RO EN
The cart is empty

VOLVO: Vanzari anuale in valoare de peste 22 miliarde euro

Grupul Volvo a anuntat recent rezultatele financiare aferente anului 2009. Conform raportului dat publicitatii, vanzarile au totalizat 218,4 miliarde coroane suedeze - SEK (22,3 miliarde euro), in scadere cu 28% fata de exercitiul financiar anterior. La nivelul ultimului trimestru, cifra de afaceri a fost de 59,8 miliarde SEK (6,1 miliarde euro), cu 23% mai putin fata de intervalul corespunzator din 2008. Reprezentantii executivi ai concernului afirma ca in intervalul octombrie-decembrie au continuat eforturile de limitare a costurilor si a structurii acestora, impunandu-se o adaptare rapida la cererea scazuta. Obiectivul principal, care a fost reprezentat de stabilizarea fluxului de numerar, a fost atins, indicatorul fluxului de numerar (cash flow) ajungand la doua miliarde SEK.
Ca un rezultat direct al reducerii stocurilor, in ultimele luni ale lui 2009 s-a constatat o imbunatatire a raportului dintre productie si comenzi, concomitent cu scaderea datoriilor. De asemenea, tot in intervalul analizat a fost semnalata o imbunatatire globala a indicatorilor economici internationali, fapt care se va repercuta in mod pozitiv asupra rezultatelor concernului in perioada urmatoare. Prin achizitia fabricantului chinez de echipamente pentru constructii Lingong si realizarea unui joint-venture a sucursalei din India cu firma Eicher (in scopul productiei de autocamioane), s-a obtinut o pozitionare buna in zona asiatica, considerata de toti analistii ca fiind motorul economic mondial al urmatorului deceniu. In Europa, s-a consemnat o crestere usoara a numarului de comenzi, in vreme ce in America de Nord cererea a continuat sa se plaseze la niveluri extrem de scazute. Informatii suplimentare, la www.volvogroup.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter