RO EN
Coșul este gol

CSALB: Institutiile Financiare Nebancare se impaca greu cu consumatorii de credite

Concilierile dintre Institutiile Financiare Nebancare (IFN) si clientii acestora au rezultate slabe, chiar si dupa cinci ani de la infiintarea Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB). Desi cererile adresate IFN-urilor sunt cu aproape 60% mai multe decat anul trecut, Institutiile Financiare Nebancare au acceptat spre negociere doar 22 de solicitari ale consumatorilor. Dintre acestea, doar in cinci cazuri negocierile s-au incheiat cu impacarea partilor, de peste 55 de ori mai putin decat in cazul bancilor.
Doar doua IFN-uri au intrat in concilieri cu consumatorii
Cele aproximativ 500 de cereri au vizat peste 25 de IFN-uri si CAR-uri. Cele mai multe cereri au fost trimise catre: Cetelem, Eassy Asset Management, Unicredit Consumer Financing, Provident, BT Direct IFN, Credit Europe Ipotecar IFN.
Din pacate, doar doua IFN-uri au acceptat anul acesta sa intre in negocieri cu consumatorii in cadrul CSALB: Credit Europe Ipotecar IFN si Axi Finance IFN. Pana acum, in doar cinci cazuri negocierile s-au incheiat cu acceptarea solutiilor propuse de conciliatorii Centrului.
„Ne ingrijoreaza statistica activitatii de conciliere in cazul IFN-urilor, chiar daca, fata de anul trecut, in primele zece luni ale acestui an avem o dublare a numarului de dosare formate sau a cererilor solutionate direct intre cele doua parti. Dublarea se aplica la o baza nesemnificativa si, din pacate, un singur IFN a aratat anul acesta ca a inteles avantajele concilierii si a intrat in mai multe negocieri cu consumatorii sai, unele incheiate cu succes. Alte IFN-uri si-au motivat lipsa de implicare si de reactie la cererile consumatorilor prin faptul ca exista mai multe initiative legislative care, odata aplicate, le-ar reduce semnificativ activitatea ori ar putea avea ca efect negativ chiar inchiderea businessului. O parte dintre aceste initiative au fost supuse controlului Curtii Constitutionale si se afla in continuare, in diverse stadii de legiferare, la nivelul Parlamentului.
Chiar si in aceste conditii, nu gasesc nicio justificare a dezinteresului unor IFN-uri care au primit zeci de cereri din partea consumatorilor si nu le-au dat curs. Rata de clasare, fara un motiv justificat, a acestor cereri, depaseste 50 de procente. Este o valoare prea mare pentru o piata care este concurenta cu piata bancara si care are nevoie de consumatori multumiti si de increderea acestora in aceeasi masura. Anul 2021 va fi dificil, inclusiv pentru IFN-uri, deoarece estimam o inmultire a dificultatilor consumatorilor in ceea ce priveste rambursarea imprumuturilor, iar popririle si alte forme de executare silita ar trebui inlocuite cu negocieri in care consumatorii sa coopereze cu creditorii lor nebancari, nu sa devina adversari in instante. Fara un dialog real si fara compromisuri de ambele parti, nu vom putea depasi perioadele dificile care se intrevad pe piata financiar-bancara si nebancara de anul viitor”, spune Alexandru Paunescu, Presedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.
Exemple de negocieri intre consumatori si IFN-uri
Negocierile incheiate cu succes : Intr-un dosar, consumatorul a solicitat repunerea in graficul de rambursare si renegocierea contractului de credit in CHF. Conciliatorul a propus achitarea de catre consumator a sumei de 3.100 CHF, ce reprezinta 25% din dobanda restanta, IFN-ul urmand sa stearga diferenta de 75% din dobanda restanta, adica 9.250 CHF. In plus, dobanda la zi a fost diminuata cu 1 punct procentual pentru o perioada de 36 de luni.
Intr-un alt dosar consumatorul a cerut eliminarea comisionului de administrare a unui credit in CHF. Conciliatorul a propus eliminarea acestui comision pentru o perioada de 30 de luni, iar partile au acceptat solutia.
Negocieri esuate : Intr-un alt caz conciliatorul a propus diminuarea comisionului lunar de administrare la 0.10% si calcularea dobanzii dupa formula Libor 6M+2.5%. Consumatorul a acceptat solutia, insa comerciantul a refuzat-o.
In cazul unei cereri in care consumatorul solicita restituirea comisionului de administrare, precum si ajustarea dobanzii, conciliatorul a propus mai multe masuri: dobanda fixa, restituirea comisionului de acordare credit in valoare de 2.500 de CHF, restituirea comisionului de administrare si eliminarea lui pe viitor. Consumatorul a acceptat propunerea conciliatorului, dar reprezentantii IFN-ului au transmis ca nu pot face concesiile propuse, deoarece comisioanele aferente creditului sunt legale si nu se justifica eliminarea lor. Insa, in majoritatea dosarelor in care nu s-a ajuns la nicio solutie, solicitarile consumatorilor si ceea ce comerciantul era dispus sa ofere au fost atat de divergente incat conciliatorul nici nu a putut propune o solutie de rezolvare a nemultumirilor.
Dintre cererile clasate, unele au fost respinse din motive obiective si nu au mai ajuns la negociere: pentru primele 2 IFN-uri ca pondere in numarul de cereri primite la CSALB, solicitarile de radiere din Biroul de Credit sunt de aproximativ 50% din total, iar alte 9 cereri vizau creantele cesionate catre alte societati comerciale. In ambele situatii, competenta CSALB este limitata, deoarece aceste solicitari vizeaza activitati reglementate prin legislatie speciala sau vizeaza societati care nu sunt supravegheate sau reglementate de Banca Nationala a Romaniei.
Ce spun reprezentantii IFN-ului care a acceptat cele mai multe cereri de negociere cu consumatorii:
“Suntem mereu deschisi pentru a discuta si gasi solutii pentru partenerii nostri contractuali, atunci cand acestia intampina greutati in a-si indeplini obligatiile de plata. Avantajul major al parcurgerii cu succes a procedurii prin intermediul CSALB este acela ca partile identifica impreuna un mod de continuare a derularii contractului, avand incredere ca solutia obtinuta este una rezonabila pentru ele.
Sistemul clasic de judecata este mult mai indelungat si costisitor, cu proceduri stricte de solutionare, care nu duc spre obtinerea caii de mijloc. Apoi, solutia propusa de conciliatorul CSALB nu este una obligatorie, cum este cazul deciziei in instanta, intrucat aceasta trebuie sa fie acceptata de ambele parti in urma concilierii. Astfel, daca IFN-ul si consumatorul agreeaza solutia propusa, exista certitudinea ca s-a ajuns in mod real la o rezolvare care raspunde nevoilor si dorintelor ambilor, permitand continuarea relatiei, si mentinand increderea acestora unii in ceilalti”, spune Daniel Ilie, General Manager la Credit Europe Ipotecar IFN.
Cresterea numarului de intelegeri directe intre IFN-uri si consumatori (dupa sesizarea CSALB de catre consumatori) arata si faptul ca unii comercianti prefera aceasta varianta pentru a nu mai achita costurile concilierii (993 de lei pentru fiecare dosar). Daca anul trecut au fost doar 24 de solutionari amiabile in primele 10 luni, anul acesta sunt 50 in acelasi interval de timp.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter