RO EN
The cart is empty

EY: De ce si contribuabilii corecti primesc in "dar" poprirea conturilor?

In ultimele luni, tot mai multi contribuabili au fost subiectul unor popriri infiintate in mod eronat. Popririle in discutie nu au fost infiintate conform prevederilor Codului de Procedura Fiscala ori ca urmare a inregistrarii unor obligatii fiscale restante, ci din alte motive, care ar putea tine de brese din infrastructura ANAF. Despre ce este vorba si ce este de facut?
Daca privim din unghiul contribuabilului onest, subiectul este, de departe, unul frustrant. Din prisma consultantului fiscal, partenerul de afaceri al contribuabilului si legatura sa in relatia cu inspectorii fiscali, problema este si mai delicata pentru ca ceea ce iese la iveala nu este, asa cum am fi tentati sa credem, reaua-vointa a organului fiscal, cat mai degraba sincope in organizarea si in modul de lucru ale ANAF, de care, pe de alta parte, nu pot fi considerati vinovati contribuabilii.
Din nefericire, identificam din ce in ce mai multe cazuri in care persoanele se confrunta cu conturile bancare poprite in mod eronat - cu accent pe conturile, deoarece nu vorbim doar de unul, ci de toate conturile bancare pe care contribuabilii in cauza le au deschise la bancile din Romania. Un plus de gravitate este adus si de faptul ca indisponibilizarea sumelor nu tine cont de corectitudinea impunerii si, in plus, afecteaza atat sumele existente deja in cont, cat si eventuale sume viitoare, in principiu, in limita obligatiilor fiscale stabilite in mod eronat de ANAF in sarcina contribuabilului.
Cateva dintre cazurile intalnite in practica, privind poprirea eronata a conturilor bancare (nu includem cazurile in care contribuabilul chiar datoreaza obligatiile fiscale stabilite si subiectul popririlor):
- Declaratii initiale neprocesate la timp. Acestea pot conduce la o ordine diferita de stingere a obligatiilor fiscale sau chiar la neprocesarea declaratiilor rectificative ce aveau drept scop tocmai diminuarea obligatiilor fiscale ale contribuabilului.
- Decizii de impunere emise ca urmare a declararii veniturilor prin intermediul declaratiilor anuale, care nu au fost, insa, comunicate de catre ANAF contribuabilului. Exista si cazul in care acestea au fost comunicate insa prin publicitate (caz in care rar sunt identificate de contribuabil), urmare a faptului ca nu s-a putut efectua comunicarea prin celelalte mijloace (posta, prin mijloace electronice). Pentru acest ultim caz, ANAF trebuie sa poata face atat dovada ca deciziile de impunere nu au putut fi comunicate prin celelalte mijloace, cat si ca a avut loc comunicarea prin publicitate.
- Neacordarea sau neprocesarea bonificatiilor conform legii, privind veniturile obtinute si declarate prin intermediul Declaratiilor Unice sau, pur si simplu, erori de sistem invocate de ANAF.
In toate cazurile mentionate mai sus, contribuabilul ajunge sa fie vatamat, intrucat va figura cu obligatii fiscale neachitate, fapt ce adesea conduce la poprirea conturilor bancare.
Se pare, insa, ca si motivele pentru care se intampla aceste erori sunt variate, ce tin in principal de lipsa resurselor umane, care face imposibila procesarea la timp a declaratiilor fiscale depuse de catre contribuabil. In acest moment, de exemplu, ne confruntam cu un val de decizii de impunere emise pentru anul 2017. Un alt motiv poate fi si perioada de pandemie care a fortat inclusiv inspectorii fiscali sa munceasca de acasa, fara sa le fie asigurata infrastructura IT care sa le permita procesarea informatiilor. O a treia posibila cauza se leaga de implementarea inregistrarii electronice a unor declaratii fiscale (ex. D224 - Declaratie privind veniturile sub forma de salarii si asimilate salariilor din strainatate obtinute de catre persoanele fizice care desfasoara activitate in Romania), care nu se regasesc in fisa fiscala a contribuabilului decat prin interventia manuala a inspectorului fiscal (spre deosebire de D112 - Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, unde informatiile sunt preluate cu ajutorul sistemului informatic).
Cum vedem, cauzele pot fi multiple, insa, pentru a cita declaratia unui contribuabil: “ANAF are raspunderea de a-mi furniza un raspuns si de a-mi rezolva situatia fiscala. Sistemul IT face parte din structura ANAF si nu este problema mea ca exista dificultati la acest nivel, ca resursa umana este insuficienta sau ca regimul de telemunca nu le permite procesarea informatiilor. Intotdeauna am achitat in termen obligatiile fiscale. De ce nu am fost informat inainte de poprirea contului bancar?”
In ceea ce priveste informarea prealabila popririi contului bancar, am intalnit cazuri in care somatia, titlul executoriu si informarea privind poprirea contului au fost comunicate contribuabilului in acelasi timp. Din ce motiv? Sau au fost comunicate treptat dar aceste informatii nu au ajuns cumva la contribuabil? Este greu de spus, mai ales acum cand multi contribuabili au conturi deschise pe Spatiul Privat Virtual, platforma online a ANAF, iar acolo nu se regasesc comunicatele.
Iar povestea trece la un nivel urmator, intrucat, in cazul fericit in care se reuseste rezolvarea rapida a respectivei erori la nivelul ANAF, urmeaza procedura de ridicare a popririi la nivelul bancilor la care a fost efectuata poprirea conturilor, care depinde de la un caz la altul: fie a fost stinsa deja obligatia fiscala stabilita eronat, ca urmare a platii de catre banca a sumelor indisponibilizate, fie contribuabilul a ales sa achite suma in mod separat, in vederea deblocarii contului. In acest din urma caz, desi comunicarea ridicarii popririi ar trebui sa fie realizata direct de autoritatile fiscale catre banca, adeseori se inregistreaza intarzieri in acest circuit.
Mai mult, daca se alege achitarea sumei poprite si ulterior se constata ca nu era datorata, aceasta ramane frecvent blocata intr-un cont al trezoreriei alocat popririlor, contribuabilul trebuind sa solicite transferul acesteia din contul de popriri in cel in care obligatia fiscala ar putea stinge obligatii fiscale viitoare. Sunt rare cazurile cand sumele instituite in mod eronat sunt rambursate din oficiu. In cele mai multe situatii, ridicarea popririi nu este un proces care sa se rezolve de pe o zi pe alta si presupune drumuri la banca si/sau la autoritatile fiscale.
In loc de concluzie, avand in vedere cele de mai sus si in contextul in care oamenii nu isi mai “tin banii la saltea”, poprirea conturilor ar putea reprezenta o mare problema. Speram in continuare ca se vor lua masuri in vederea alinierii sistemelor interne ale autoritatilor fiscale, pentru a usura munca inspectorilor fiscali si elimina din situatiile neplacute generate contribuabililor care, cu siguranta, isi doresc sa fie in posesia banilor lor, mai ales de sarbatori.
In contextul in care se tot discuta de reforma ANAF si transformarea acesteia intr-o institutie de incredere pentru contribuabili, poate ca o idee buna ar fi ca in dar de sarbatori sa fie implementat un proiect de sistare a popririlor. Se spune ca “timpul costa bani”, dar stim cu totii si ca “graba strica treaba”.
 
Un material de Cristina Cristea, Senior Manager, Impozit pe venit si contributii sociale, EY Romania si Calin Stan, Avocat, Senior Managing Associate, Bancila, Diaconu si Asociatii SPRL

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter