RO EN
The cart is empty

CATERPILLAR: Profitabilitate de peste 20% si un avans al cifrei de afaceri de 12%

Grupul nord-american Caterpillar, unul dintre cei mai importanti furnizori globali de utilaje pentru constructii, a anuntat pentru trimestrul al treilea din 2023 vanzari de 16,8 miliarde USD, ceea ce constituie o crestere de 12% fata de nivelul de 15 miliarde USD, raportat pentru perioada corespunzatoare a exercitiului financiar anterior. Dinamica pozitiva s-a datorat, in principal, cresterii preturilor si a volumelor livrate. Marja profitului operational a fost de 20,5% in perioada analizata, in crestere la randul sau de la 16,2%, cat se raporta in anul precedent. Profitabilitatea ajustata s-a plasat la 20,8% (fata de 16,5% in trimestrul al treilea din 2022), ceea ce a dus la un castig pe actiune de 5,45 USD (3,87 USD in anul trecut). La nivelul primelor noua luni din acest an,  incheiate la 30 septembrie 2023, fluxul de numerar operational al concernului s-a ridicat la 8,9 miliarde USD, iar compania a incheiat trimestrul al treilea cu o valoare a acestui indicator situata la 6,5 miliarde USD. In cele trei luni, Caterpillar a platit dividende in valoare de 0,7 miliarde USD si a rascumparat actiuni comune in cuantum de  0,4 miliarde USD. Conducerea companiei a multumit echipei sale globale pentru capacitatea de a asigura conditiile unui nou trimestru excelent din punct de vedere al performantei financiare, caracterizate de o crestere cu doua cifre a vanzarilor, o marja a profitului operational puternica si un flux liber de numerar in crestere sustinuta. In perioada care urmeaza, atentia va ramane focalizata pe sprijinirea succesului clientilor si pe executarea strategiei de crestere profitabila pe termen lung. 
 
***
Cu vanzari de 59,4 miliarde USD in 2022, Caterpillar este lider mondial al pietei de echipamente pentru constructii si minerit, motoare diesel si pe gaz natural, turbine industriale cu gaz si locomotive diesel-electrice. Produsele si serviciile inovatoare promovate de reteaua globala de dealeri ofera o valoare adaugata exceptionala clientilor. Caterpillar deruleaza activitati operationale pe toate continentele si furnizeaza finantare si servicii conexe prin segmentul specializat de produse financiare. Pe piata din Romania, firma este prezenta prin intermediul Bergerat Monnoyeur, care, in 2022, a raportat o cifra de afaceri de 533,89 milioane de lei, cu 6% mai mica fata de cea din anul anterior. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter