RO EN
The cart is empty

VKR Holding (Velux) continua dezvoltarea durabila cu o crestere de 5,1% in 2018

Recent, managementul corporatiei VKR Holding A/S, care controleaza activitatea grupului Velux, a dat publicitatii o serie de documente referitoare la rezultatele financiare aferente anului 2018, dupa ce in 2017 s-au consemnat, pentru al doilea an consecutiv, rezultate record. Inca de la inceput, se subliniaza ca, desi a avut un profit (dupa achitarea taxelor) de circa 1,8 miliarde coroane daneze – DKK (aproape 241 de milioane de euro), in scadere fata de cele 2,5 miliarde DKK din 2017, VKR Holding s-a remarcat in 2018 printr-un nou rezultat-record, din punct de vedere istoric.
„Grupul care coordoneaza, printre altele, activitatea Velux a finalizat exercitiul financiar anterior pe o pozitie mult mai puternica fata de 2017, VKR Holding reusind sa raporteze pentru 2018 o cifra de afaceri de 19,59 miliarde DKK – sau 2,62 miliarde euro (comparativ cu 18,65 miliarde DKK in anul anterior), insa in conditiile unei rate a profitului EBITA de 13,6% (fata de 15,3%). Astfel, activitatile noastre s-au situat pe un trend ascendent, dar in 2018 am efectuat investitii operationale foarte mari pentru a ne asigura capabilitatile viitoare si pozitia pe piata. De aceea, profitul s-a diminuat, dar il consideram mai mult decat satisfacator. Totodata, in 2018 am continuat implementarea strategiei de investitii active pentru a ne putea lansa intr-un nou segment de business, anul in curs fiind cel al unei consolidari in domeniul respectiv. Asa cum am anuntat anterior, asteptam sa apara oportunitatea unui astfel de demers inainte de a efectua o investitie semnificativa. In contextul respectiv, suntem multumiti ca in 2018 grupul Velux a reusit sa integreze cu succes achizitiile strategice din Germania, SUA si Danemarca, astfel incat, deoarece rezultatele anului trecut au fost afectate doar de situatia nefavorabila a investitiilor financiare (din care o mare parte s-a recastigat in primele luni ale lui 2019), suntem motivati sa ne continuam strategia de expansiune pe piata”, a subliniat Mads Kann-Rasmussen, CEO al VKR Holding.
In consecinta, la nivelul lui 2018, grupurile Velux si Dovista, responsabile pentru afacerile cu ferestre de mansarda, respectiv cu ferestre verticale au reusit sa raporteze cresteri ale rulajului, in timp ce Arcon-Sunmark (ce promoveaza solutii din domeniul HVAC, pe baza de energie solara, dezvoltate la scara mare) nu s-a putut ridica la nivelul asteptat. Aceasta situatie se explica, insa, prin natura modelului de business al acestei companii, implicate in proiecte cu dimensiuni semnificative si care, in functie de acestea, experimenteaza fluctuatii ale incasarilor de la un an la altul. Astfel, afacerile cu ferestre de mansarda s-au dezvoltat in linie cu estimarile initiale, desi anul 2018 a fost unul provocator, in particular din cauza trendului negativ consemnat in Suedia si Marea Britanie. De asemenea, livrarile de ferestre verticale, prin intermediul Dovista Group, au fost optime, iar entitatea si-a consolidat platforma pentru dezvoltare sustenabila, implementand un nou sistem ERP la compania afiliata Velfac si inaugurand o fabrica in Lituania. In cazul Arcon-Sunmark, 2018 a fost un an dezamagitor, care s-a finalizat cu rezultate negative, insa, cu toate acestea, compania a reusit sa consemneze o crestere a rulajului.
„Asteptarile generale pentru 2019 indica, actualmente, o dezvoltare continua a activitatilor VKR Holding, dar in contextul in care investitiile initiate in 2016-2018 – si care au avut ca efect o crestere a costurilor de capacitate, dar cu efecte benefice pe termen lung – se vor intensifica. Practic, suntem pregatiti sa administram costurile operationale mai mari ale Velux si Dovista, pentru a ne consolida pozitia pe piata. Astfel, preconizam ca rezultatele financiare – si mai ales profitul net – vor fi asemanatoare celor din 2018. Prognozam si ca efectul benefic al achizitiilor strategice, integrate in cursul anului trecut, va fi mai pronuntat, cu precadere pe segmentul de ferestre de mansarda si luminatoare pentru imobile cu functiuni comerciale si, partial, estimam cresteri organice moderate pentru celelalte segmente de business”, a mai precizat Mads Kann-Rasmussen.
***
Grupul Velux – condus, de la 1 ianuarie 2018 de managerul David Briggs, cu sediul central in Hørsholm (Danemarca) - realizeaza o gama larga de ferestre de mansarda si lucarne, furnizand o paleta diversa de solutii pentru acoperisurile plane. Velux livreaza numeroase tipuri de rulouri decorative si parasolare, obloane, elemente de instalare, dispozitive de comanda si control si alte categorii de produse. Totodata, detine 17 companii ce coordoneaza unitati de fabricatie in noua tari si detine centre de comercializare in 40 de state din intreaga lume. Velux lucreaza in total cu aproximativ 10.200 de persoane si a ramas in proprietatea VKR Holding A/S, companie ce are raspundere limitata, detinuta de catre familie si fundatii (Villum Fonden, ca actionar majoritar), ce integreaza activitatea a 16.000 de specialisti, activi in 41 de tari de pe mapamond. La nivelul lui 2018, VKR Holding a raportat venituri totale de 2,6 miliarde euro, iar fundatiile Velux au donat 888 milioane de coroane daneze sub forma unor granturi pentru caritate. In tara noastra, furnizorul de ferestre de mansarda este prezent din anul 1997, prin intermediul subsidiarei Velux Romania – Brasov. Potrivit celor mai recente date oficiale, filiala (cu 30 de salariati) a raportat pentru 2017 o cifra neta de afaceri ce insumeaza circa 25,81 milioane de lei (+14,85%), in conditii de profitabilitate, in timp ce in exercitiul financiar anterior indicatorul rulajului s-a plasat la aproape 22,5 milioane de lei (+11,31% fata de 2015, cand s-au consemnat 20,19 milioane de lei). Pentru mai multe informatii, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter