Referitor la informatiile aparute in spatiul public ce vizeaza introducerea de noi taxe si impozite pentru mediul de afaceri, Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), confederatie patronala reprezentativa la nivel national, ce asigura reprezentarea intereselor intreprinderilor mici si mijlocii la nivel national si european, atrage atentia ca, in aceasta perioada caracterizata prin incetinirea economiei si mentinerea inflatiei la un nivel ridicat, este inoportuna adoptarea de masuri fiscale care au ca efect suprataxarea firmelor si eliminarea stimulentelor aplicate anumitor domenii ce aveau ca scop dezvoltarea economica si cresterea consumului.
Rezultatele la care ne asteptam in cazul implementarii unor astfel de masuri fiscale sunt:
1. scadere economica ca urmare a restrangerii activitatii economice sau chiar a inchiderii acesteia de catre antreprenori din cauza imposibilitatii sustinerii taxelor si impozitelor;
2. cresterea preturilor ca urmare a transferarii de catre agentii economici a costurilor suplimentare, generate de politica fiscala, catre consumatori;
3. cresterea ratei inflatiei;
4. scaderea consumului;
5. cresterea ratei somajului ca urmare a disponibilizarilor pe care societatile vor trebui sa le faca in contextul inchiderii sau reducerii activitatii economice;
6. reducerea veniturilor la bugetul de stat, efect general, deoarece in contextul scaderii consumului, inchiderii firmelor si disponibilizarilor de personal, statul va avea de colectat mai putin TVA, taxe pe forta de munca si impozit pe venit.
In acest context, solicitarile CNIPMMR sunt ca:
- Guvernul sa asigure stabilitate si predictibilitate in ceea ce priveste politica fiscala, iar masurile noi sa fie anuntate cu cel putin 6 luni inainte de aplicarea lor;
- Masurile fiscale sa fie adoptate doar dupa consultarea mediului de afaceri si realizarea analizelor de impact necesare;
- Guvernul sa reduca cheltuielile bugetare prin restrangerea si eficientizarea aparatului de stat; conform recomandarilor de tara, sa creasca gradul de colectare a taxelor si impozitelor si sa eficientizeze colectarea acestor prin combaterea economiei subterane si a muncii nedeclarate; sa taxeze profiturile facute de firme in diverse domenii pe seama consumatorilor (taxarea generatorilor de inflatie); taxarea repatrierii profiturilor; taxarea pensiilor speciale etc.
- Cresterea investitiilor publice;
- Sustinerea afacerilor existente prin asigurarea de grant-uri de investitii pentru IMM-uri.
Reiteram faptul ca intreprinderile mici si mijlocii produc peste jumatate din valoarea adaugata a tarii si ofera 2/3 din locurile de munca, prin taxele si impozitele platite asigurand un venit predictibil la bugetul de stat, iar “schimbarea regulilor in timpul jocului” nu ar duce decat la destabilizarea acestei structuri importante din cadrul economiei nationale.