de Enel X Romania si cuprinde aproximativ 3.700 de panouri ce vor asigura o productie anuala medie de 2.100 MWh, cantitate care urmeaza a fi distribuita cu prioritate catre chiriasii proprii.
„Suntem primul dezvoltator imobiliar cu o centrala fotovoltaica pe acoperis deja operationala. Am deschis un drum pe care ne bucuram ca se aventureaza si altii, chiar daca sunt competitori este o concurenta care ne place. Dupa ce am facut plug-in la CTPark Bucharest West, continuam cu o noua centrala, de data aceasta in CTPark Bucharest. Corelam investitiile cu nevoile de consum ale clientilor nostri si incepem cu 1.5 MW, instalati pe cladirea BUCH 10”, a declarat Ana Dumitrache, Country Head, CTP Romania.
“Centralele fotovoltaice montate pe acoperis reprezinta pentru acest sector o oportunitate unica de a-si reduce semnificativ impactul activitatilor proprii asupra mediului, fiind totodata si o buna investitie financiara. Angajamentul CTP fata de energia solara regenerabila este pentru noi un semnal important pentru a dezvolta un parteneriat strategic, pe termen lung. Mai mult, in contextul actual, in care eficientizarea costurilor cu energia reprezinta o prioritate pentru orice companie, ne bucura deschiderea acestora de a investi constant in solutii fotovoltaice”, a precizat Daniel Ortiz, director general Enel X Romania.
Amplasat pe Autostrada A1, la km 13, CTPark Bucharest este parcul CTP cel mai apropiat de Bucuresti, care a evoluat de la logistica mare catre unitatile mai mici de last mile, curierat, ecommerce si retail in general, fiind amplasat in proximitatea celei mai populate zone din Bucuresti, zona de vest. Este un parc divers si foarte dinamic, cu rezidenti diferiti, de la prajitorie de cafea artizanala si tipografie la distribuitori de utilaje agricole, de feronerie, sisteme de racire si incalzire, acoperisuri, distribuitori online de cosmetice, de aparatura medicala si pana la producatori de sisteme captare ape pluviale si profile rigips.
In primavara anului 2022, CTP a anuntat construirea si instalarea primei instalatii fotovoltaice pe cladirile companiei situate in parcul industrial CTPark Bucharest West, amplasat pe Autostrada A1, la km 23.
In Romania, CTP detine o suprafata totala de peste 2,3 milioane mp de depozite de clasa A in 15 orase din Romania: Arad, Brasov, Bucuresti, Caransebes, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Oradea, Pitesti, Sibiu, Targu Mures, Timisoara, Turda, Ineu si Salonta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter