RO EN
The cart is empty

ENERGY PAL: 1 iulie 2020 - Dam startul liberalizarii pietei de gaze naturale

Urmare a unei proceduri de infringement, Romania a stabilit si transmis Comisiei Europene un calendar al liberalizarii pietei de gaze naturale. Astfel incepand cu data de 1 iulie 2020 preturile pentru furnizarea gazelor naturale la clientii casnici nu vor mai fi reglementate de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) .
Furnizarea gazelor naturale se va face in regim concurential, pe baza contractului incheiat intre clientul casnic si furnizor. Conditiile comerciale sunt negociate intre acestia sau stabilite prin oferte-tip. Ofertele primite de la furnizori de catre clientii casnici trebuie analizate si pana la data de 30 iunie 2020 trebuie incheiate noile contracte.
Clientul are dreptul sa denunte, in mod gratuit, contractul de furnizare a gazelor naturale in situatia in care nu accepta modificarile/ completarile conditiilor/clauzelor contractuale, precum si majorarea pretului/tarifului, notificate de furnizor. Orice contract trebuie citit cu atentie si analizate mai ales conditiile de modificare a pretului. Procesul de schimbare a furnizorului nu presupune schimbari de ordin tehnic sau perceperea de tarife sau taxe. Clientul casnic schimba doar furnizorul nu si distribuitorul.
Ofertele primite din partea furnizorilor de gaze naturale pot diferi in ceea ce priveste clauzele contractuale sub aspecte cum ar fi: modalitatea si termenul de plata a facturii, modul de transmitere al indexului si al facturii, periodicitatea de emitere a facturilor, garantii solicitate, perioada pentru care se incheie contractul si pentru care este valabil pretul ofertat, conditii de reziliere/ denuntare unilaterala a contractului sau alte clauze speciale.
De aceea pentru a sti daca oferta primita este corespunzatoare nevoilor sale, consumatorul casnic de gaze naturale are la dispozitie un instrument util in alegerea pe care o are de facut: Comparatorul ofertelor tip de furnizare a gazelor naturale, instrument disponibil pe pagina de internet a ANRE.
Contractele se incheie cu furnizori de gaze naturale care activeaza pe piata cu amanuntul de gaze naturale si care detin licenta emisa de autoritatea competenta in domeniu, ANRE. Activitatea acestor furnizori nu este limitata la o anumita zona geografica. Se negociaza cu furnizorul doar pretul gazelor naturale; tarifele de transport si distributie raman in continuare reglementate de ANRE.
Contractul de furnizare a gazelor naturale poate fi incheiat pe perioada determinata sau nedeterminata. O atentie sporita trebuie acordata perioadei pentru care este oferit un pret cert.
Daca un client nu semneaza un alt contract de furnizare a gazelor naturale in regim concurential pana la data de 30 iunie 2020, furnizorul actual ii va asigura in continuarea furnizarea si dupa data de 1 iulie 2020, dar la un pretul oferit de catre furnizor. In momentul incheierii contractului cu un nou furnizor, clientul casnic va depune o notificare privind schimbarea furnizorului, prin care furnizorul este imputernicit sa transmita notificarile necesare operatorului de retea si actualului furnizor.
In situatia in care a fost schimbat furnizorul actual, in termen de maximum 42 de zile calendaristice de la data incetarii contractului de furnizare a gazelor naturale, fostul furnizor are obligatia de a transmite clientului final factura cu decontul final de lichidare. In situatia in care decontul final de lichidare contine un sold pozitiv, clientul final are obligatia sa achite contravaloarea facturii pana la termenul scadent. In situatia in care decontul final de lichidare contine un sold negativ, furnizorul are obligatia sa returneze clientului final suma datorata, in termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii.
Eventualele plangeri legate de aspectele procesului de incheiere/ denuntare a contractului de furnizare se adreseaza in prima instanta furnizorului din speta si daca exista nemultumiri legate de modul in care a fost rezolvata plangerea, clientii se pot adresa ANRE.
 
*** Autor: Vlad Caragea, Power Engineer Energypal and Facilities Management Services

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter