RO EN
The cart is empty

B. Munteanu: Active de 4.000 de miliarde euro, amenintate de schimbari climatice

Despre fenomenul de incalzire a climei, ca o consecinta directa a emisiilor de gaze cu efect de sera in atmosfera, provenind in special din activitati economice, se discuta de decenii, la nivelul specialistilor, al cercetatorilor, al autoritatilor publice si private, la nivel international dar si local, inclusiv in cadrul societatii civile.
Acordul de la Paris - un reper primordial pentru apelul global la actiune
Inca din anul 1992, Conventia-cadru a Organizatiei Natiunilor Unite privind schimbarile climatice (UNFCCC) a stabilit bazele pentru abordarea acestei problematici din ce in ce mai stringente. Ulterior, in 12 decembrie 2015, in cadrul Conferintei Partilor (COP21), a fost adoptat Acordul de la Paris (1), pentru limitarea incalzirii climei. Romania a transpus Acordul de la Paris prin legea nr. 57 / 2017 (2).
Aceasta tranzitie sistemica spre economii nepoluante implica reduceri ample ale emisiilor de gaze cu efect de sera in toate sectoarele, explorarea unui portofoliu larg de optiuni de atenuare a efectelor climatice negative si o crestere semnificativa a investitiilor. Economiile se confrunta cu o situatie de urgenta climatica care solicita actiuni colective, iar mediul financiar, poate lua un rol de sprijin in abordarea acestei problematici complexe, devenind parte a solutiei globale, prin instrumentele si competentele aflate in sfera de activitate publica si privata. Din perspectiva Bancii Centrale Europene, asa cum se arata in cel mai recent Raport asupra Stabilitatii Financiare (3), publicat in luna mai a acestui an, riscurile financiare determinate de schimbarile climatice ar putea afecta economia si sistemul financiar in zona euro. Spre exemplu, pierderile economice produse de fenomene meteo extreme au reprezentat aproximativ 1 la suta din Produsul Intern Brut al zonei euro, in contextul in care doar o treime din riscurile de pierderi economice legate de fenomene climatice sunt asigurate. Sub aspecte legate de riscurile de tranzitie, se apreciaza ca active bancare de peste 4.000 de miliarde de euro sunt expuse, ca urmare a emisiilor de gaze cu efect de sera directe, a celor rezultate din productia de energie, cat si a celor emise indirect, pe tot parcursul lanturilor de distributie integrata. Prin acelasi raport, se arata ca, pe masura ce pietele financiare pentru instrumente verzi s-au dezvoltat, bancile din zona euro au sporit rolul finantarii ecologice in economiile europene.
Potrivit Agentiei Internationale pentru Energie, in anul 2019 emisiile de carbon au totalizat aproximativ 33 miliarde tone (4). In vederea mentinerii incalzirii globale la valori sub 2 grade Celsius, emisiile de gaze cu efect de sera ar trebui sa se diminueze intr-un ritm anual de 6 la suta pana in anul 2050, ceea ce ar necesita un volum semnificativ de investitii (5). La nivel european, estimarile Grupului de experti privind finantarea durabila (High-Level Group on Sustainable Finance, HLEG) arata ca pentru a atinge numai tintele de energie si politica climatica ar fi necesare investitii suplimentare anuale de aproximativ 180 miliarde euro in domenii precum renovarea si cresterea eficientizarii energetice a cladirilor, energii regenerabile sau transporturi cu emisii reduse de carbon, iar necesarul este concentrat in principal in statele membre din Europa Centrala si de Est (6).
In data de 12 decembrie 2017, cu prilejul primului ”One Planet Summit”, organizat la initiativa Frantei, opt banci centrale si autoritati de supraveghere au decis constituirea unei organizatii internationale, ce are ca obiectiv principal sa sustina Acordul de la Paris in limita mandatelor membrilor sai. Astfel, a fost infiintata Reteaua pentru Ecologizarea Sistemului Financiar (Network for Greening the Financial System - NGFS), iar membrii sai urmaresc sa contribuie la dezvoltarea gestionarii riscurilor de mediu si climatice in sectorul financiar si sa mobilizeze finantari care sa sustina tranzitia spre o economie durabila. Banca Nationala a Romaniei a devenit membru al NGFS in anul 2020 (7).
Uniunea Europeana - Pactul Verde European, strategia UE in abordarea schimbarilor climatice
Domeniul ”finantelor verzi” cunoaste o ascensiune accelerata, fiind considerat o prioritate de importanta deosebita pentru viitorul Uniunii Europene. La nivelul Bancii Centrale Europene, preocupari pentru ecologizarea sistemului financiar european au fost exprimate de membrii marcanti ai acestei institutii, un exemplu relevant fiind alocutiunea domnului Benoit Coeure, membru al Conducerii executive a BCE la acel moment, cu tema “Monetary Policy and Climate Change” (8), prezentarea domnului Luis de Guindos, Vicepresedinte al BCE, cu tema „Implications of the transition to a low-carbon economy for the euro area financial system” (9) si discursul Presedintelui BCE, Christine Lagarde, cu tema „Climate change and the financial sector” (10). De asemenea, in anul 2017, Comisia Europeana a publicat documentul de referinta „Defining "green" in the context of green finance” - raport final (11), pentru conturarea ariei finantarilor „verzi”, in linie cu obiectivele de dezvoltare durabila ale ONU si ale Acordului de la Paris in domeniul climatic.
Pactul Verde European (12) prezentat in luna decembrie a anului 2019 de catre Comisia Europeana, ar permite Europei sa devina primul continent neutru din punct de vedere climatic pana in anul 2050, sa protejeze biodiversitatea, sa dezvolte o economie circulara si sa elimine factorii de poluare a mediului, urmarindu-se competitivitatea la nivel international si echitatea sociala pentru compensarea efectelor adverse in procesul de tranzitie spre o economie ecologica.
In discursul din 16 septembrie 2020 privind Starea Uniunii (13), presedintele Comisiei Europene, Ursula von den Leyen, a propus alocarea pentru obiectivele Pactului Verde European a 37 la suta din fondurile ”Next Generation EU”, ce totalizeaza 750 miliarde EUR si finantarea a 30 la suta din aceasta suma prin emisiuni de obligatiuni verzi, precum si pachetul de reforma ”Fit for 55” (14, 15) prin care se urmareste reducerea neta a emisiilor de gaze cu efect de sera cu 55 la suta pana in 2030 fata de nivelurile din 1990.
Comitetul National pentru Supraveghere Macroprudentiala - raport privind perspectivele de sprijinire a finantarii ecologice in Romania
In acest context, la nivelul Comitetului National pentru Supraveghere Macroprudentiala (CNSM) a fost constituit un grup de lucru ce a pregatit un raport (16) privind finantarea verde in Romania. Raportul a fost adoptat de Consiliul General al CNSM la inceputul lunii iunie din acest an si urmareste (i) sa prezinte un set de recomandari legate de diminuarea posibilelor efecte negative generate de riscul climatic la adresa sistemului financiar si a economiei reale, (ii) sa eficientizeze economia, orientand-o spre sectoare sustenabile pe termen mediu si lung, in linie cu agenda europeana si (iii) sa conduca la imbunatatirea accesului la finantare privind implementarea proiectelor care pot diminua riscul climatic. Astfel, grupul de lucru la nivelul CNSM a reunit experti din domenii variate, ce a inclus reprezentanti ai Bancii Nationale a Romaniei, ai ministerelor de resort din cadrul Guvernului Romaniei (inclusiv din partea Ministerului Finantelor Publice), ai Autoritatii de Supraveghere Financiara, ai Administratiei prezidentiale si ai institutiilor financiare internationale, fiind totodata invitati sa participe si reprezentanti ai sectorului privat din Romania, pentru sprijinirea finantarilor ecologice.
Grupul de lucru a identificat 16 recomandari, a caror implementare va fi atent monitorizata, iar acestea privesc o crestere sustenabila a finantarii proiectelor verzi, sprijinirea schimbarilor structurale in economie in procesul de tranzitie spre ecologizare si modalitati de imbunatatire a transparentei si a gradului de constientizare cu privire la impactul schimbarilor climatice in economie si la nivelul sistemului financiar romanesc, aducand in discutie oportunitati de evaluare a unui set de masuri care sa raspunda la impactul negativ al schimbarilor climatice.
In acest context international orientat spre ecologizarea economiilor, miza schimbarilor climatice este ridicata pentru economia romaneasca, atat din perspectiva oportunitatilor, inclusiv prin atragerea fondurilor europene de aproximativ 60 miliarde EUR (doar pentru finantarea proiectelor ecologice), cat si a costurilor in cazul in care aceasta tranzitie ar fi intarziata. Firmele din Romania care activeaza in sectoare cu emisii de carbon semnificative genereaza peste 40 la suta din valoarea adaugata produsa si cumuleaza peste 50 la suta din activele tuturor companiilor din tara. Prin politici adecvate, aceste firme ar putea sa-si creasca activitatea si accesul la finantare in mod sustenabil.
Institutiile financiare internationale - rol esential in sprijinirea investitiilor ecologice
Institutiile financiare internationale (precum Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si Banca Europeana de Investitii) incurajeaza finantarile ecologice, dezvoltand expertiza si capacitate pentru asistenta tehnica de specialitate si consultanta strategica. Parteneriatul Romaniei cu institutiile financiare internationale ar putea fi dezvoltat in relatiile cu bancile autohtone in ceea ce priveste finantarea IMM-urilor, dar si direct la nivelul proiectelor ecologice ale intreprinderilor mari si institutiilor publice, prin atragerea de finantare suplimentara.
Banca Europeana de Investitii (BEI) va deveni banca climatica a UE. Strategia BEI in domeniul actiunilor climatice (17), aprobata in luna noiembrie a anului 2019, are trei piloni centrali: stabilirea tintei de 1.000 de miliarde EUR pentru investitii in actiuni in domeniul climei si al sustenabilitatii mediului, in perioada 2021-2030, cresterea graduala a ponderii finantarii actiunilor in domeniul climei la 50 la suta pana in 2025 si dupa acest an, precum si alinierea, la nivel de grup, a activitatilor de finantare cu principiile si obiectivele Acordului de la Paris (18), ceea ce s-a implementat incepand din anul 2021. De asemenea, conform politicii de creditare in domeniul energiei, BEI nu va mai finanta din anul 2022 investitiile in combustibili fosili. In plus, BEI va stabili un pachet pentru tranzitie energetica pentru statele membre si regiunile cele mai afectate.
Grupul BEI, in calitate de banca specializata in investitii a UE, este un important pilon de sprijin pentru realizarea obiectivelor pe termen lung din Pactul Verde European, printr-un spectru larg de produse financiare si servicii de consultanta. Prin intermediul Fondului European de Investitii (FEI), Grupul BEI sustine dezvoltarea unui ecosistem inovator si ecologic: fonduri de capital de risc, transfer de tehnologie, dar si mobilizari de resurse si capital privat (in special privind infrastructura).
In perioada 2012-2019, BEI a sprijinit investirea a peste 150 de miliarde EUR in actiuni in domeniul climei, din care peste 20 miliarde EUR au fost investiti in tarile in curs de dezvoltare. BEI a crescut in mod constant proportia de finantare pentru actiuni in domeniul climei, de la 25 la suta in 2014 la 31 la suta in anul 2019. In ceea ce priveste rezilienta la schimbarile climatice, BEI a lansat un sistem de evaluare a riscurilor in februarie 2019. Astfel, toate proiectele noi de investitii sunt examinate in mod sistematic in etapa de evaluare, urmarindu-se vulnerabilitati la schimbarile climatice. Exemple de programe BEI privind investitiile verzi sunt Cleaner Transport Facility, European Local Energy Assistance (ELENA) facility, European Initiative for Building Renovation, “EIB-R”, InnovFin Energy Demo Projects, Clean Oceans Initiative, Natural Capital Financing Facility si Circular City Funding.
Totodata, BEI a fost pionierul obligatiunilor de constientizare a riscurilor climatice (Climate Awareness Bonds, CAB), prima emisiune de obligatiuni verzi din lume avand loc in anul 2007. Astfel in perioada 2007-2020, BEI a emis peste 33 miliarde EUR de astfel de instrumente, in 17 monede, cu scadente cuprinse intre 2-27 de ani. In timp ce sumele provenite din emisiunile de CAB sunt alocate proiectelor care contribuie la atenuarea schimbarilor climatice, sumele provenind din obligatiunile de constientizare a sustenabilitatii (Sustainability Awareness Bonds, SAB) sunt alocate proiectelor care contribuie la obiectivele de mediu si de durabilitate sociala. In anii 2019 si 2020, BEI a emis deja zece astfel de SAB, in valoare de 4,5 miliarde EUR, ce se adauga la cele 14,6 miliarde EUR provenind din emisiunile de obligatiuni de constientizare a schimbarilor climatice si durabilitate.
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) isi propune sa devina o banca verde majoritara (19) pana in anul 2025, crescand obiectivele de finantare ecologica si cu emisii reduse de carbon la peste 50 la suta din volumul sau anual de afaceri pana in 2025. De asemenea, BERD are o serie de programe pentru finantarea verde, in cadrul initiativei privind tranzitia la o economie verde (Green Economy Transition). Exemple de programe privind investitiile verzi sunt Green Economy Financing Facilities, Green City Action Plans sau Technology and Transport Inovation Support.
Pietele de capital - o importanta deosebita pentru finantarile verzi
Conform Reuters (20), pe baza datelor companiei Refinitiv, pe parcursul anului 2020, emisiunile de obligatiuni sustenabile au totalizat 544,3 miliarde USD la nivel global, in crestere cu 96 la suta comparativ cu anul 2019. Totodata, agentiile de rating au inceput sa urmareasca cu atentie aspectele legate de factorii de mediu, sociali si de guvernanta, acestia fiind inclusi in analizele de risc.
Respectarea angajamentelor internationale privind combaterea eficienta a schimbarilor climatice necesita eforturi financiare semnificative pentru investitii si activitati in directia reducerii emisiilor de carbon sau pentru adaptarea la schimbarile climatice. Obligatiunile verzi suverane ar putea oferi oportunitatea de a finanta implementarea masurilor de politici publice pentru ecologizarea economiilor, asigurand in acelasi timp diversificarea bazei de investitori in instrumentele de datorie publica. Totodata, cadrul transparent de emisiune si raportare a obligatiunilor verzi (21) asigura prioritate in implementarea acestor politici si garanteaza investitorilor ca finantarea acestor activitati va fi asigurata pe masura ce fondurile obtinute din obligatiuni sunt disponibilizate.
Liderii globali au adoptat masuri cu privire la angajamentele pentru o crestere sustenabila si incluziva. Orientarea consumatorilor spre solutii durabile (si care contribuie la reducerea poluarii) favorizeaza noi investitii si instrumente de finantare cu rezultate generate prin tehnologii ecologice, ecologizarea transporturilor, decarbonizarea sectorului energetic, promovarea eficientei energetice pentru cladiri si colaborarea cu partenerii internationali pentru imbunatatirea standardelor globale de mediu.
Romania poate valorifica aceste oportunitati, iar pozitionarea ca tara atractiva pentru investitiile straine directe din sectoarele verzi este sprijinita de progresele realizate in ultimele decenii, perioada in care tara noastra a inregistrat, spre exemplu, cea mai mare reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera din regiune, respectiv raportat la media UE, promovand cele mai ample planuri privind ponderea in domeniul energiei regenerabile in totalul surselor de energie.
 
Un material de Bogdan Munteanu, Banca Nationala a Romaniei, Rozalia Pal, Banca Europeana de Investitii si Vlad Teodorescu, Autoritatea de Supraveghere Financiara

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter