RO EN
The cart is empty

EY: Romania nu este pregatita pentru aderarea la OCDE la capitolul fiscalitate

Stirea ca Romania ar putea fi una dintre tarile membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) intr-un orizont mic de timp este binevenita si de salutat. Mai ales ca unul dintre principalele impedimente in discutiile din anii trecuti a venit si din zona fiscala (respectarea Legii Responsabilitatii Fiscal-Bugetare, flexibilitate si spatiu fiscal), noul impuls in negocierile de aderare ar putea insemna ca Romania a progresat in zona fiscala si, mai ales, ar putea semnala o recunoastere a progreselor realizate in nenumarate zone de impact pentru taxarea corespunzatoare a profiturilor in locurile in care se desfasoara activitatea economica si se creeaza plus-valoarea. Este, oare, acest progres suficient pentru a ne asigura ca Romania ajunge in sfarsit in randul tarilor ce detin economii de piata stabile si puternice?
Conform celui mai recent raport al OCDE cu privire la Romania - „Making Dispute Resolution More Effective - MAP Peer Review Report, Romania”, dat publicitatii in 25 mai 2021, per total, Romania indeplineste mai putin de jumatate din elementele „Actiunii 14 Standarde Minime”, desi a reusit sa remedieze o serie de deficiente identificate de OCDE.
Spre exemplu, OCDE a constatat ca, desi Romania are o retea dezvoltata de tratate fiscale si este parte la Conventia privind eliminarea dublei impuneri in legatura cu ajustarea profiturilor intreprinderilor asociate 90/436/CEE (EUAC), aproximativ o treime din tratate nu contin dispozitii privind implementarea acordului amiabil privind eliminarea dublei impuneri, indiferent de termenele de prescriptie prevazute de legea romana. Aproximativ un sfert din tratate nu prevad un termen de formulare a solicitarii de eliminare a dublei impuneri, iar aproximativ o zecime din tratate nu contin posibilitatea celor doua state de a discuta si alte cazuri decat cele care se incadreaza expres in tratat.
OCDE a mai constatat ca Romania nu are un plan care sa vizeze tratatele ce excedeaza Conventiei multilaterale pentru implementarea in cadrul tratatelor fiscale a masurilor legate de prevenirea erodarii bazei impozabile si a transferului profiturilor, desi si-a propus sa rezolve aceste probleme prin semnarea si ratificarea ei, fapt care ar impune modificarea unui numar semnificativ din tratatele existente.
Mai important, OCDE subliniaza ca Romania nu indeplineste un element major din „Actiunea 14 Standarde Minime”, si anume prevenirea aparitiei disputelor, deoarece nu permite aplicarea acordurilor de pret in avans (APA) acelorasi tranzactii efectuate, dar in perioadele anterioare, necuprinse in mod expres in APA emise.
Totodata, OCDE a retinut ca, desi Romania permite accesul contribuabililor la procedura acordului amiabil privind eliminarea dublei impuneri, informatiile disponibile public cu privire la aceasta procedura sunt foarte limitate, neexistand transparenta cu privire la activitatea autoritatii romane competente in aceasta privinta. Mai mult, OCDE semnaleaza ca inclusiv „profilul Romaniei”, alcatuit pe baza informatiilor furnizate de aceasta nu corespunde politicii si practicilor efective ale autoritatii competente.
Si, daca privim la rapoartele publice, informatiile sunt contradictorii. Din informatiile furnizate de ANAF, in 2019 au fost finalizate trei proceduri amiabile, fiind in curs de derulare alte 61 de proceduri amiabile in diverse stadii de solutionare, in scopul eliminarii dublei impuneri. Mai mult, ANAF nu precizeaza potrivit caror prevederi au fost finalizate cele trei (EUAC sau tratate de evitare a dublei impuneri).
In primul semestru al anului 2020, ANAF anunta ca fiind finalizate cinci proceduri amiabile, prin ”Nota de inchidere a procedurii amiabile”, patru dintre ele in baza acordurilor sau conventiilor pentru evitarea/eliminarea dublei impuneri incheiate de Romania cu state membre UE si una in baza EUAC. Cu toate acestea, in Raportul de performanta privind intreg anul 2020, ANAF nu mai face vreo referire la procedurile amiabile, nici macar la cele amintite in raportul privind semestrul I.
La nivelul lui 2021, ANAF raporteaza pentru primele sase luni din an ca „au fost solutionate opt cereri de initiere a procedurii amiabile”.
Or, daca privim in ansamblu aceste informatii, am putea crede ca asistam la o schimbare de optica a autoritatii fiscale. Astfel, daca initial era implicata in proceduri amiabile pe care le si solutiona (chiar daca nu cunoastem cum), mai apoi a inceput sa „inchida” aceste proceduri (desi nota de inchidere nu pare sa echivaleze cu o decizie sau acord de eliminare a dublei impuneri), pentru ca in prezent sa para ca „solutioneaza” nu proceduri amiabile, ci „cereri de initiere a procedurilor amiabile”.
Toate aceste nu sunt decat aspecte ce ne indreptatesc sa credem ca autoritatile mai au mult de lucru si de indreptat pana cand aderarea chiar se va produce. Mai ales in conditiile in care procesul de aderare include o evaluare riguroasa si detaliata din partea a mai mult de 20 de comitete tehnice (cel de fiscalitate fiind doar unul dintre acestea) a alinierii Romaniei la standardele, politicile si practicile OCDE.
Ca rezultat al acestor revizii tehnice si inainte de orice invitatie de a deveni membru in organizatie, vor trebui implementate schimbari in legislatie si in practicile autoritatilor pentru a indeplini standardele OCDE, care ar putea reprezenta un catalizator puternic pentru reforme importante.
Nu exista un termen limita pentru finalizarea procesului de aderare, insa nu este de ignorat faptul ca sunt si alte tari in competitie si ratarea acestui val de aderare poate impinge sansa Romaniei intr-un viitor indepartat. Rezultatul si durata procesului depind de abilitatea Romaniei de a se adapta si alinia cu standardele OCDE si a adopta cele mai bune practici ale organizatiei. Si, cum fiscalitatea este domeniul unuia din cele peste 20 de comitete, am putea incepe cu eliminarea efectiva a dublei impuneri.
 
Un material de Adrian Rus (foto), Partener, Liderul practicii de preturi de transfer, EY Romania, Emanuel Bancila, Partener, Coordonatorul practicii de inspectii si controverse fiscale, EY Romania si Alex Slujitoru, Avocat, Bancila, Diaconu si Asociatii SPRL

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter