RO EN
The cart is empty

EY: Ce impact va avea Sistemul RO e-transport asupra importatorilor si exportatorilor

Importatorii si exportatorii sunt vizati direct de noul sistem national privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat (legume, fructe, bauturi, materiale de constructii, imbracaminte si incaltaminte), ce ar urma sa devina obligatoriu de la 1 iulie 2022. Recent, Guvernul a stabilit ca Ro e-Transport va monitoriza si transportul bunurilor cu risc ridicat provenite din achizitii intracomunitare, al bunurilor care fac obiectul livrarilor intracomunitare, precum si transportul bunurilor provenite din import sau al celor care fac obiectul exportului. Cu alte cuvinte, statul va putea monitoriza, odata ce platforma va fi gata, nu doar transportul achizitiilor locale cu risc ridicat, ci toate transporturile de bunuri riscante fiscal, chiar si al acelora care doar tranziteaza Romania. Scopul declarat - cresterea gradului de colectare a impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat, precum si prevenirea si combatere comertului ilicit de bunuri.
Radarul marfurilor, asa cum mai este cunoscut Ro e-Transport, ar urma sa devina optional pana la 31 iunie 2022, pentru bunurile cu risc fiscal ridicat transportate rutier pe teritoriul Romaniei, conform OUG 41/2022, publicata in Monitorul Oficial saptamana trecuta (pe 11 aprilie 2022). Ulterior, acesta va fi obligatoriu, de la 1 iulie 2022. Sistemul vizeaza, in esenta, toti operatorii economici de la noi care vand sau cumpara produse riscante ce sunt transportate pe caile rutiere - persoane juridice, ca si PFA-uri, II-uri sau IF-uri. Potrivit ultimelor informatii disponibile, insa, nu este exclusa complet varianta prelungirii termenului de aplicare, in conditiile in care administratia fiscala nu a parcurs inca toti pasii necesari – organizarea unor licitatii etc.
 Cine are obligatia de declarare? Practic, va deveni obligatorie declararea anticipata a datelor aferente transporturilor pe teritoriul national. Ele vor fi valabile pentru o perioada prestabilita de la data inceperii transportului, iar sistemul va permite modificarea datelor declarate pana la intrarea pe teritoriul national sau pana la punerea in miscare a vehiculului transportor. Conform prevederilor Ordonantei, vor avea obligatia de declarare in sSistemul RO e-Transport a bunurilor cu risc fiscal urmatoarele categorii de persoane: destinatarul mentionat in declaratia vamala de import; expeditorul mentionat in declaratia vamala de export; beneficiarul achizitiilor intracomunitare de bunuri, furnizorul in cazul livrarilor locale si intracomunitare de bunuri; depozitarul, in cazul bunurilor care fac obiectul tranzactiilor intracomunitare aflate in tranzit, atat pentru bunurile descarcate pe teritoriul Romaniei spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport, cat si pentru bunurile incarcate dupa depozitare sau dupa formarea unui nou transport pe teritoriul national.
 Ce este UIT si ce reprezinta el ? Codul UIT — este codul unic generat de Sistemul RO e-Transport prin intermediul caruia se identifica bunurile care fac obiectul transportului de bunuri cu risc fiscal ridicat. In sistem vor fi inregistrate datele referitoare la expeditor si beneficiar, denumirea, caracteristicile, cantitatile si contravaloarea bunurilor transportate, locurile de incarcare si descarcare, detalii cu privire la mijlocul de transport utilizat.
Persoanele care au obligatia de declarare vor pune la dispozitia transportatorului acest cod UIT, care va fi inscris in mod obligatoriu pe documentul de transport.
Pe ce document de transport se va trece codul UIT? Foarte important de retinut este ca, in cazul transporturilor interne cu titlu oneros, documentul de transport este scrisoarea de transport tip CMR, conform prevederilor legislatiei privind transporturile rutiere. Agentii economici ar putea sa analizeze oportunitatea de a emite un CMR electronic, tinand cont de faptul ca Romania a aderat la Protocolul aditional privind scrisoarea electronica de insotire (eCMR), la Conventia referitoare la contractul de transport rutier international de marfuri pe sosele (CMR), prin Legea 29/2019.
In schimb, pentru transporturile efectuate cu flota proprie nu se completeaza CMR, ci un aviz de expeditie sau document similar (de exemplu, aviz de insotire).
In concluzie, agentii economici ar trebui sa aiba in vedere faptul ca utilizarea Sistemului RO e-Transport, optionala la acest moment, va deveni obligatorie de la 1 iulie 2022 si sa aiba in vedere informatiile necesare pentru completarea in sistem precum si a metodelor de incarcare a acestor informatii, pentru a scurta cat mai mult timpul de raportare a acestora. De asemenea, ii avertizam pe agentii economici sa nu mai omita obtinerea CMR-ului, in conditiile in care acesta va deveni obligatoriu de completat, odata cu implementarea Ro e-Transport.
Nerespectarea dispozitiilor Ordonantei e-Transport se va sanctiona, incepand de la data de 1 iulie 2022, cu amenzi cuprinse intre 5.000 lei si 100.000 lei, precum si cu confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate (in situatii specifice, de exemplu, in cazul nedeclararii bunurilor).
 
Un material de: Mihai Petre, Director Consultanta Vamala si Daniela Neagoe, Senior Manager Comert International, EY Romania

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter