RO EN
Coșul este gol

PwC: Rentabilitatea pe termen lung, afectata prin deficit de angajati si competente

Jumatate (52%) dintre directorii generali din Romania se declara increzatori in perspectivele de crestere a veniturilor companiilor pe care le conduc in urmatorul an, dar, in acelasi timp, un sfert dintre ei (27%) cred ca organizatiile lor nu vor supravietui peste un deceniu daca isi continua cursul actual si nu iau decizii de transformare a companiilor, potrivit raportului PwC CEO Survey 2023.
Cel mai important factor care le va afecta rentabilitatea pe termen lung este deficitul de angajati si competente, arata 70% dintre respondenti, alte amenintari fiind schimbarea preferintelor consumatorilor, noutatile in reglementare, aparitia unor noi tehnologii, tranzitia la noi surse de energie si distorsiunile lantului de aprovizionare.
"Liderii de afaceri se confrunta cu o serie de amenintari si riscuri urgente care s-au acumulat in ultimii doi ani si carora trebuie sa le faca fata si, in acelasi timp, trebuie sa se gandeasca strategic la viitor, la modul in care trebuie sa-si reinventeze afacerile pentru a ramane viabile pe termen lung. Marea provocare este cum vor gasi echilibrul, cum vor atenua tensiunile de astazi, luand totodata decizii pentru transformarea organizationala. Sondajul ne da si vesti bune, fiind incurajator faptul ca 60% din investitiile pe care le fac au ca obiectiv reinventarea companiilor, iar 40% sunt concentrate pe consolidarea actuala", a declarat Dinu Bumbacea, country managing Partner PwC Romania, conf
Pe termen scurt, circa trei sferturi dintre respondenti (73%) planuiesc sa investeasca in automatizarea proceselor, tehnologii noi si dezvoltarea angajatilor.
Conform raportului, directorii din Romania percep inflatia ca fiind principalul risc pentru dezvoltarea afacerilor in urmatorul an (48%), urmat de conflictul geopolitic (42%) si volatilitatea macroeconomica (38%).
Imaginea se modifica usor atunci cand orizontul de timp se largeste - volatilitatea macroeconomica devenind cea mai importanta ingrijorare in urmatorii cinci ani, secondata de inflatie si conflictul geopolitic. Peste o treime dintre directorii generali din Romania resimt o expunere mare sau foarte mare la fiecare dintre cei trei factori de risc.
Ca raspuns la provocarile economice pe termen scurt, executivii spun ca iau masuri pentru a stimula cresterea veniturilor si a reduce costurile. Astfel, 92% declara ca deja reduc costurile de operare sau intentioneaza sa faca acest lucru in urmatoarele 12 luni. Insa, circa doua treimi dintre directorii generali din Romania declara ca nu au in vedere concedierile, in timp ce cealalta treime a celor intervievati recunosc ca au demarat un program de disponibilizari sau urmeaza sa o faca (procentul la nivel global este de 39%). Intr-o masura apropiata, aproximativ trei din cinci directori executivi afirma ca nu au in vedere inghetarea angajarilor.
In ceea ce priveste o posibila amanare a investitiilor, ponderea directorilor generali din Romania care afirma ca pastreaza ritmul investitional (52%) este mai mare decat a celor care declara ca au initiat demersul de diminuare a investitiilor sau au in plan o astfel de initiativa (44%).
In comparatie cu studiul de anul trecut, se pot observa schimbari in privinta destinatiilor preferate de catre directorii executivi din Romania pentru perspectivele generale de dezvoltare a companiilor. Pentru liderii de afaceri din Romania, Germania este de mai multi ani cea mai atractiva piata externa in privinta oportunitatilor de crestere. Statele Unite se claseaza, la fel ca in urma cu un an, pe locul secund, urmata de Franta, Austria, Moldova, Ungaria si Bulgaria, in urcare fata de pozitiile ocupate anterior. China coboara anul acesta in clasamentul destinatiilor considerate propice pentru dezvoltare de catre directorii executivi din tara noastra de pe pozitia a treia in 2022 pe penultimul loc. Polonia reintra in top zece al celor mai importante piete de export, in timp ce Rusia iese din clasament.
De asemenea, potrivit raportului, 62% dintre directorii generali se asteapta la o incetinire a cresterii economiei nationale in urmatorul an, 75% estimeaza ca cresterea economica globala se va diminua in urmatoarele 12 luni.
Sursa citata mai semnaleaza ca adoptarea unor noi surse alternative de energie se situeaza pe pozitia a patra in topul prioritatilor de investitii in urmatoarele 12 luni, ca schimbarile climatice inca nu sunt cap de afis pe agenda liderilor de organizatii, insa acestia anticipeaza ca, pe termen scurt, factorul de risc legat de clima le va afecta indeosebi profilurile de cost si lanturile de aprovizionare. Pentru directorii generali ale caror organizatii sunt expuse riscului geopolitic principalele demersuri planificate pentru acest an sunt adaptarea prezentei pe diferite piete si diversificarea ofertei de produse si servicii.
PwC CEO Survey exploreaza perceptiile directorilor generali din Romania privind evolutia economiei, perspectivele, provocarile si oportunitatile de dezvoltare ale organizatiilor pe care le conduc.
PwC este o retea de firme prezenta in 152 de tari, cu mai mult de 328.000 de profesionisti ce ofera servicii de calitate in domeniul auditului, consultantei fiscale si consultantei pentru afaceri. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter