RO EN
The cart is empty

Adrian Sarbu: Masuri ce pot fi luate pentru limitarea impactului economic al crizei

Pandemia de Covid-19, un sec pentru care nu suntem pregatiti, va genera alte socuri - economice, sociale, politice - pentru care suntem la fel de nepregatiti, scrie omul de afaceri Adrian Sarbu, fostul patron al Pro TV, pe pagina sa de Facebook.
"Lupta cu virusul, aceasta baba-oarba care ii ucide mai ales pe cei in varsta, poate dura 6 pana la 12 luni. Cu fiecare zi care trece, frica, panica, lipsa de activitate si bani vor arunca Romania intr-o isterie colectiva, vor revela tot ce poate fi mai rau in om si societate. O societate, Romania, fara lideri, fara planuri si strategii de criza (...) De trei luni de zile, auzim si vedem, cu mici exceptii, promisiuni si vorbe fara acoperire. Auzim tipatul surd al unei economii strangulate din panica si prostie. Vedem o Romanie pe drumul cimitirului", subliniaza Adrian Sarbu.
 
"Desteptarea, cei care suntem o alta Romanie!"
Timpul deciziilor se va reduce de la saptamani si zile, la ore. Provocarea este fara precedent, iar parametrii sunt clari, mai spune omul de afaceri, care adauga:
 
• Coronavirusul e o gripa peste care 85% din populatie trece fara urmari, se imunizeaza, 10% au urmari, iar 5% mor, mai ales batrani si suferinzi de diabet, boli cardiace, pulmonare, imunitate slaba. Daca nu se inventeaza un vaccin, 70%-80% din noi se vor imbolnavi.
• Ce decizie luam? Amanam contactul cu boala si paralizam economia sau ne asumam mortii, incercand sa limitam numarul lor?
• Liderii politici si de business, in majoritate batrani, sunt speriati si panicati. Mesajele sunt confuze, asa cum sunt si purtatorii.
• Pentru Romania nu exista perspectiva vreunui ajutor extern.
• Disponibilitatea de medicamente, materiale sanitare, masti, costume, ventilatoare etc, este limitata, daca nu inexistenta.
• Romania trebuie trecuta peste turbulentele acestei pandemii, timp in care oamenii se vor imuniza, numarul de morti trebuie limitat.
• Viata economica si sociala, securitatea alimentara, de sanatate, educatia trebuie asigurate in aceasta perioada.
• Reconvertirea modelului economic si social la noile realitati ale economiei virtuale sunt obligatorii. Dupa criza, economia va functiona altfel.
 
“Ce si cum trebuie sa facem e clar!”
 
Economic si financiar
• Un stimul urgent acordat economiei, de 10% din PIB, pentru perioada critica, sub forma de plati directe ale salariilor, plati directe pentru sectoarele din prima linie, comenzi de stat pentru business-uri, mass-media si alte institutii de comunicare, subventii si credite de investitii pentru reconvertirea unor capacitati de productie la nevoile de medicamente si produse medicale, a noilor modele de business virtuale, a sectoarelor critice pentru supravietuirea autonoma a Romaniei.
• Asigurarea pentru adultii salariati aflati in carantina a salariului integral minim pe economie, fara restrictia de a desfasura activitati platite.
• Finantarea companiilor care decid sa-si continue activitatea folosind un mix de munca la domiciliu si munca la sediu cu comenzi de stat.
• Finantarea invatamantului la distanta pentru toti cei 2.000.000 de elevi si studenti.
• Subventionarea copilului, nu a parintelui, cu minimum un salariu net/economie peste alocatia de stat.
• Incurajarea personalului activ sa continue activitatea si reorientarea celor in somaj catre sectoare aflate in activitate cu cerere de munca.
• Asigurarea resurselor de energie si a functionarii utilitatilor, inclusiv prin preluarea temporara a controlului statului asupra acestor sectoare.
• Sprijinirea directa cu comenzi, subventii si credite a IMM-urilor.
• Finantarea proiectelor de invatamant la distanta si a reconvertirii profesionale a celor care vor fi concediati din sectoare fara viitor dupa trecerea crizei.
• Predarea managementului economiei, sanatatii, finantelor catre manageri si antreprenori competenti.
• Subordonarea bancilor comerciale Bancii Nationale, in vederea asigurarii fluxurilor de capital necesar economiei.
 
Comunicarea
• Comunicarea trebuie facuta prin institutiile credibile din media pe care Guvernul are obligatia sa le sustina material, pentru ca orice reactie incontrolabila pe social media sa poata fi contracarata.
• Un buget de 5000000 euro pe luna, comenzi de stat pentru finantarea campaniilor de informare si educare.
• Comunicatorii trebuie sa fie credibili, profesionisti, specialisti. Oamenii trebuie sa afle in timp real ce ii asteapta in fiecare zi, saptamana, luna.
• Mesajele trebuie sa ofere solutii pentru intrebarile esentiale: cum ne ingrijim in caz de infectare, pe cine protejam mai intai, din ce traim cand suntem bolnavi, cum muncim de acasa, cum ne educam, cum respectam instructiunile de criza, cum ne destindem.
 
Medical
• 1 miliard de euro pe luna alocat pentru cheltuieli in campania anti-virus.
• Trecerea controlului medical al campaniei in mainile specialistilor medicali, a managerilor de epidemie.
• Testarea de urgenta a celor 50.000 de cadre medicale si asigurarea conditiilor de izolare pentru cei infectati.
• Asigurarea a 50.000 de costume de protectie si 100.000 de masti pe zi pentru personalul medical.
• Convertirea paturilor disponibile de spital in paturi de terapie intensive, asigurarea oxigenului si a aparatelor de ventilatie. Avem 1.600 de astfel de paturi dotate cu ventilatoare, ne trebuie cel putin 5.000 pana la atingerea varfului de imbolnaviri.
• Asigurarea testarii extinse a populatiei, incepand cu cei aflati la munca.
• Folosirea responsabila a fondurilor alocate Ministerului Sanatatii si nu pentru interese de grup straine campaniei.
• Spitale de carantina.
• Scheme de medicatie ambulatorie si asigurarea medicamentelor pentru tratamentul ambulatoriu.
• Asigurarea si managementul celorlaslte boli.
 
Administrativ
• Izolare obligatorie pentru batrani si copii.
• Asigurarea supravietuirii celor 1.500.000 de batrani singuri din orase si sate, prin alocarea resurselor financiare si umane catre comunitati si incurajarea voluntariatului.
• Reunirea, acolo unde se poate, a bunicilor cu nepotii pentru a elibera pe cei activi din familie.
• Urmarirea digitala a respectarii conditiilor de carantina.
 
"Romania trebuie sa iasa intreaga din aceasta criza, imunizata, solidara si cu o economie functionala, pregatita pentru noul model post-criza. (...) Avem nevoie de lideri in toate domeniile, care sa colaboreze, oameni cu competenta si spirit de sacrificiu, care sa ne treaca aceasta mare de nelinisti catre noul tarm al existentei, unde, atatia cati vom supravietui, vom trai altfel. Daca acesti lideri, oameni care exista in Romania, nu ne aratam, nu ne adunam sa salvam aceasta tara cu idei, competenta si antreprenoriat, cei care o conduc astazi o sa o ingroape plangandu-i de mila. Sau o sa faca ce stiu ei mai bine: o sa ne ingroape intai pe noi, ca sa aiba pe cine da vina. Si uite asa, pas cu pas, popor roman, o sa murim de boala, de foame, omorandu-ne intre noi! Ca prostii. Cati vom mai ramane ne salveaza chinezii. Pentru ei, aceasta molima e o oportunitate. De ce n-ar fi si pentru noi? Noi, cei care am construit Romania democratica si prospera, dar am uitat sa avem grija de ea, lasand-o pe mana politrucilor si a securistilor. Noi, cei care stim si putem. Resursa umana de care are nevoie Romania, de care au nevoie familiile, copiii si batranii nostri. Asta-i Misiunea! Cine se baga?", isi incheie Andrei Sarbu textul.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter