ANAF planifica o crestere cu 10% a numarului inspectiilor fiscale pana in anul 2025

Dupa cinci ani in care numarul controalelor fiscale in Romania a scazut dramatic – de la 46.000 in 2016, la 24.000 in 2020, an in care doar pandemia a tinut inspectorii fiscali departe, ne putem astepta ca 2021 sa fie anul in care fiscul va tura in forta pentru a recupera timpul pierdut. De altfel, conform strategiei ANAF, aceasta si-a propus sa creasca numarul de inspectii fiscale cu 10% pana in trimestrul patru al lui 2025. In plus, intensificarea inspectiilor fiscale si un control mult mai strict al banilor reprezinta si principala proiectie a mai mult de jumatate dintre respondentii unui sondaj EY pe aceasta tema, realizat la inceputul anului 2021.

Este, insa, cresterea numarului inspectiilor cheia pentru o mai buna colectare?

La nivel global, 53% dintre liderii fiscali ai lumii se asteapta la o intarire a controlului Fiscului in urmatorii trei ani, mai ales ca guvernele incep sa raspunda presiunilor bugetare generate de masurile luate in timpul pandemiei pentru sustinerea business-urilor. Ritmul si volumul schimbarii vectorului fiscal (tipurile de impozite) au devenit foarte rapide, iar digitalizarea perturba ciclul de viata al conformarii fiscale traditionale. Modul in care inspectorii fiscali colecteaza informatii, selecteaza afacerile cu risc fiscal crescut si le inspecteaza este in permanenta transformare in ultimii ani, interpretarea umana fiind completata, mai nou, de analize de date si inteligenta artificiala.

 

Conform declaratiilor respondentilor sondajului EY, mediu de risc fiscal e mult mai divers, iar riscurile pot veni de oriunde – chiar si din controlul activitatilor de rutina sau din controlul companiilor solide din punct de vedere comercial. Dar, pe de alta parte, include, un nou punct de mijloc - oportunitatea unor relatii mai deschise, de colaborare cu autoritatile fiscale. Cu toate acestea, amintim ca, in Romania, principala institutie care stabileste cine este controlat si cand este aplicat indicatorul «Gradul de risc» ramane in continuare opaca, in conditiile in care riscul a capatat o importanta si mai mare prin infiintarea unui departament specific.

Privind in perspectiva, se dezvolta un nou val ce ar putea fi generat de litigiile ce vor fi deschise de companii pe noile obligatii de raportare sau de transparenta. Recalificarea tranzactiilor capata noi accente, autoritatile fiscale chestionand autoritatile de reglementare specifice fiecarei industrii, pentru acest tip de controverse si dispute fiscale neexistand niciun fel de precedent.

In acelasi timp, presiunea imensa asupra guvernelor pentru a reduce deficitele bugetare care rezulta din raspunsurile lor la pandemia COVID-19 creeaza deja noi pericole in multe jurisdictii.

Preturile de transfer au fost identificate ca fiind cea mai mare sursa de risc fiscal: peste 80% dintre respondentii sondajului ”Dispute si riscuri fiscale” au indicat preturile de transfer drept una dintre cele mai importante probleme de inspectat pentru guvernele lor. De altfel, companiile multinationale se asteapta ca acesta sa fie un punct central al majoritatii controalelor fiscale, peste 70% dintre respondenti temandu-se ca vor face obiectul unui astfel de control.

Poate mai ingrijoratoare decat cresterea volumului de inspectii fiscale sunt schimbarile in modalitatile de abordare a inspectiilor fiscale in domeniul preturilor de transfer si in volumul informatiilor solicitate de catre autoritati. Astfel, companiile ar trebui sa se intrebe daca sunt pregatite adecvat pentru a raspunde nu doar rapid si cu incredere, ci, mai ales intr-un mod cat mai cuprinzator la intrebarile detaliate din zona preturilor de transfer adresate de autoritatile fiscale.

Trendul este, desigur, de multilateralism si este inevitabil datorita unei convergente cu mediul fiscalitatii internationale. Astfel, cooperarea si schimbul de informatii intre autoritatile fiscale, cerintele de raportare si transparenta fiscala pun inevitabil o presiune pe domeniul preturilor de transfer ce anticipam ca va duce la o continua crestere a controverselor fiscale in aceasta materie.

Telemunca, devenita noua normalitate, vine si ea cu riscuri fiscale – deja 45% dintre companiile care au raspuns la studiul nostru spun ca s-au confruntat cu probleme ce au venit din modificarile conditiilor de calatorie sau din zona de imigratie. Probleme au venit si din zona stabilirii sediilor fixe sau din stabilirea si calculul contributiilor sociale, precum si din pierderi si rambursari.

Companiile au trecut la capitolul riscuri fiscale si impozitele pe serviciile digitale, ce incep deja sa fie inspectate in anumite state. In plus, riscurile fiscale pot sa nu vina din exterior, ci din interior, daca o companie nu este pregatita sa raporteze conform reglementarilor. Europa pare sa fie cea mai ”riscanta” din punct de vedere fiscal – la acest aspect contribuind, probabil, si reglementarile de transparenta impuse in ultimii ani, desi America si Asia-Pacific sunt doar cu un pas in spate.

 

In ceea ce priveste Romania, riscurile fiscale globale sunt si ale companiilor locale, drept pentru care recomandam ca orice raportare asociata impozitelor si taxelor locale sa fie bine documentata si sustinuta, mai ales ca anticipam ca vom vedea si la noi in tara tendinta globala de intarire a controalelor fiscale – cresterea numarului si a intensitatii, dar si controlul rulajelor.

Chiar daca numarul inspectiilor fiscale a scazut dramatic in perioada 2016 – 2019, surprinzator, numarul inspectiilor fiscale nu a scazut in acelasi ritm in 2020, acesta fiind de 24.000. Se pare ca inspectorii fiscali au trecut peste neajunsurile create de restrictiile legate de pandemie, peste lipsa mijloacelor digitale de desfasurare a activitatii de control fiscal, astfel ca activitatea de inspectie fiscala a avut o scadere de doar 10% comparativ cu anul 2019.

In urma unei analize pe care EY Romania a efectuat-o, sumele colectate in urma inspectiilor fiscale au cunoscut o scadere importanta constanta – de la 11,4 miliarde de lei in 2016 la 4,9 miliarde de lei in 2019, in conditiile in care, in 2020, Fiscul a colectat de la contribuabili 4,2 miliarde de lei.

Mult mai important, daca ne uitam la eficienta inspectiilor fiscale, vedem ca a rezultat si o scadere severa a mediei sumelor colectate per contribuabil (persoane juridice) in urma inspectiei fiscale. Astfel, daca in anul 2017 suma medie colectata per contribuabil (persoane juridice) era de 500.000 lei, aceasta scade la aproximativ jumatate, respectiv 260.000 lei per contribuabil in 2019. Cu toate acestea, in zona inspectiilor preturilor de transfer, ANAF raporteaza in 2020 progrese semnificative comparativ cu anul 2019, stabilind in urma ajustarilor de preturi de transfer o diferenta a bazei de impozitare de 1,99 miliarde lei fata de 0,83 miliarde lei in 2019.

Am analizat si arieratele colectate. In acest caz, vorbim despre cresteri exponentiale, chiar de la an la an, cu exceptia anului 2017, cand arieratele au avut o scadere de 0,6 miliarde de lei. Astfel, s-au colectat in plus 2 miliarde de lei in 2018 (raportat la anul anterior), plus 4,8 miliarde in 2019 (raportat la anul anterior) si plus 7,7 miliarde pe primele sase luni ale lui 2020 (raportat la semestrul intai al anului anterior).

Cum se poate explica? Prin raportare la contextul economic si legislativ din anii in discutie. Mai exact la amnistiile fiscale, care au prevazut anularea accesoriilor coroborata cu plata principalului din trecut, dar si cu plata la timp a obligatiilor curente. Prelungirea si imbunatatirea acestor masuri ar putea fi luate in calcul pe viitor pentru micsorarea decalajului dintre conformare si plata, dar si a intervalului de declarare si plata, eventual cu coroborarea institutiei amnistiei cu esalonarea la plata extinsa.

Colectarea arieratelor pare sa fie singura care merge bine, pentru ca nici sumele colectate prin executare silita nu cresc, ci scad constant, de la 15,2 miliarde de lei in 2016 la 12,3 miliarde de lei, respectiv 4,1 miliarde de lei in semestrul intai 2020.

Prin Planul National de Redresare si Rezilienta, Guvernul vorbeste despre o crestere cu 10%, a numarului de inspectii fiscale si despre intarirea controlului documentar la distanta, astfel incat acest tip de control sa reprezinte 60% din totalul verificarilor in 2025. Controlul documentar, impreuna cu SAF-T, reprezinta intr-adevar un mijloc de eficientizare a inspectiilor fiscale. Aici se adauga si nou creata structura de management al riscului, care ar trebui sa ajute, de asemenea, la eficientizarea inspectiilor fiscale prin crearea de clase de risc in functie de care sa se prioritizeze inspectia fiscala. Conform raportului de activitatea al ANAF pe 2020, au fost testati aproximativ 100 de indicatori de risc, urmand ca pana la sfarsitul lui 2022 sa se definitiveze indicatorii de risc in functie de care se vor stabili clasele de risc. Ca atare, nu credem ca marirea numarului de inspectii fiscale va duce la cresterea colectarii.

O atentie deosebita trebuie acordata si corectitudinii actului de inspectie fiscala. Pentru o astfel de radiografie trebui sa analizam evolutia Directiilor de solutionare a contestatiilor din cadrul ANAF. Astfel, cel mai important indicator este reprezentat de procentul din sumele impuse in cadrul activitatii de inspectie fiscala ce subzista controlului de legalitate al ANAF, dar mai cu seama, celui al instantelor de judecata. Or, in anul 2020, in aproximativ 30% dintre cauze, contribuabilul a desfiintat actul de impunere. Vorbim de cauze care au pornit cu ani in urma, definitivate in 2020. Acest procent de 30% corespunde unui numar de 418 cauze. Tot in raportul ANAF apar, insa, 309 cauze pentru care instantele au dat alte solutii. Astfel, daca ulterior aceste cauze vor fi solutionate in favoarea contribuabilului, este probabil ca acest procent sa se imbunatateasca semnificativ in favoarea contribuabililor. La acesta trebuie adaugat si un altul, de 15% (din total sume), de cauze pentru care contribuabilii au obtinut admiterea contestatiei sau anularea actului de impunere cu refacerea inspectiei fiscale.

Cu alte cuvinte, daca privim cifrele cu atentie, putem concluziona ca un procent destul de mare (i.e. intre 45% - 50%) din sumele impuse in urma inspectiilor fiscale sunt anulate in faza contestatiei administrative si, ulterior, in instantele de judecata. Avand in vedere ca sumele castigate de contribuabili sunt purtatoare de dobanzi in favoarea contribuabilului (i.e. 7,3% pe an), iar o disputa fiscala dureaza in principiu peste cinci ani, rezulta ca legalitatea si corectitudinea actului de control trebuie sa primeze. In caz contrar, inspectia fiscala nu mai poate constitui un catalizator al colectarii pe termen lung.