RO EN
Coșul este gol

CIT-IRECSON: Romania ocupa locul 51 din 63 in ierarhia mondiala a competitivitatii

Romania a pierdut trei locuri in ierarhia mondiala a competitivitatii in 2022, clasandu-se pe pozitia 51 din 63 de economii analizate, conform datelor Anuarului Competitivitatii Mondiale, editia 2022, citate de Centrul de Informare Tehnologica – CIT-IRECSON, informeaza Agerpres.
„Romania pierde 15 locuri in 2022 la "Performanta economica" (ocupand locul 55) si 3 locuri la "Eficienta guvernului" (ocupand locul 47), dar urca 2 locuri la "Eficienta mediului de afaceri" (ocupand locul 50). In ce priveste "Infrastructura", situatia este similara cu cea din 2021 (locul 48). "Performanta economica" a scazut prin modul in care s-a miscat economia in general, reflectat prin valorile indicatorilor macro-economici care arata ca motorul economic este intr-o treapta de viteza inferioara (a scazut 15 locuri fata de 2021), prin faptul ca a pierdut in competitivitate la comertul international (a scazut 4 locuri fata de 2021), investitiile internationale (a scazut 2 locuri fata de 2021), angajarea fortei de munca (a scazut 16 locuri fata de 2021) si la preturi (a scazut 15 locuri fata de 2021)”, se arata intr-un comunicat transmis de CIT-IRECSON.
 
Scaderi in 2022 la toti subfactorii „Performantei economice”
Potrivit sursei citate, la toti subfactorii "Performantei economice", au fost inregistrate scaderi in 2022 fata de 2021, iar la cea mai mare parte dintre acestia, scaderile sunt foarte mari, de 15 locuri. Indicatorul "Eficienta guvernului" a scazut 8 locuri fata de 2021, prin modul in care au fost gestionate finantele publice. In schimb au fost inregistrate usoare imbunatatiri in ce priveste politica taxelor, care inregistreaza un plus de eficienta, in special in ceea ce priveste colectarea acestora si "legislatia mediului de afaceri", unde au fost inregistrate cresteri de un loc fata de 2021.
„Productivitatea si eficienta", care a urcat 3 locuri fata de 2021 alaturi de "Valorile si atitudinile mediului de afaceri", care a urcat 2 locuri, precum si "Finantele" (avans de 1 loc fata de 2021) au condus la cresterea competitivitatii la factorul "Eficienta mediului de afaceri" (locul 50)”, subliniaza sursa citata.
In privinta factorului "Infrastructura", Romania ocupa aceeasi pozitie ca in 2021 (locul 48) din cauza ca nu a avansat deloc la infrastructura de "Sanatate si mediu" si la infrastructura de "Educatie". In schimb, la "Infrastructura de baza" a avansat 7 locuri fata de 2021, iar la "Infrastructura tehnologica", 5 locuri fata de 2021.
 
Punctele slabe ale competitivitatii economice romanesti
Conform datelor din Anuarul Competitivitatii 2022, printre punctele slabe ale competitivitatii economiei romanesti se numara la categoria Performanta economica: investitiile romanesti in strainatate (% din PIB) (locul 63), balanta contului curent -% din PIB (locul 60), balanta de comert -% din PIB (locul 56), cresterea reala a cheltuielilor guvernamentale (locul 56), rezilienta economiei (locul 56), somajul in randul tinerilor (locul 54), inflatia (locul 52), veniturile obtinute din turism -% din PIB (locul 48).
De asemenea, puncte slabe sunt si la Eficienta guvernului, respectiv rata contributiilor pentru asigurarile sociale in cazul angajatilor (locul 63), finantarea pensiilor (locul 59), care nu este adecvata viitorului, transparenta politicii guvernamentale (locul 56), care este scazuta, pietele de capital (locul 55), care sunt greu accesibile, deficitul bugetar guvernamental -% din PIB (locul 53), stimulentele pentru investitiile straine (locul 50), care nu sunt suficient de atractive, adaptabilitatea politicilor guvernului la nevoile economiei (locul 51); la Eficienta mediului de afaceri: responsabilitatea sociala a mediului de afaceri (locul 63), raspandirea uceniciei (locul 62), competentele antreprenoriale in randul managerilor (locul 60), serviciile bancare si financiare (locul 60), care nu sprijina suficient mediul de afaceri, capitalul de risc (locul 59), care nu este usor disponibil pentru companii, activele sectorului bancar -% din PIB (locul 58).
Nu in ultimul rand, exista minusuri si la Infrastructura: parteneriatele public-privat (locul 60), care sprijina prea putin dezvoltarea tehnologica, infrastructura sanatatii (locul 58) necorelata cu nevoile populatiei, dezvoltarea transferului de cunostinte intre mediul de cercetare si mediul de afaceri (locul 58), dezvoltarea sustenabila (locul 57), care nu este o prioritate a companiilor, calitatea vietii populatiei (locul 57), managementul educatiei (locul 56), care nu raspunde nevoilor mediului de afaceri, finantarea dezvoltarii tehnologice (locul 53) -prea putin disponibila, precum si reglementarile din mediul de cercetare-dezvoltare (locul 52) - nu sprijina suficient inovarea.
 
Trebuie luate masuri urgente
Rezultatele Anuarului Competitivitatii Mondiale 2022 arata nevoia societatii romanesti de a intreprinde masuri urgente pentru a face fata celor trei provocari actuale, respectiv: presiunile inflationiste, conflictele geopolitice si blocajele lanturilor de aprovizionare.
Pe de alta parte, la nivel global, analiza arata ca Danemarca este liderul competitivitatii Mondiale in 2022, fiind pentru prima oara in cei 34 de ani de istorie ai anuarului cand ocupa aceasta pozitie, devansand Elvetia, fostul lider al clasamentului in 2021, care a trecut acum pe locul 2.
„Danemarca continua ascensiunea inceputa inca din 2020, demonstrand o puternica performanta economica sustinuta de o infrastructura pe masura. Top 5 este completat in ordine de Singapore (lider al competitivitatii doi ani consecutivi, 2019 si 2020), Suedia si Hong Kong SAR. Europa isi arata si-n 2022 forta competitionala, Danemarca, Elvetia si Suedia ocupand trei pozitii in Top 5, prezenta lor in varful ierarhiei competitivitatii mondiale aratand abilitatea acestora de a lupta contra crizei din sanatate si a crizei economice in contextul turbulentelor generate de conflictul din Ucraina”, se mentioneaza in comunicatul institutului.
Clasamentul celor 10 tari conducatoare in ierarhia mondiala a competitivitatii este completat de Olanda (locul 6 - scade 2 locuri fata de 2021), Taiwan (locul 7 - urca 1 loc fata de 2021), Finlanda (locul 8 - urca 3 locuri fata de 2021), Norvegia (locul 9 - coboara 3 locuri fata de 2021) si SUA (locul 10 - stagneaza fata de 2021).
 
Situatia la nivel european
Cele mai mari cresteri ale competitivitatii in Europa le-au inregistrat Croatia (urca 13 pozitii in 2022), Cehia (urca 8 pozitii in 2022), Islanda (urca 5 pozitii in 2022), Estonia (urca 4 pozitii in 2022), Finlanda, Belgia, Letonia, Spania si Ungaria (toate urcand 3 pozitii in 2022).
Cele mai mari descresteri ale competitivitatii in Europa le intalnim la Cipru (scade 7 pozitii in 2022), Portugalia (scade 6 pozitii in 2022), Marea Britanie (scade 5 locuri in 2022), Polonia si Romania (pierd cate 3 locuri fiecare in 2022).
„Datele colectate in vederea analizei arata ca presiunea inflatiei afecteaza majoritatea economiilor studiate, aceasta amplificand blocajele deja problematice ale lantului de aprovizionare din intreaga lume. Managementul firmelor percepe presiunea inflationista, conflictele geopolitice si blocajele lantului de aprovizionare ca avand un impact major asupra afacerilor, mai mare decat reglementarile privind emisiile cu efect de sera si disparitatile socio-economice”, se mentioneaza in comunicat.
Anuarul Competitivitatii Mondiale face o analiza a competitivitatii a 63 de economii, folosind 235 indicatori (Rusia si Ucraina nu fac parte din aceasta editie), fiind un punct de referinta la nivel international, perceput ca o autoritate in lumea economica. Acesta se publica neintrerupt, incepand cu anul 1989, doua treimi din informatii vin din surse nationale, regionale si internationale, iar o treime sunt furnizate de Sondajul anual de opinie WCY in mediul de afaceri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter