RO EN
The cart is empty

JCB: Sunt disponibile noile modele de buldoexcavatoare 3CX

Producatorul britanic de utilaje pentru constructii JCB (ale carui masini sunt disponibile pe piata locala prin Terra Romania) a lansat, recent, noile buldoexcavatoare JCB 3CX. Conform reprezentantilor companiei, acesta permite economii de combustibil de pana la 16%, in conditii de lucru normale. "Eficienta utilajului a fost obtinuta, in principal, prin introducerea unui nou sistem EcoDig, cu trei pompe hidraulice incorporate care produc aceeasi putere, dar la turatii mai mici ale motorului. De asemenea, designul a fost imbunatatit, datorita unei contragreutati restilizate si unor noi masti verticale, care-i confera un aspect mai agresiv. Liniile transante ale excavatorului si profilurile incarcatorului contribuie la crearea aspectului robust, in timp ce capota inclinata permite o vizibilitate sporita. Noua generatie de buldoexcavatoare JCB a presupus o investitie importanta, rezultatul fiind un utilaj eficient din toate punctele de vedere. Suntem convinsi ca lansarea acestuia va consolida pozitia noastra de lider mondial pe piata specifica, care ne asteptam sa creasca semnificativ in urmatorii cinci ani", a declarat Tim Burnhope, director executiv pentru dezvoltarea produselor si operatiuni comerciale al grupului JCB. Al doilea avantaj al proiectarii cu trei pompe consta in functionarea mai rapida a balansierului extensibil al excavatorului pentru saparea mai eficienta, sporind productivitatea. Noul sistem hidraulic si turatiile mai mici ale motorului contribuie la reducerea emisiilor si la micsorarea nivelului zgomotului produs de masina, atat in interiorul cabinei, cat si la exterior. Alte sisteme cu care este prevazut modelul JCB 3CX sunt EcoLoad si EcoRoad, care contribuie la cresterea productivitatii. Optiunea EcoRoad pentru sistemul de rulare lina SRS (Smooth Ride System) si pentru sistemul TorqueLock reduce consumul de combustibil cu pana la 25%, in timp ce viteza creste cu pana la 10%, maximizand retentia incarcaturii, in vederea sporirii productivitatii si a confortului operatorului. Servofranele vor fi introduse atat la modelul 3CX, cat si la 4CX si vor permite o franare proportionala pe toata cursa pedalei.
In perioada urmatoare, tehnicienii JCB vor echipa cele doua modele si cu un parbriz frontal inovator, cu incalzire automata, care va fi accesibil pentru iarna anului in curs. Acesta permite indepartarea rapida a ghetei si condensului, lucrul putand fi inceput de la prima ora indiferent de temperatura. Informatii suplimentare, la www.jcb.com; www.terra-romania.ro si in editia Iulie-August a revistei Agenda Constructiilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter