Ministerul Dezvoltarii sprijina consolidarea seismica a cladirilor prin patru instrumente de finantare si indeamna autoritatile locale sa accelereze demersurile lucrarilor de consolidare pentru proiectele finantate - anunta ministrul Cseke Attila.
Dupa cum este cunoscut, Guvernul a creat un cadrul legislativ imbunatatit, care permite consolidarea cladirilor publice, pe langa blocurile de locuinte, si le vizeaza si pe cele incadrate in categoria de risc seismic II, nu doar pe cele care au fost expertizate in RSI. Finantarea este de 100%, iar ministerul nu cere cofinantare nici de la locatari, nici de la autoritatile locale sau centrale, a subliniat ministrul.
Finantare pentru lucrarile de consolidare
Ministerul ofera si sprijin financiar, prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), in valoare de 282 milioane de euro, pentru 238 de cladiri (blocuri de locuinte, spitale si scoli), dintre care 59 de proiecte sunt deja in etapa de implementare, fiind incepute lucrarile de constructii.
Totodata, ministerul finanteaza lucrarile de consolidare si prin Programul national de consolidare, aprobat prin Legea 212/2022, un program multianual inceput in anul 2022, de interes si utilitate publica. Pentru anul 2023, Programul are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare si 500 milioane de lei credite de angajament. Prin acest Program, Ministerul Dezvoltarii a primit cereri de finantare in valoare de 5,7 miliarde lei pentru consolidarea seismica a 366 de cladiri si, pana in prezent, sunt considerate eligibile pentru finantare 145 de proiecte, in valoare de peste 3,27 miliarde lei.
Consolidarea scolilor si a spitalelor
Ministrul Cseke Attila a declarat: ”Intrucat siguranta copiilor reprezinta un obiectiv primordial, Guvernul a aprobat Programul national de investitii, de interes si de utilitate publica, <<Scoli sigure si sanatoase>>, pentru identificarea si reabilitarea scolilor cu risc seismic sau cu vulnerabilitati care afecteaza semnificativ procesul educational”.
Beneficiarii Programului aprobat prin OG6/2023 sunt unitatile administrativ-teritoriale, care raspund de lucrari, finantarea fiind asigurata de Ministerul Dezvoltarii. Pana in prezent, au fost selectate ca eligibile primele 31 de unitati de invatamant care vor primi finantare prin acest Program.
De asemenea, in urma cu doua saptamani, a fost aprobat, prin OUG49/2023, si Programul national de investitii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino”, prin care sunt avute in vedere cladirile spitalelor publice si alte cladiri din sistemul de sanatate, parte a infrastructurii critice. Investitiile vor fi finantate de Ministerul Dezvoltarii si derulate de autoritatile administratiei publice locale si centrale, in subordinea carora functioneaza spitale si unitati publice sanitare.
Evaluarea rapida a riscului seismic
In vederea prioritizarii investitiilor de consolidare seismica, sunt accelerate si activitatile de evaluare vizuala rapida a cladirilor, pentru a obtine o imagine de ansamblu cu privire la vulnerabilitatea seismica a cladirilor. Astfel, spitalele, scolile, gradinitele, liceele, cresele si toate cladirile care sunt institutii de invatamant vor fi evaluate vizual urgent. Aceasta procedura trebuie inceputa pana cel tarziu la 1 ianuarie 2024 si finalizata pana cel tarziu pe 1 iunie, anul viitor. In cazul blocurilor de locuinte, termenul de incepere a evaluarii rapide este de 1 ianuarie 2025, iar pana la 1 iunie 2026 trebuie finalizat. Programul national privind expertizarea cladirilor publice cu risc seismic din sistemele de sanatate si de invatamant a fost, de asemenea, aprobat. Astfel, in perioada 2023-2025, se vor finanta serviciile de expertiza tehnica, in vederea incadrarii intr-o clasa de risc seismic.
Apelul Ministerului Dezvoltarii catre autoritatile locale
”Fac un apel ferm catre toti primarii din tara sa demareze cat mai urgent lucrarile acolo unde avem contracte semnate si procesul de evaluare a tuturor cladirilor. In cazul in care constata ca sunt constructii vulnerabile, indiferent daca este vorba de blocuri de locuinte sau de cladiri publice, sa depuna documentatia necesara pentru finantarea printr-unul dintre programele derulate de Ministerul Dezvoltarii. Avem cadru legislativ, avem fonduri alocate cu aceasta destinatie, dar avem nevoie si de implicarea autoritatilor locale, intrucat reducerea riscului seismic este o responsabilitate partajata, iar masurile propuse se adreseaza cetatenilor, autoritatilor si celorlalti factori implicati”, a reiterat ministrul Cseke Attila.