Consiliul pentru Afaceri Economice si Financiare al Consiliului Uniunii Europene (ECOFIN) a hotarat recent ca statele membre UE ”cel mai grav afectate de frauda in materie de TVA” vor putea aplica, pana la 30 iunie 2022, in conditii tehnice foarte stricte, mecanismul de taxare inversa generalizata pentru operatiunile locale (transferarea raspunderii pentru plata TVA din sarcina furnizorului sau a prestatorului catre client). Statele vor putea utiliza taxarea inversa doar pentru livrarile de bunuri si prestarile de servicii interne care depasesc pragul de 17.500 EURO pe tranzactie. In statele membre care vor dori sa aplice aceasta masura, 25% din deficitul de TVA trebuie sa se datoreze fraudei de tip carusel.
Pe langa alte cerinte, ECOFIN a stabilit ca statele membre vor trebui sa puna la punct obligatii adecvate si eficace in materie de raportare electronica pentru toate persoanele impozabile, in special pentru cele carora ar trebui sa li se aplice mecanismul. Ca sa poata folosi taxarea inversa, statele trebuie sa indeplineasca anumite criterii de eligibilitate, iar cererea sa fie autorizata de catre Consiliu. Mecanismul urmeaza sa fie aplicat, cu titlul de proiect pilot, in Cehia, in contextul in care aceasta si-a exprimat de multi ani interesul de a utiliza aceasta masura simplificata. In functie de rezultatele proiectului pilot, statele membre, inclusiv Romania, vor putea sa solicite Consiliului aprobarea aplicarii mecanismului, in cazul in care indeplinesc criteriile de eligibilitate.
De asemenea, ECOFIN a convenit asupra unor solutii rapide in materie de TVA destinate sa modifice regulile UE, pentru a oferi solutii unor chestiuni punctuale, premergatoare tranzitiei la sistemul de TVA definitiv. Astfel, companiile, in anumite conditii, nu vor mai avea costuri cu inregistrarea in scopuri de TVA in cazul operatiunilor privind stocurile la dispozitia clientului, odata cu simplificarea masurilor agreate de ministrii de finante din ECOFIN. Totodata, ca sa isi poata scuti de TVA livrarile intracomunitare de bunuri, firmele vor trebui sa detina in mod obligatoriu codul de TVA al clientului, in vreme ce documentele necesare dovedirii transportului bunurilor in vederea scutirii de TVA au fost armonizate. ECOFIN a mai convenit si asupra unor masuri de simplificare armonizate in cazul livrarilor de bunuri succesive.
In cadrul aceleiasi reuniuni, Consiliul a adoptat masurile de intensificare a cooperarii administrative si de imbunatatire a preventiei fraudei TVA, ce au drept efect imbunatatirea schimbului de informatii intre autoritatile fiscale nationale si a calitatii si comparabilitatii informatiilor astfel schimbate.
In urma discutiilor, vesti bune au primit si publicatiile electronice, in sensul in care o alta masura agreata zilele trecute se refera la aplicarea unei cote reduse sau scutire de TVA cu drept de deducere si in cazul publicatiilor online, ce se aplica, in prezent, doar publicatiilor tiparite.
Cum acordul a fost obtinut in cadrul unei reuniuni ECOFIN, actele normative ce vor contine aceste modificari vor fi adoptate fara dezbateri suplimentare.
Despre PwC
Misiunea PwC este de a construi incredere in cadrul societatii si de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din reteaua PwC ajuta oamenii si organizatiile sa creeze valoarea adaugata de care au nevoie. Suntem o retea de firme prezenta in 158 de tari cu mai mult de 236.000 de profesionisti ce ofera servicii de calitate in domeniul auditului, consultantei fiscale si consultantei pentru afaceri.