Dezvoltat de societatea cu capital israelian Future Investitii Imobiliare (membra a Future Group), unul dintre cele mai mari proiecte rezidentiale din afara Capitalei – Green Park Iasi – constituie un esec imobiliar ce a generat creante totale ce depasesc 100 milioane de lei (peste 22,4 milioane de euro), dupa intrarea investitorului in insolventa. Astfel, pe rolul Tribunalului Bucuresti figureaza, inca din mai 2012, un dosar privind reorganizarea pe cale judiciara a societatii debitoare, cererea de intrare in insolventa (formulata de creditorii National Bank of Greece, prin Banca Romaneasca; Banca Romaneasca SA – membra a grupului National Bank of Greece in nume propriu si petentul Dreams Oil) fiind aprobata in luna iunie a aceluiasi an. De atunci si pana in prezent cauza a fost amanata succesiv, magistratii completului C13 al sectiei a VII-a Civile acceptand preschimbarea unor termene, acordarea altora „pentru continuarea procedurii” sau pentru „solutionarea contestatiilor” etc. La finele lunii noiembrie a.c., cauza a fost din nou amanata, cu scopul mandatarii administratorului judiciar (RVA Insolvency Specialists SPRL) de a intocmi tabelul definitiv al creantelor si a formula un plan de reorganizare, ceea ce inseamna, de fapt, ca procesul se afla intr-un stadiu incipient. Urmatorul termen de judecata a fost stabilit la 21 martie 2014, insa specialistii RVA au intocmit deja tabelul solicitat, din documente reiesind ca, pentru Green Park, Banca Romaneasca reprezinta principalul creditor, cu o creanta totala de peste 13 milioane de euro. Anuntat in perioada de maxima dezvoltare a pietei imobiliare, investitia – lansata in 2005 – a fost initial evaluata la 120 de milioane de euro. Proiectul ar fi trebuit sa cuprinda 14 blocuri de locuinte, un centru comercial si alte facilitati. Din cele 14 cladiri au fost edificate 9 imobile multietajate, iar 7 dintre ele sunt deja locuite. Astfel, pana la solutionarea procesului de insolventa, magistratii Tribunalului Bucuresti, ca si cei ai instantei competente din Iasi, sunt solicitati sa se pronunte intr-o serie de alte cauze, avand ca obiect „obligatia de a face” si ca reclamant Asociatia de Proprietari Green Park, una dintre acestea vizand reluarea furnizarii de utilitati (apa menajera), intrerupta de dezvoltator (care asigura si managementul proprietatii) dupa intrarea in incapacitate de plata.
Future Group figureaza in… tabelul creditorilor
Potrivit tabelului final al creantelor, stabilit de administratorul judiciar, Future Investitii Imobiliare a acumulat, dupa cum se arata anterior, datorii totale ce depasesc 22,4 milioane de euro. Banca Nationala a Greciei, prin Banca Romaneasca, doreste sa recupereze o creanta de 6,1 milioane de euro, iar Banca Romaneasca – in nume propriu – figureaza cu un credit de peste 7 milioane de euro. Aceste creante includ tot capitalul, dobanzile, majorarile si penalitatile de orice fel, precum si cheltuielile pentru creantele nascute inainte de deschiderea procedurii de insolventa, nu si pe cele acumulate ulterior. Printre creditorii care nu s-au constituit deocamdata parte in proces si au de recuperat sume mai mici se afla si Directia Economica si de Finante Publice Locale cu aproape doua milioane de lei, firma de constructii care a realizat proiectul (Inter Doga, ce solicita 0,37 milioane de lei), respectiv mai multe persoane fizice care s-au inscris in tabel cu sume reprezentand avansurile platite pentru achizitia de locuinte in complex, totalizand 5,3 milioane de lei (circa 1,2 milioane de euro). O parte din acestea constituie creante negarantate si, potrivit legii, bancile si administratia financiara vor avea preemtiune in ceea ce priveste stingerea intr-un fel sau altul a datoriilor. Interesant este insa faptul ca firma-mama, Future Group PLC, s-a inscris in tabel cu o creanta de 6,7 milioane de lei (1,5 milioane euro), acceptata integral de administratorul judiciar, iar Asociatia de Proprietari Green Park figureaza cu o suma de circa 400.000 de lei. Transcrierea creantei detinute de dezvoltator asupra firmei din cadrul grupului este astfel de natura sa duca la formularea de contestatii, respingerea planului de reorganizare si, in final, chiar la falimentul societatii Future Investitii Imobiliare. Totul depinde, insa, de deciziile luate cu majoritate de voturi in comitetul creditorilor si, in final, de hotararea instantei. Informatii suplimentare, la www.just.ro