RO EN
Coșul este gol

KPMG: Doar 30% dintre lideri asteapta o crestere la nivel global in urmatorii 3 ani

Ca o consecinta a pandemiei COVID-19, liderii unora dintre cele mai influente companii din lume considera riscul privind talentul drept una dintre cele mai mari provocari pentru crestere si acorda o atentie sporita scopului companiei si contributiei acesteia in societate. In primul studiu care evalueaza cum au evoluat prioritatile liderilor executivi pe parcursul pandemiei, KPMG a desfasurat doua cercetari. Astfel, KPMG a intervievat 1.300 de lideri executivi in ianuarie si februarie 2020, inainte ca pietele sa resimta efectele pandemiei. Intre 6 iulie si 5 august, KPMG a derulat a doua cercetare impreuna cu 315 lideri executivi pentru a obtine o imagine de ansamblu asupra schimbarilor in gandirea acestora ca rezultat al crizei.
Editia 2020 a studiului KPMG CEO Outlook arata ca agenda liderilor s-a modificat substantial de la inceputul anului, pe masura ce trenduri precum Responsabilitatea de Mediu, Sociala si Guvernanta corporativa (RMSGC), programul flexibil de lucru si transformarea digitala s-au intensificat. Analizand perspectivele de crestere in urmatorii trei ani, 32% dintre liderii executivi sunt in prezent mai putin optimisti in ceea ce priveste perspectivele de crestere in urmatorii trei ani fata de inceputul anului. Liderii sunt mai increzatori in trendul de crestere al propriei lor tari (45%) si mai increzatori in rezilienta propriei afaceri in urmatorii trei ani.
Bill Thomas, Presedinte Global si CEO KPMG, a declarat: „Schimbarea semnificativa in prioritatile liderilor executivi din ultimele 6 luni este un indicator clar ca afacerile au fost nevoite sa isi schimbe foarte rapid strategia pentru a face fata provocarilor aduse de pandemie. Liderii in afaceri din intreaga lume incearca sa gestioneze incertitudinea. Aceasta criza a accelerat strategiile deja create pentru digitalizare si responsabilitate sociala. Totusi, in anumite arii, planificarea pentru viitor a devenit mai dificila, mai ales in ceea ce priveste viitorul muncii si al solutionarii problemelor. Asadar, nu este o surpriza ca liderii se concentreaza pe importanta talentului pentru sustinerea si cresterea afacerilor viitorului.”
Riscul privind talentul devine cel mai important pentru afaceri
In ianuarie, liderii executivi clasau riscul privind talentul pe locul 11 intre cele care afectau potentialul de crestere. Cu toate acestea, de la inceputul pandemiei, talentul a urcat in clasament pana pe locul 1, devenind cea mai mare amenintare pentru o afacere, devansand chiar lantul de aprovizionare si riscul de mediu.
Impactul personal al COVID-19 asupra liderilor
Patru din zece respondenti (39%) au afirmat ca sanatatea lor sau a unui membru de familie a fost afectata de virus, iar 55% si-au modificat strategiile pentru pandemie din aceasta cauza. Liderii executivi au fost afectati si financiar, aproximativ doua treimi (63%) indicand ca si-au modificat nivelul de compensatie in urma crizei.
Digitalizarea imbunatateste rezilienta operationala
Liderii au investit considerabil in tehnologie in timpul carantinei si anticipeaza o contributie semnificativa a transformarii digitale pentru cresterea rezilientei operationale a companiilor, pentru un plus de agilitate si imbunatatire a focusului asupra clientilor. Majoritatea respondentilor (80%) confirma ca transformarea digitala a afacerii lor s-a accelerat in timpul pandemiei. Cel mai important progres s-a inregistrat la nivelul transformarii digitale a operatiunilor, 30% dintre respondenti afirmand ca situatia curenta este avansata cu mai multi ani fata de estimari. Este posibil ca doua treimi (67%) dintre liderii executivi sa investeasca mai mult capital in tehnologie decat in oameni, aceasta tendinta fiind o constanta inca de la studiul initial.
Focus pe misiune si Responsabilitatea de Mediu, Sociala si Guvernanta corporativa
In prima parte a acestui an, liderii au afirmat ca organizatiile lor pot juca un rol mai important in societate. Doua treimi (65%) considera ca publicul se asteapta ca organizatiile sa isi asume provocarile sociale, iar trei sferturi (76%) sunt de acord ca liderii sunt responsabili personal cu schimbarea in ceea ce priveste provocarile sociale.
Pandemia a incurajat liderii globali sa se concentreze asupra rolului in societate si sa examineze cu atentie practicile organizatiilor pe care le conduc. Liderii intervievati de KPMG considera ca situatia curenta i-a determinat sa analizeze daca obiectivele companiei indeplinesc asteptarile partilor interesate, 79% dintre ei afirmand ca au re-evaluat scopurile organizatiei in contextul pandemiei de COVID-19. Aceeasi majoritate (79%) simte o conexiune emotionala cu obiectivele companiei mai puternica acum fata de inceputul crizei sanitare.
Aceasta evolutie a transformat Responsabilitatea de Mediu, Sociala si Guvernanta corporativa (RMSGC) intr-una dintre principalele prioritati ale agendei liderilor in afaceri, iar aproximativ doua treimi (63%) dintre respondenti au mutat focusul catre componenta sociala a RMSGC in aceasta perioada de incertitudine. Desi problemele societatii sunt o preocupare importanta, multe sectoare sunt vizate de riscurile schimbarii climatice. O mare parte dintre liderii intervievati (65%) considera ca managementul acestui risc este esential pentru succes, mai ales in ceea ce priveste siguranta propriului loc de munca in urmatorii cinci ani.
Ramona Jurubita, Country Managing Partner, KPMG in Romania, afirma: „2020 este un an transformational. Aceasta pandemie a scos in evidenta capacitatea noastra ca indivizi, companii, guverne de adaptare si de schimbare. Am evoluat mai repede decat puteam anticipa si am schimbat modul in care traim, lucram, ne dezvoltam afacerea. Este marele castig al acestei crize si trebuie sa construim pe aceasta fundatie ca sa intarim societatea, guvernanta, mediul, pe noi insine. Liderii in afaceri din intreaga lume au invatat lectii valoroase pe masura ce au sacrificat profitul pe termen scurt pentru rezilienta pe termen lung, schimband rapid strategiile traditionale pentru a-si asigura supravietuirea in prezent si prosperitatea in viitor. Sunt increzatoare ca, pe masura ce pandemia se va incheia, vom fi mai puternici ca oricand”.
Bill Thomas a concluzionat: „Criza COVID-19 redefineste conducerea corporatiei. Necesita din partea liderilor executivi ceea ce putini isi imaginau in urma cu cateva luni. Considerentele de mediu raman importante, dar impactul asupra societatii este mult mai sus in lista de prioritati. Liderii sunt mai bine conectati cu scopul organizatiei, cu motivul de a opera, si se pot folosi de aceste elemente ca un ghid pentru deciziile de afaceri in vremuri imprevizibile.”

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter