RO EN
Coșul este gol

PARLAMENT: Legea combaterii platilor intarziate a intrat in vigoare

Recent, Parlamentul Romaniei a adoptat, printr-o modificare legislativa, ce respecta cerintele Uniunii Europene, limitele obligatorii ale termenelor de plata in tranzactiile comerciale (si exceptiile) in relatiile dintre profesionisti si dintre acestia si autoritati. Astfel, conform noii Legi nr. 72/2013, care a intrat in vigoare la data de 5 aprilie a.c., termenul de plata intre profesionisti nu poate fi mai mare de 60 de zile calendaristice. Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, la data de 2 aprilie 2013, Legea nr. 72/2013, care se aplica dupa trei zile de la aparitie, respectiv in 5 aprilie 2013, transpune si implementeaza prevederile Directivei nr. 2011/7/UE a Parlamentului European si a Consiliului European, privind combaterea intarzierilor la plata in tranzactiile comerciale. La randul sau, directiva a aparut in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 2 februarie 2011. Noul act normativ are o influenta directa asupra activitatii profesionistilor – definiti drept orice persoana fizica sau juridica implicata in exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ (societati comerciale, companii nationale, regii autonome – inclusiv persoanele fizice ce desfasoara activitati independente, profesii libere, persoane fizice autorizate). Singurele forme de organizare ce nu intra sub incidenta legii sunt constituite de asociatii si fundatii non-profit. Legea nr. 72/2013 stabileste termenele maxime de plata pentru contractele desfasurate intre profesionisti, cum ar fi livrarile de bunuri/prestarile de servicii derulate intre doua societati comerciale sau prestarile efectuate de persoane fizice autorizate (PFA) catre diversi clienti, respectiv pentru contractele la care beneficiarii bunurilor/prestarilor de servicii sunt autoritatile contractante. Prin autoritate contractanta se intelege orice autoritate publica a statului roman, ce reprezinta un organism de drept public cu personalitate juridica, infiintat sau finantat de autoritati publice din Romania.
Autoritatile contractante nu mai pot intarzia platile uzuale mai mult de 30 de zile
Potrivit legii, termenul de plata intre profesionisti nu poate fi mai mare de 60 de zile calendaristice. Prin exceptie, partile pot stabili in contract un termen de plata mai mare de 60 de zile, sub rezerva ca aceasta clauza sa nu fie abuziva, stabilirea clauzei (ne)abuzive fiind analizata pentru fiecare caz in parte, de instantele competente. Totusi, Legea nr. 72/2013 indica expres cateva situatii exemplificative si stabileste criterii largi de determinare a unor astfel de clauze, lasand judecatorului o larga marja de apreciere. Printre acestea, se afla: principiul bunei credinte, abateri de la uzantele ordinii publice si a bunelor moravuri sau pozitia dominanta a contractorului, reprezentand o entitate mare fata de clienti sau societati din categoria IMM. In acelasi timp, precizarea expresa a unui termen de emitere a facturii este considerata a fi clauza abuziva. Nerespectarea termenelor de plata conduce la dobanzi de intarziere si dobanzi penalizatoare, iar acestea se calculeaza conform OG nr. 13/2011. Autoritatile contractante au obligatia sa respecte termene de plata de 30 de zile calendaristice de la primirea facturii sau a altei cereri echivalente de plata, de 30 de zile de la receptia bunurilor sau prestarea serviciilor, daca factura a fost emisa anterior livrarii/prestarii, sau nu a fost emisa sau de 30 de zile de la receptia bunurilor ori verificarea acestora, daca este prevazuta o procedura de receptie. Procedura de receptie nu poate depasi 30 de zile decat in cazuri exceptionale, determinate de natura bunurilor receptionate, sub rezerva ca aceasta clauza contractuala sa nu fie, la randul sau, una abuziva.
Sunt prevazute si exceptii de la termenul de plata
Prin exceptie, se poate conveni cu autoritatea contractanta un termen maxim de plata de 60 de zile, daca acesta este justificat obiectiv de natura contractului si prezentat in documentatia de organizare a achizitiei publice. Se pot accepta, de asemenea, plati esalonate, pentru a facilita modalitatile de achitare a contravalorii contractelor. In cazul in care conditiile stabilite de parti genereaza clauze abuzive, constatate de instantele competente, acestea se considera nule si sunt aplicabile termenele de 30 de zile. Conform actului normativ, dupa cum s-a precizat anterior, este considerata clauza abuziva stabilirea prin contract a datei de emitere/primire a facturii. De asemenea legiuitorul a precizat in mod expres ca, in raporturile dintre profesionisti si intre acestia si autoritatile contractante, dobanda legala penalizatoare se stabileste la nivelul ratei dobanzii de referinta, plus opt puncte procentuale. Legea dispune numai pentru viitor si nu se aplica asupra contractelor deja semnate, cu singura exceptie ca, daca se constata existenta unor clauze abuzive, acestea se considera nule si in actualele contracte. Avand in vedere faptul ca aceste clauze abuzive pot fi invocate de orice parte implicata in contract, analizand succint prevederile legale se pare ca, in viitorul apropiat, tot mai multe viitoare contracte vor fi denuntate si analizate de instantele judecatoresti, estimandu-se o intensificare a activitatii acestora. Pentru a descarca textul legii publicate in Monitorul Oficial, click aici, iar pentru textul directivei UE a platilor intarziate, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter