RO EN
Coșul este gol

MDRAP: Modificari ale regulamentelor privind calitatea in constructii

Timp de zece zile calendaristice, incepand cu data de 13 februarie 2018, oficialii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) supun dezbaterii publice doua proiecte importante de hotarari de guvern, primul vizand modificarea HG nr. 925/1995 pentru aprobarea regulamentului de verificare si expertizare tehnica de calitate a proiectelor, a executiei lucrarilor si a constructiilor, iar al doilea, pentru aprobarea regulamentului privind controlul de stat al calitatii in constructii.
In primul caz, expertii MDRAP sustin ca, in scopul reglementarii stricte a activitatii de atestare/autorizare si exercitare a dreptului de practica al specialistilor cu activitate in constructii - verificatori de proiecte, experti tehnici, responsabili tehnici cu executia si diriginti de santier, prin noul proiect de act normativ (ce are ca scop actualizarea HG nr. 925/1995 - n.r.) sunt vizate modificari si imbunatatiri necesare, prezentate in anexa la acesta, dupa cum urmeaza:
- stabilirea tipurilor de activitati desfasurate de specialistii cu activitate in constructii atestati - de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice - si, respectiv autorizati - de catre Inspectoratul de Stat in Constructii -, care sa duca la realizarea si exploatarea unor constructii de calitate corespunzatoare, in scopul protejarii vietii oamenilor, a bunurilor acestora, a societatii si a mediului inconjurator;
- recunoasterea profesionala a specialistilor cu activitate in constructii cetateni romani, precum si cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, al Spatiului Economic European sau al Confederatiei Elvetiene, care doresc sa acceada la profesiile reglementate potrivit Legii nr. 200/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, de verificator de proiecte, expert tehnic, responsabil tehnic cu executia si diriginte de santier, si sa le exercite in Romania, pentru a asigura libera circulatie a serviciilor si a nu ingradi exercitarea profesiilor reglementate in domeniul constructiilor pe teritoriul Romaniei;
- stabilirea formei juridice prin care isi pot desfasura activitatea specialistii atestati/autorizati;
- prevederea principalelor atributii si obligatii ale verificatorilor de proiecte, expertilor tehnici, responsabililor tehnici cu executia si dirigintilor de santier, specialisti atestati/autorizati, dupa caz;
- precizarea rolului Inspectoratului de Stat in Constructii in cazul producerii unor evenimente deosebite din cauza unor factori naturali sau antropici;
- precizarea modalitatii de aplicare a sanctiunilor directe si complementare - suspendarea/anularea, dupa caz, a certificatului de atestare sau de autorizare, ca urmare controlului efectuat de catre Inspectoratul de Stat in Constructii;
- instituirea obligativitatii infiintarii si actualizarii periodice a registrelor electronice de evidenta a specialistilor cu activitate in constructii atestati/autorizati, dupa caz, gestionate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice si, respectiv, de Inspectoratul de Stat in Constructii;
- reglementarea, in aplicarea prevederilor art. 43, alin. (5), lit. c), alin. (7) si alin. (8) din Legea nr. 10 privind calitatea in constructii, republicata, a cuantumului indemnizatiei de participare a specialistilor in calitate de membri in comisiile de examinare/contestatii pentru atestarea tehnico-profesionala a verificatorilor de proiecte si a expertilor tehnici, altii decat personalul de specialitate al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice.
Pentru exprimarea clara a domeniului de reglementare al proiectului de act normativ, titlul proiectului de act normativ a fost modificat astfel: „Hotarare pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea si expertizarea tehnica a proiectelor, expertizarea tehnica a executiei lucrarilor si a constructiilor, precum si verificarea calitatii lucrarilor executate”, dupa cum se arata in nota de fundamentare a viitoarei hotarari de guvern.
Actualizare a obiectivelor privind controlul statului in constructii
In al doilea caz, referitor la proiectul de Hotarare a Guvernului pentru aprobarea regulamentului privind controlul de stat al calitatii in constructii, in nota de fundamentare aferenta, specialistii ministerului de resort arata ca, prin promovarea noului proiect de act normativ, se propune actualizarea obiectivelor, continutul, organizarea, precum si modul de exercitare a controlului de stat privind calitatea in constructii, avand in vedere modificarile legislative intervenite in domeniul calitatii in constructii, precum si luand in considerare legislatia europeana in acest domeniu. De asemenea, se are in vedere stabilirea atributiilor de control ale Inspectoratului de Stat in Constructii - ISC si ale institutiilor/autoritatilor publice prevazute la art. 34 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, republicata.
Astfel, actualizarea regulamentului privind controlul de stat al calitatii in constructii tine seama de adoptarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii si abrogarea OG nr. 2/1994 privind calitatea in constructii care a stat la baza emiterii regulamentului privind controlul de stat al calitatii in constructii, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 272/1994, respectiv de modificarea, completarea si republicarea Legii nr. 10/1995, ca urmare a interventiilor legislative ulterioare, de modificarile legislative intervenite din anul 1994 pana in prezent in legislatia nationala, precum si de modificarile intervenite in legislatia Uniunii Europene in domeniul constructiilor. Pentru a accesa toate documentele supuse dezbaterii publice, in format arhivat, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter